„RECORD” NEGRU de violență domestică, în Alba: Patru femei au fost amenințate sau lovite de partenerii lor, în acest weekend
„RECORD” NEGRU de violență domestică, în Alba: Patru femei au fost amenințate sau lovite de partenerii lor, în acest weekend
La data de 21 aprilie 2023, Secția 9 Poliție Rurală Câmpeni a fost sesizată de către o femeie de 40 de ani, din localitatea Arieșeni, cu privire la faptul că a fost amenințată de soț.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, în timp ce se aflau în locuința comună, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, ar fi amenințat-o pe femeie, provocându-i o stare de temere.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, față de bărbat, a fost emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, prin care a fost îndepărtat din locuința comună.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și amenințare.
La data de 21 aprilie 2023, Poliția Orașului Teiuș a fost sesizată de către o femeie de 67 de ani, din orașul Teiuș, cu privire la faptul că a fost agresată de soț.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, la data de 21 aprilie 2023, în jurul orei 21.00, pe fondul unor discuții contradictorii, în timp ce se aflau în locuința comună, bărbatul, în vârstă de 72 de ani, ar fi agresat-o pe femeie.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, față de bărbat, a fost emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.
În cursul aceleiași zile, bărbatul s-ar fi întors la domiciliu, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis. Bărbatul de 72 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut, pentru 24 de ore, de polițiștii din Teiuș.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie.
La data de 21 aprilie 2023, Poliția Orașului Zlatna a fost sesizată de către o femeie de 47 de ani, din orașul Zlatna, cu privire la faptul că a fost agresată de concubin.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, în timp ce se aflau în locuința comună, bărbatul, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o pe femeie.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, față de bărbat, a fost emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
La data de 21 aprilie 2023, Secția 5 Poliție Rurală Blaj a fost sesizată de către o femeie de 56 de ani, din localitatea Crăciunelu de Jos, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 31 de ani, a fost agresată de soțul ei.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii, în timp ce se aflau în locuința comună, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, ar fi agresat-o pe femeie.
În urma incidentului, bărbatul ar fi părăsit locuința, fiind efectuate verificări, în vederea identificării acestuia.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, față de bărbat, a fost emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj l-au identificat pe bărbatul de 36 de ani și l-au reținut, pentru 24 de ore.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local
Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de joi, 26 martie 2026, proiectul cadru Alba Iulia are Skepsis 2026, al Asociaţiei Grupul Skepsis, care propune […]
FOTO | Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari
Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari Născută în satul Cunța, județul Alba, într-o familie modestă, dar plină de căldură și sprijin, Paula Medrea și-a descoperit încă de mică dragostea pentru muzică. Părinții i-au oferit tot […]
Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare
Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare Spitalul Municipal Blaj a lansat, luni, 23 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de achiziție prin licitație publică a unui aparat radiologic. Valoarea totală estimată a achiziției este de 988.429 de lei, fără TVA. Data limită […]

