Reformatorii

Astăzi Consiliul Naţional de Coordonare al Partidului Democrat Liberal decide asupra propunerii Colegiului Director al PDL de convocare a Convenţiei Naţionale Extraordinare în vederea alegerii unei noi conduceri a partidului. Cel mai probabil CNC va aproba propunerea de convocare a Convenţiei Naţionale Extraordinare pentru data de 30 iunie, numărul de delegaţi, peste 1400, dar şi derogări de la statutul partidului astfel încât să se permită candidatura pentru funcţiile de conducere din PDL a unor persoane care în ultimul timp şi-au croit încet, încet oarece notorietate atât în rândul membrilor de partid, dar şi în rândul opiniei publice.
Democraţie tânără încă, în România nu-i suficient să te cunoască membrii de partid pentru a accede într-o funcţie de conducere. Musai trebuie să te cunoască şi opinia publică pentru că altfel nu eşti catalogat drept o „locomotivă”. La noi nu există practica împământenită în alte ţări ca preşedinţii de partide să fie personaje pe care doar cei care urmăresc cu asiduitate viaţa politică să le cunoască. La noi, ca de altfel în toate democraţiile latine, preşedintele partidului trebuie să fie şi candidatul propus pentru una dintre funcţiile importante ale statului. În România partidele sunt toate, mai mult sau mai puţin, partide de lider şi tocmai de aceea ce se întâmplă acum la PDL este exemplar. Necazurile PDL, mă refer la viaţa de partid, au început cu promovarea de către liderul recunoscut şi răsrecunoscut al partidului (Traian Băsescu) a unor figuri noi care, s-a inoculat încet dar sigur ideea, trebuie să schimbe atmosfera apăsătoare din partid creată de greii PDL Berceanu, Blaga, Videanu. Aceasta a fost ideea promovată chiar de aşa-zişii reformatori care au reuşit să inoculeze tuturor ideea că Blaga, Berceanu, Videanu sunt RĂUL. Noile figuri, ca să nu le spun „tristele figuri”, nu aveau însă prea mult habar nici de politică şi nici elementele de bază ale unei culturi organizaţionale sănătoase. Aşa s-a ajuns ca la sediul principal al PDL din Aleea Modrogan să nu se mai ia nicio decizie politică. Aşa au ajuns lideri de organizaţii judeţene să afle de la televizor ce a mai decis PDL, de fapt grupul restrâns al noilor figuri promovate în fruntea partidului şi în fruntea guvernului. Aşa s-a deteriorat o structură de partid redutabilă. Acesta a fost rezultatul reformei PDL. La Convenţia Naţională de anul trecut, prin realegerea (nu mai spun cum) a aceleiaşi echipe reformatoare şi „performante” în fruntea partidului, prin neacceptarea adevărurilor rostite atunci de Vasile Blaga, Sorin Frunzăverde, Constantin Ostaficiuc şi alţi câţiva, PDL şi-a furat singur căciula, iar rezultatele s-au văzut la alegerile locale recent încheiate.
Pentru Convenţia Naţională Extraordinară de peste două săptămâni se conturează aceleaşi tabere. „Reformatorii” PDL intră în luptă pentru menţinerea poziţiilor de conducere. Aruncă în luptă alte nume – Cristian Preda sau poate Monica Macovei – dar cu aceeaşi susţinere. În continuare militanţi cu vechi ştate în PDL sunt anatemizaţi, poate nu la fel de vocal, dar se sugerează că, alegerea lui Vasile Blaga, de exemplu, ar fi o întoarcere în timp, că Vasile Blaga nu are „faţă” de candidat la preşedinţia României… Păi, în primul rând PDL trebuie să-şi rezolve problema organizaţională şi abia apoi să se gândească la candidatul de peste doi ani. Adversarii îi reproşează lui Vasile Blaga rezultatele slabe obţinute la alegerile locale unde el a fost şef de campanie. Dar ce putea Blaga să îndrepte în două luni după trei ani de distrugere „reformatoare”?
Sigur că o înnoire a clasei politice, inclusiv în PDL, este necesară. Ea nu trebuie făcută însă pe picior. Pentru o reconstrucţie serioasă este nevoie de timp, tenacitate şi răbdare. Cine le are?
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI