Remus Pricopie: Bugetul Educaţiei din 2015 prevede majorarea salariilor cadrelor didactice şi un fond special pentru examene şi evaluări
Ministrul Remus Pricopie a declarat, luni, că bugetul Educaţiei pentru 2015 „merge pe o creştere” şi va cuprinde lucruri noi, cum ar fi un fond special pentru examene şi evaluări, dar şi creşterea salariilor cadrelor didactice în două tranşe.
Nu a putut spune o cifră exactă privind bugetul, însă a precizat că a avut deja o discuţie cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe în această privinţă, iar, din experienţa anilor trecuţi, până la finalizarea acestuia vor mai exista cel puţin trei-patru discuţii.
„În linii mari, bugetul este conturat, se merge pe o creştere, dar este totuşi mai complicat, pentru că au scăzut contribuţiile sociale, ceea ce va avea un impact în anul 2015”, a declarat Pricopie.
Ministrul Educaţiei a precizat că în bugetul pe 2015 este prevăzută şi creşterea salariilor cadrelor didactice în două tranşe, respectiv 5% din martie şi 5% la începerea viitorului an şcolar.
Remus Pricopie a mai spus că bugetul pentru 2015 are în vedere şi lucruri noi, cum ar fi susţinerea financiară prin fonduri structurale a simulărilor de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, a examenului de bacalaureat şi a simulării pentru evaluarea de la clasa a VIII-a.
„Vom avea un fond special pentru examene şi evaluări”, a adăugat Pricopie, precizând că, în prezent, bugetul pentru evaluarea naţională este de 30 de milioane de lei şi speră ca în 2015 bugetul alocat pentru toate examenele şi evaluările să fie de 200 de milioane de lei.
Ministrul Educaţiei a mai spus că bugetul din 2015 are rădăcini în bugetul din acest an, precizând că trebuie să se decidă dacă vor fi date înapoi sumele stabilite prin hotărâri judecătoreşti, ceea ce ar însemna 1,3 miliarde de lei în plus, dacă se stabileşte acordarea acestor sume în 2015.
Întrebat care este suma pe care a cerut-o Ministerului de Finanţe pentru bugetul Educaţiei din 2015, Pricopie a precizat că nu poate da o cifră, pentru că, înainte de a se trage linie, vor mai fi cel puţin trei-patru discuţii.
Pricopie a subliniat că acordarea a 6% din PIB în 2015 pentru educaţie este o solicitare „nerealistă”.
„Eu cred că trebuie să facem eforturi ca, într-un termen rezonabil, să creştem substanţial bugetul, dar cred că este nerealist că vorbim de 6% din PIB în 2015. Bugetul educaţiei în cifre este în prezent de aproximativ 4,7 miliarde de euro. Mai vorbim însă astăzi de miliarde bune neutilizate de la Comisia Europeană”, a spus Pricopie.
Sursa: mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Sociologul Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată”
Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată” Criza pe care o traversăm nu este un accident strecător, ci este noua noastră realitate permanentă, avertizează experții. În timp ce hărțile puterii se redesenează prin război, nota de plată ajunge direct în buzunarele noastre. […]
PENSII 2026: Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște?
Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște? În mod normal în România pnsiile virate pe card sunt transferate de Casa Națională de Pensii Publice în jurul datei de 12 ale fiecărei luni. Pentru luna aprilie 2026, există însă posibilitatea ca plata să fie făcută mai devreme, deoarece […]
„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent
„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent 46 de milioane de euro în 2 ani au fost ncasați de Transelectrica pentru energie care NU a fost transportată. „Corupție, incompetență sau pur și simplu tupeu de la băieții care controlează energia românilor? Alegeți voi. Eu […]
