Ştirea zilei

Reabilitarea a 33 de străzi, aparatură pentru spital, ştrandul oraşului, construirea de creşe şi grădiniţe, amenajarea parcurilor – pe lista de investiţii în 2017 a Municipiului Sebeş

Ioana Oprean

Publicat

în

Pentru anul 2017 administraţia locală a municipiului Sebeş este ambiţioasă şi plină de energie, după cum spune primarul Dorin Nistor. Dintr-un buget local record de 99 de milioane de lei, 33 de milioane au fost alocaţi în 2017 pentru investiţii.

Obiectivul adiministraţiei de la Sebeş pentru perioada 2017-2018 se axează pe tot ceea ce înseamnă infrastructură şi se are în proiect reabilitarea a 33 de străzi,din Sebeş, Lancrăm şi Petreşti, atacabile la diverse etape de investiţii.  Astfel, anul acesta 3 străzi vor fi finalizate, iar pentru celelate se vor începe lucrările care vor fi finalizate în 2018. Bugetul alocat pentru reabilitarea drumurilor este de 9 milioane de lei în 2017.

În ceea ce priveşte educaţia, investiţiile sunt pregonizate la 3,5 milioane de lei. Este vorba despre construirea unei creşe pentru a veni în întâmpinarea celor care au copii mici, dar şi loc de muncă, construirea de grădiniţe, dar şi de reabilitarea şcolii şi grădiniţei din Răhău. Pentru Liceul tehnologic care funcţionează în prezent în 3 locaţii care nu sunt adecvate şi nu oferă confortul unei unităţi de învăţământ, se are în vedere construirea unei clădiri noi cu toate facilităţile şi care să fie „atractiv şi pentru cei care sunt din Sebeş şi pentru cei din jurul oraşului”.

„Trebuie să recunoaştem că cea mai importantă a României şi a Municipiului Sebeş inclusiv, este resursa umană. Dacă reuşim să educăm copiii, vom avea forţă de muncă calificată în continuare, dându-ne perspectiva unui viitor mai bun din toate punctele de vedere. Dezvoltarea economică a municipiului Sebeş se bazează pe mai multe componente. Investind în educaţia copiilor dăm perspectivă şi agenţilor economici care se vor dezvolta în zonă. În caz contrar şi dacă nu suntem preocupaţi de direcţiile în care ei se dezvoltă şi nu şcolarizăm în acea direcţie copii, este clar că ne închidem singuri porţile, ne închidem venituri,”a declarat primarul municipiului.

Alte investiţii au în vedere ştrandul oraşului, a cărui construire este estimată la suma de aproximativ 1 milion de euro. Şi reabilitarea în totalitate a parcului Arini, dar şi lucrări în Parcul Tineretului şi a lacului din zonă sunt cuprinse în bugetul pe anul acesta.

Lista amplă a investiţiilor continuă cu un buget de aproximativ 2 milioane de lei pentru sănătate. Spaţiile pe care primăria le-a pus la dispoziţie medicilor de familie vor fi reabilitate pentru a oferi condiţii optime bolnavilor. Pentru Spitalul Municipiului Sebeş se pune accent pe achiziţionarea de aparatură şi echipamente medicale, dar se va interveni şi asupra clădirilor, încercându-se obţinerea unei finanţări nerambursabile pentru izolarea termică a clădirii vechi. Maternitatea spitalului va beneficia de lucrări de renovare, fiind o secţie unde nu s-a intervenit de foarte mult timp. Pe viitor, ambiţiile sunt şi mai mari şi vizează construirea unei noi aripi pentru spital care va cuprinde urgenţele, pediatria şi blocul operator.

“Sunt provocări multe, sunt lucruri care trebuie făcute, eu aş fi vrut să se întâmple pocnind din degete”, spune Dorin Nistor.

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Un bărbat din Cugir, care a tâlhărit o vârstnică, va face ani grei de pușcărie: Ce au decis magistrații Judecătoriei Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat din Cugir, care a tâlhărit o vârstnică, va face ani grei de pușcărie: Ce au decis magistrații Judecătoriei Alba Iulia Un bărbat din Cugir a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru tâlhărie calificată printr-o hotărâre pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, luni, 4 mai 2026. Instanța a constatat că inculpatul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Într-o comună din Alba, fostul primar, secretarul și un consilier local, dați în judecată pentru recuperarea unui prejudiciu de zeci de mii de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-o comună din Alba, fostul primar, secretarul și un consilier local, dați în judecată pentru recuperarea unui prejudiciu de zeci de mii de euro Un control al Curții de Conturi a României a scos la iveală modul în care a fost cheltuită ilegal o sumă de zeci de mii de euro, în perioada 2023–2024, de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Urmările ca în filme la Teleac: Șoferiță din Teiuș și un albaiulian, cercetați de polițiști după ce au făcut schimb de locuri. Bărbatul nu avea permis de conducere și s-ar fi aflat la volan

Ioana Oprean

Publicat

în

Urmările ca în filme la Teleac: Șoferiță din Teiuș și un albaiulian, cercetați de polițiști după ce au făcut schimb de locuri. Bărbatul nu avea permis de conducere și s-ar fi aflat la volan O șoferiță din Teiuș și un albaiulian sunt cercetați de poilițiști după ce au fugit de oamenii legii și au făcut […]

Citește mai mult