Refugiații continuă să bată la poarta României: Peste 380 de cereri de protecție internațională în primele șase luni din 2026. Câți sunt din Ucraina
Refugiații continuă să bată la poarta României: Peste 380 de cereri de protecție internațională în primele șase luni din 2026. Câți sunt din Ucraina
România a înregistrat peste 380 de cereri pentru acordarea unei forme de protecție internațională de la începutul anului și până la 7 iulie, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI). Cei mai mulți solicitanți provin din Siria, însă pe lista principalelor țări de origine se regăsesc și Iran, Sudan și Ucraina.
În perioada 27 aprilie – 7 iulie 2026, autoritățile au primit 147 de noi solicitări de azil. Cetățenii sirieni au depus cele mai multe cereri – 41, urmați de ucraineni, cu 10 solicitări. Totodată, câte opt cereri au fost înregistrate din partea unor cetățeni din Sudan, Iran, Afganistan și Irak, restul provenind din alte state.

În același interval, polițiștii de imigrări au soluționat favorabil 57 de dosare. Dintre acestea, 29 de persoane au obținut statutul de refugiat, iar alte 28 au beneficiat de protecție subsidiară. În schimb, 63 de cereri au fost respinse în urma analizării fiecărui caz.
Statistica arată că primele aproape patru luni ale anului au fost mai aglomerate din punctul de vedere al numărului de solicitări. Între 1 ianuarie și 26 aprilie au fost depuse 237 de cereri de protecție internațională, dintre care 77 au aparținut cetățenilor sirieni, 17 iranienilor și 16 sudanezilor. Restul solicitărilor au fost formulate de persoane provenite din alte state.
Și activitatea de soluționare a dosarelor a fost mai intensă în această perioadă. Inspectoratul General pentru Imigrări a aprobat 125 de cereri, acordând protecție subsidiară în 75 de cazuri și statut de refugiat pentru alte 50 de persoane. Totodată, 89 de solicitări au fost respinse.
În total, în perioada 1 ianuarie – 7 iulie 2026, România a înregistrat 384 de cereri de protecție internațională, dintre care cele mai multe au fost formulate de cetățeni din Siria. Datele IGI arată că fiecare solicitare este analizată individual, în conformitate cu legislația națională și normele internaționale privind protecția persoanelor care solicită azil.
foto – cu rol ilustrativ
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului”
Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că problema contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionari nu a fost încă discutată la nivelul Guvernului. Oficialul a […]
Video | Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole
Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole Salariul minim brut pe economie va fi menținut la nivelul actual, de 4.325 de lei, la 1 ianuarie 2027, urmând ca o eventuală majorare să fie discutată în perioada următoare, după centralizarea indicatorilor economici. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, […]
Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația”
Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că va propune respectarea prevederilor legale privind indexarea pensiilor, după ce vor fi publicate ultimele date referitoare la inflație și la […]
