Actualitate

Regulile specifice de acordare a sporului de 30% pentru personalul medical au fost stabilite. Sumele de bani, în funcție de gradul de risc

Ioana Oprean

Publicat

în

În concret, sporul se va stabili prin adăugarea unei valori procentuale (care, după cum se va vedea mai jos, diferă în funcție de activitatea propriu-zisă) la salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție din luna pentru care se poate acorda sporul.

Săptămâna trecută a fost oficializat un ordin prin care se stabilește, în concret, cum va beneficia personalul medical ce desfășoară activitate în contextul coronavirus de un spor de până în 30% la salariul de bază. Însă nu toți cei care fac parte din categoria personalului medical implicat în astfel de activități vor beneficia de un spor în acel cuantum, ci acesta va fi diferențiat în funcție de gradul de risc la care se expune personalul în cauză.

Regulile specifice de acordare a sporului au fost stabilite prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Finanțelor nr. 1.070/94/2.087/2020, publicat vineri în Monitorul Oficial și aplicabil de la aceeași dată. În esență, ordinul menționat pune în executare prevederile Legii nr. 56/2020, unde a fost stabilit, inițial, acel spor. Perioada efectivă pentru care se va acorda sporul începe cu starea de urgență și se va termina în 14 august (inclusiv).
Cum se acordă sporul

În același timp, Ordinul nr. 1.070/94/2.087/2020 mai precizează că nu va conta dacă, în concret, va fi depășită limita prevăzută de legea referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Legea nr. 153/2017), în ceea ce privește sporurile. De fapt, sporul nu se va lua în considerare la identificarea limitei.

Mai trebuie precizat că se va ține cont de numărul de ore efectuate în activitatea riscantă – pentru care se adaugă sporul. Fiind vorba de mai multe activități acoperite (menționate mai jos) și de sporuri variabile, cineva care efectuează mai multe tipuri de activități va beneficia de sporul aferent proporțional cu timpul petrecut în cadrul fiecăreia.
Cine beneficiază de spor și cât este acesta

Există mai multe categorii de personal care va beneficia de sporul de până în 30%. E vorba, în primul rând, de:

personalul de specialitate medico-sanitar și personalul auxiliar sanitar din unități sanitare, unități de asistență medico-socială și instituții medicale, indiferent de nivelul de subordonare sau coordonare;
personalul de specialitate din farmacii comunitare;
personalul de specialitate din cabinete de medicină de familie;
personalul de specialitate din din cabinete de medicină dentară, indiferent de forma de organizare, precum și
personalul de specialitate din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistență socială, implicat direct în acțiuni și misiuni legate de prevenirea, gestionarea și combaterea infecțiilor cu COVID-19.

După aceea, mai beneficiază de spor și:

cadrele militare – paramedici și personal medical – din structurile aflate în coordonarea/coordonarea operațională a Departamentului pentru situații de urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, implicat direct în acțiuni și misiuni legate de prevenirea, gestionarea și combaterea infecțiilor cu COVID-19;
personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, potrivit legii, aflat în finanțarea autorităților administrației publice locale și
tot personalul din cadrul spitalelor care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I și în faza a II-a, precum și din spitalele de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2.

În privința cuantumului propriu-zis al sporului , acesta diferă în funcție de criteriul expunerii personalului la risc. Vor beneficia de sporul cel mai ridicat, de 30%, cei care lucrează cu pacienți simptomatici cu forme medii sau severe. Dacă forma este diferită decât precedentele două, sporul va fi de 25%.

După aceea, va beneficia de un spor de 20% personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din cadrul spitalelor-suport, care asigură asistență medicală pacienților suspecți cu virusul SARS- CoV-2, ce implică un contact direct cu pacientul. De același spor beneficiază și:

personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din cadrul serviciilor de ambulanță;
cadrele militare menționate anterior;
personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD, menționat mai sus.

În cazul ultimelor patru categorii, e vorba de activitatea de asigurare a asistenței medicale/primului ajutor calificat și transport către și de la unitățile medicale unde sunt tratați pacienții cu coronavirus.

De un spor de 15% va beneficia personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar care desfășoară acțiuni de realizare a triajului clinico-epidemiologic și/sau de recoltare a probelor biologice în vederea identificării pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, precum și cel care, în vederea realizării diagnosticului pozitiv de COVID-19, prelucrează sau transportă în vederea prelucrării probele recoltate de la pacienți suspecți sau testați pozitiv de coronavirus.

De 10% beneficiază tot personalul din unitățile medicale dedicate în întregime tratării coronavirus, pe perioada în care există internat în unitatea respectivă cel puțin un pacient testat pozitiv sau suspect cu virusul SARS-CoV-2. În final, mai există un spor de 5% pentru tot personalul din unitățile medicale dedicate parțial tratării coronavirus și unde există cel puțin un pacient testat pozitiv sau suspect de coronavirus.

Bineînțeles, în privința ultimelor două tipuri de sporuri, acestea se vor acorda rezidual, adică doar dacă personalul în cauză nu intră într-o categorie diferită, unde sporul este mai mare. În cazul acesta, se va acorda sporul mai mare, fără a se mai acorda cel menționat anterior.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat. Cele mai noi date oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat Populaţia activă a României era, în trimestrul IV 2025, de 8,165 milioane persoane, din care 7,651 milioane persoane erau ocupate şi 513.900 persoane erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în trimestrul IV 2025 a fost de 6,3%, […]

Citește mai mult

Actualitate

Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă

Ioana Oprean

Publicat

în

Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă Bonurile de masă sunt în continuare un beneficiu important pentru angajații din România, fiind acordate de companii pentru a sprijini cheltuielile cu hrana. În 2026, valoarea maximă a acestora a fost actualizată prin Legea nr. 201/2025. Bonuri de masă […]

Citește mai mult

Actualitate

Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]

Citește mai mult