Politică Administrație

Regulamentul destinat comercianților care doresc să participe la Zilele Sebeșului, ediția 2018

Ioana Oprean

Publicat

în

Prin Hotărârea număr 223/24.07.2018, Consiliul Local al Municipiului Sebeș a aprobat Regulamentul de Organizare a Manifestărilor Prilejuite de „Zilele Sebeșului”, eveniment care se va derula în perioada 16-19 august 2018, în Parcul Arini.

Toți agenții economici care doresc să participe sunt invitați să obțină formularul de înscriere și să-și depună cererile la biroul de Relații Publice al primăriei, situat în centrul municipiului, până la data de 16.08.2018, ora 12.00. Repartizarea efectivă a perimetrelor necesare pentru fiecare participant selectat se va realiza în data de 16.08.2018, ora 16:00, de către comisia de selecție. Taxarea participanților la manifestări se va face conform H. C. L. nr. 178/2015: pentru comercializarea produselor de alimentație public (cu excepția Kürtőskalács), taxa este de 20 lei/mp/zi, pentru comercializarea de băuturi taxa este de 15 lei/mp/zi, iar pentru comercializarea de Kürtőskalács taxa este de 25 lei/mp/zi. Taxarea se va face anticipat pentru toate cele 3 zile, până cel târziu în momentul predării amplasamentului conform procesului verbal de predare.

CITEȘTE ȘI Zilele Municipiului Sebeș, 16-19 august 2018. PROGRAMUL: Concerte cu Direcția 5, Ami, Guz, Lora, Lino Golden, Feli și Smiley, The Motans, recitaluri de muzică populară, spectacol de lasere, foc de artificii 

Manifestările sunt deschise participării oricărui agent economic care are ca obiect de activitate producţie/comercializare şi/sau servicii în domeniul alimentaţiei publice/gastronomie. La selecție au prioritate
agenții economici de pe raza Municipiului Sebeș, cu precizarea că organizatorii nu acordă exclusivități pentru anumite tipuri de produse. Agenții economici participanți îşi asuma întreaga responsabilitate cu privire la siguranţa alimentelor şi sănătatea populaţiei raportat la produsele prezentate, prepararea și manipularea produselor alimentare de origine animală și non-animală.

Pe întreaga durată de desfăşurare a manifestărilor, curăţenia la locul de comercializare va fi asigurată de către agenții economici participanți, respectând prevederile legale în domeniul protecției mediului. Pentru mai multe detalii şi informaţii suplimentare, a se consulta site-ul Primăriei Municipiului Sebeş (www.primariasebes.ro).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara Comunitățile din județul Alba vor beneficia de 1,9 milioane de lei, în urma demersurilor secretarului de stat Corneliu Mureșan și ale deputaților social-democrați Voicu Vușcan și Adrian Bara. Suma este prevăzută în bugetul de stat pentru anul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult