Opinii - Comentarii

Reacţia lui Florin Roman la declaraţiile primarului Mircea Hava privind Alba Iulia Capitală Culturală Europeană 2020

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Il aşteptăm cât mai curând pe dl. primar Hava în Asociaţia Alba Iulia 2020, unde sa devină şi el membru fondator, să îşi plătească cotizaţia şi să semnăm împreună actele. Îl aşteptăm cu interes şi la următoarea întâlnire a Comitetului care funcţionează deja de doua luni de zile. Pentru că e preşedinte al PDL, e aşteptat să semneze şi acordul politic însuşit de toţi ceilalţi preşedinţi de partide din Alba Iulia, ca să nu ajungem să transformăm acest obiectiv frumos într-o scenă de lupte meschine.
Vremea vorbelor a trecut, îl aşteptăm pe dl. Hava alături de noi, la fapte. Chiar dacă vine cu oarece întârziere, acest semnal de apropiere al d-lui Hava e de salutat. Sperăm ca ideile sale să se completeze fericit cu planul şi obiectivele deja stabilite. In Comitetul de Iniţiativă sunt oameni care iubesc cu adevarat orasul. Împreuna cu aceştia proiectul poate fi cu adevarat un succes. E important să nu facem fiecare „capitala lui europeană”,  ci să cooperăm; şi aşa suntem un oraş mai mic cu resurse limitate. Sperăm că domnul Hava nu are de gând să işi asume munca a peste 60 de lideri respectabili ai comunităţii albaiuliene şi va veni la aceeaşi masă cu noi.
Florin Roman, albaiulian

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Foto: Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks

Dan HENEGAR

Publicat

în

Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks, un spectacol senzațional Sala plină, muzică live, emoție și aplauze la scenă deschisă! Orchestra Simfonică București a oferit duminică seara, 25 octombrie 2026, un spectacol memorabil la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Concertul Vivaldi Rocks […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de SFANTUL Dumitru 2026: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Sfântul (Sf.) Dumitru 2026 • Felicitări, mesaje, SMS -uri, urări de „la mulţi ani” pe care le poți trimite prietenilor care își sărbătoresc ziua numelui. Mesaje de Sfântul Dumitru haioase și amuzante. Considerat apărătorul păstorilor și al ostașilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (prăznuit la 26 octombrie) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi […]

Citește mai mult