Recurs respins pentru patronul pensiunii Terra. Tibor Polgar rămâne în arest pentru 29 de zile
Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au respins luni, 30 aprilie, ca nefondat recursul declarat de Tibor Polgar, patronul pensiunii Terra din Alba Iulia, împotriva deciziei de arestare preventivă dispusă de Tribunalul Alba.
„Luni, 30 aprilie, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat recursul inculpatului Tibor Polgar împotriva hotărârii Tribunalului Alba din 25 aprilie 2012 prin care a fost admisă propunerea de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, formulată de către DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă, inculpatul urmând să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv”, a precizat Cosmin Muntean, purtător de cuvânt al instanţei.
Patronul pensiunii Terra din Alba Iulia, reţinut marţea trecută sub acuzaţiile de trafic de minori şi proxenetism, a susţinut în faţa judecătorilor de la Curte că este nevinovat şi a dat vina pe celălalt inculpat din dosar, Darius Câmpean, care este cercetat în stare de libertate. Polgar a spus că l-a angajat pe Câmpean fără să ştie că acesta se ocupă cu plasarea de fete în vederea prostituţiei şi fără să aibă cunoştinţă de faptul că este judecat pentru acelaşi gen de fapte şi în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”, aflat pe rolul Tribunalului Alba.
Tibor Polgar este acuzat de procurorii DIICOT Alba că în perioada 2010 – 2012 a plasat fete minore şi majore în vederea prostituţiei, beneficiind de câştiguri indirecte de pe urma activităţii acestora. Anchetatorii spun că Polgar le găsea clienţi fetelor şi le punea la dispoziţie camere în propria pensiune.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România de Florii și de Paște 2026: Temperaturi apropiate de specificul perioadei. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA în România de Florii și de Paște 2026: Temperaturi apropiate de specificul perioadei. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Meteorologii au anunțat, vineri, 27 martie 2026 că temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea zonelor ţării în următoar4ele patru săptămâni. Precipitaţiile, însă, vor înregistra un excedent în […]
Cine va conduce naționala de fotbal la meciul cu Slovacia: Mircea Lucescu, internat în spital, cu probleme cardiace
Cine va conduce naționala de fotbal la meciul cu Slovacia: Mircea Lucescu, internat în spital, cu probleme cardiace Selecționerul Mircea Lucescu se află la Spitalul Universitar, fiind supus investigațiilor diagnostice și intervențiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac, a anunțat, duminică, 29 martie 2026, la ora 14.00, Federația Română de Fotbal (FRF). Echipa națională va […]
Hărţuirea sexuală ar putea fi sancționată şi dacă nu este repetată, ci realizată o singură dată și în afara relațiilor de muncă. Proiect
Hărţuirea sexuală ar putea fi sancționată şi dacă nu este repetată, ci realizată o singură dată și în afara relațiilor de muncă. Proiect Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat joi, 26 martie 2026, că depune un proiect pentru ca hărţuirea sexuală să fie incriminată indiferent dacă există sau nu relaţii de muncă. Potrivit iniţiatoarei, infracţiunea […]
