Regionalizarea tacită retrocedează Ardealul UDMR-ului

Au trecut 43 de ani de la reforma administrativă teritorială a ţării, iniţiată şi derulată sub semnul centralismului democratic. Crearea celor 41 de judeţe a însemnat totuşi un pas înainte pe calea trezirii la viaţă a unor regiuni întregi ale ţării, ca să nu mai vorbim de oraşe, printre care şi Alba Iulia, ce au cunoscut progrese însemnate din punct de vedere economic, social, cultural şi mai ales urbanistic şi edilitar gospodăresc. Vechile structuri create de regimul comunist au devenit, însă, cu timpul atât de rezistente şi conservatoare încât nici după 20 de ani de continue schimbări democratice, ele nu au putut fi dislocate, schimbate măcar pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. De fapt, toată organizarea statului, de la preşedinte, guvern şi până în teritoriu, la municipii, oraşe şi comune se bazează pe aceleaşi vechi structuri care funcţionează pe principiul că tot ce mişcă în ţara asta trebuie musai să aibă aprobare de la Bucureşti. Nimic, nici un proiect de dezvoltare, a unei localităţi sau a unei firme, nu se poate realiza dacă nu parcurge filiera de aprobare ce are capătul în Capitală, la tot felul de ministere, agenţii şi comisii de pus ştampila cu rezoluţia finală. Zeci, sute, mii de birocraţi au ca obiect de muncă acest lucru, să verifice şi să paraverifice şi mai ales să inventeze tot felul de hârtii peste care, de cele mai multe ori, se aşterne colbul birocraţiei. Grav este şi faptul că peste vechile structuri socialiste s-au suprapus cele capitaliste, adică democratice, impuse odată cu intrarea în Uniunea Europeană, astfel că, practic, birocraţia s-a dublat. De aceea, ţara noastră nu reuşeşte nici să acceseze fondurile europene decât cu pipeta, căci sita birocraţiei autohtone, peste care s-a suprapus cea europeană nu mai cerne de atâta îmbâcseală dâmboviţeană. Şi aceasta pentru că, deşi, toate partidele s-au declarat pentru o reformă radicală a statului, prea puţin s-a făcut efectiv pe terenul descentralizării puterii. De fapt, fiecare guvernare a proclamat o schimbare radicală în relaţia centru – teritoriu, dar practic, lucrurile nu s-au mişcat din loc. Ba mai mult, asistăm acum la aruncarea pe umerii primăriilor a problemelor grave în care au ajuns să se zbată educaţia şi sănătatea, domenii capitale ale vieţii sociale, care sunt de fapt şi domeniile vitale ce cad în sarcina statului. Sub masca şi paravanul aşa-zisei descentralizări, întreaga reţea de şcoli şi spitale a fost aruncată în cârca consiliilor judeţene şi primăriilor locale, pe seama bugetelor acestora şi mai ales a părinţilor şi pacienţilor care plătesc din greu toate serviciile sociale, sub formă de taxe şi impozite, coplăţi şi tot felul de alte biruri, inclusiv ciuntiri din pensii. Şi dacă şcolile şi spitalele se desfiinţează, autorităţile statului, de la centru şi din teritoriu nu suferă nici o restructurare, pentru că nici direcţiile judeţene, nici inspectoratele nu se redimensionează în raport cu noile stări de lucruri din teritoriu.
Dar, descentralizarea, marea descentralizare pe care o dorim cu toţii, se referă la o nouă organizare teritorială a ţării. Ea este absolut necesară având în vedere starea de fapt după intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană. Crearea regiunilor de dezvoltare şi a macroregiunilor, investite cu atribuţii clare şi cu bugete proprii, ar estompa fluxul scurgerii tuturor resurselor financiare spre un singur centru de putere, spre Capitală şi ar crea poli puternici de dezvoltare în teritoriu. Dar, această regionalizare nu trebuie să se facă după criterii pur etnice, aşa cum vrea UDMR-ul, fapt ce ar duce la reînfiinţarea regiunii autonome maghiare sau mai corect spus la retrocedarea Ardealului de Nord plus alte câteva judeţe, către vechii ocupanţi vremelnici. De fapt ar crea o regiune în care noii potentaţi unguri, gen Verestoy Attila, Marko Bella sau Gyorgy Frunda să poată mulge mai bine bogăţiile ţării, căci maghiarii de rând, tot săraci şi necăjiţi, înglodaţi în griji şi nevoi ar rămâne, la fel ca şi românii de rând! Doar politicienii maghiari, în cârdăşie cu cei portocalii, ar profita din plin de regionalizarea tacită. Să sperăm că PDL se va trezi în ceasul al 12-lea şi nu va mai ceda şantajului UDMR. Poate că adoptarea tacită de către Camera Deputaţilor a proiectului de lege privind abrogarea studierii Istoriei şi Geografiei în limba maternă este un semnal în acest sens.               Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI