Răzvan Curcă: “Dumnezeu, în bunătatea lui, când ne închide o uşă, automat ne deschide o alta”

Interviu realizat cu dr. Răzvan Curcă, medic oncolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba

Medic oncolog certificat european
Avem la Alba Iulia unul dintre cei mai buni medici oncologi din Europa de Est: dr. Răzvan Curcă. A fost declarat cel mai bun tânăr oncolog medical (Young Medical Oncologist Award) din Europa de Est de către Societatea Europeană de Oncologie Medicală (ESMO). Calificarea a fost obţinută pentru cel mai bun rezultat la examenul de certificare europeană în oncologie medicală – Budapesta, 2005. Are un CV impresionant. A fost admis pe primul loc la Facultatea de Medicină Generală a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 1996. În anul următor, şi-a început rezidenţiatul, ocupând prin concurs locul al treilea la nivel naţional în specialitatea Oncologie Medicală, la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. A devenit medic specialist în 2002, medic primar în 2006 şi a făcut doctoratul în ştiinţe medicale. Începând cu anul 2001, a urmat nu mai puţin de şapte cursuri postuniversitare de pregătire, cele mai multe în ţări precum: Marea Britanie, Ungaria, Austria, Suedia sau Malta. Evident, munca de cercetare şi perfecţionare a tânărului medic a continuă neobosit, pentru că oncologia rămâne încă o provocare…

Modestia doctorului face mai mult decât o sută de calmante!
Cu toate că are un palmares impresionant, tânărul medic este de o modestie pe care o pot certifica toţi cei care l-au cunoscut vreodată. Nicio urmă de aroganţă sau superioritate. Dimpotrivă, în momentul în care poartă o conversaţie îşi tratează interlocutorul – pacient sau nu – cu un zâmbet, după care îi vorbeşte cu o voce calmă şi încrezătoare. Şi mai ales pentru un pacient, acest lucru poate face uneori mai mult decât o sută de calmante….
S-a stabilit în Alba Iulia în 2002. Din 2008 este şeful Secţiei de Oncologie Medicală, iar din 2011 este director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba. În trei ani, 2010-2013, a reuşit să concretizeze – cu ajutorul sponsorilor şi al finanţărilor de la CJ Alba, inclusiv o campanie de strângere de fonduri: “Înger păzitor”, un vis mai vechi: o secţie mai mare şi mai modernă pentru Oncologia Medicală. Noua secţie de oncologie are 11 saloane, 7 la etaj şi 4 la parter, cu un număr total de 37 de paturi plus 3 rezerve. Sala de chimioterapie este acum de 7 ori mai mare decât cea din vechea locaţie.

A intrat primul la facultate
– Ce motive l-au îndemnat pe liceanul Răzvan Curcă să aleagă medicina? De ce UMF Cluj şi nu UMF Iaşi?
– Am dorit să devin medic din clasa a II-a, când am participat cu multă bucurie la concursul “Sanitarii pricepuţi”. Şi am persistat în această dorinţă. Iar alegerea facultăţii a fost bazată pe criteriul: unde e cea mai bună facultate de medicină? La Cluj. Atunci am dat admiterea la Cluj şi am intrat primul.
– Care au fost profesorii/profesorul care v-au impresionat în studenţie? Ce
v-a determinat să alegeţi această specializare?
– Am avut mai mulţi mentori, dar nu neapărat dintre profesori. Am apreciat mai mult asistenţii de grupă, cu care relaţia era mai personală şi cu care am putut discuta multe lucruri. Spre exemplu, păstrez un respect deosebit pentru prof. dr. Simona Rednic de la Semiologie (atunci asistent universitar), prof. dr. Corneliu Olinici de la Anatomie patologică, profesorului Nicolae Ghilezan de la Institutul Oncologic Cluj, toţi cu un profesionalism de necontestat şi har deosebit în acest domeniu.
Cu oncologia a fost un… “coup de foudre”. M-am hotărât în anul III de studenţie că asta va fi specialitatea pe care doresc să o urmez. De ce? Mi-a plăcut foarte mult dinamismul ei şi provocările continue pe care le presupune această specialitate. Oncologia e o luptă continuă pentru viaţă şi asta m-a cucerit.

La Alba Iulia a ajuns pe post de… soţ al doamnei doctor de la Boli Infecţioase!
– De ce Alba Iulia?
– Că aşa a dorit Dumnezeu e răspunsul meu de acum, pentru că nimic nu este întâmplător. Prozaic vorbind, în anul 5 de rezidenţiat, împreună cu soţia am început să ne gândim unde să mergem. La Cluj ne-a fost imposibil să rămânem, din motive independente de voinţa noastră, iar în Satu Mare şi în Suceava (oraşele noastre natale) nu era nevoie de oncolog. În schimb, în Alba Iulia era mare nevoie de un medic infecţionist (specialitatea soţiei), iar noi am pus condiţia să venim împreună, ceea ce până la urmă a fost posibil. Aşa că pot spune că am ajuns aici pe post de… soţ al doamnei doctor de la Boli Infecţioase!
– Oamenii simpli au o definiţie la fel de simplă pentru specializarea dvs.: oncologia = lupta cu moartea. Evident, în atâţia ani de practică, aţi avut numeroase satisfacţii profesionale şi personale în această luptă. Cum aţi resimţit până acum fericirea fiecărui pacient pe care l-aţi anunţat că a înfrânt, în mod miraculos, boala? În acest context, vă aduceţi aminte de vreo întâmplare fericită care să vă fi dat resurse pentru a continua această „bătălie”, de foarte multe ori dureros de nedreaptă?
– Vindecarea nu mai e un miracol acum în oncologia modernă. Sunt mulţi pacienţi care înving boala, condiţiile fiind să fie diagnosticaţi într-un stadiu potenţial curabil şi să primească tratamentul adecvat. Apropo de cazuri fericite, cred ca pacienţii cu cancer testicular mă umplu de cel mai mare optimism, pentru că şansele lor de vindecare sunt foarte mari. Şi îmi amintesc de un caz, pe care l-am avut când încă eram medic rezident la Institutul Oncologic din Cluj, al unui pacient de 32 ani din Bacău, cu acest diagnostic, pe care l-am tratat la Cluj, l-am susţinut şi încurajat pe tot parcursul tratamentului, şi care s-a vindecat şi a avut şi încă un copil după terapie. Am ţinut ani de zile legătura cu dânsul şi am ajuns să îl ajut şi în alte probleme de sănătate ale familiei lui.
– Privit dinafară, job-ul dvs. implică o doză considerabilă de stres împletit strâns cu tragismul generat de boală. Cum reuşiţi să vă detaşaţi de acest stres, în timpul liber? Ce hobby-uri sau preocupări curente reuşesc să vă încarce bateriile pentru ca într-o nouă zi de muncă să le puteţi oferi pacienţilor un zâmbet optimist, o speranţă?
– Pe mine m-a ajutat foarte mult supra-specializarea în îngrijiri paliative, care m-a făcut să înţeleg că şi pacienţilor care nu au speranţe de vindecare le poţi oferi ceva. Iar faptul că nu-i poţi vindeca, nu le poţi prelungi supravieţuirea în niciun fel, nu este un eşec terapeutic pentru tine ca medic. Pentru aceşti pacienţi este important să te concentrezi spre a da calitate timpului rămas. Această perspectivă, combinată cu setarea unor obiective realiste ale terapiei şi îngrijirii, mă face să fiu mult mai confortabil şi să nu mă stresez prea mult. În plus, colaboratorii mei, echipa cu care lucrez (medici, asistente, infirmiere), este de cea mai bună calitate, iar asta ne ajută să facem performanţă.

Concediile cu familia sunt regulă
– Mai găsiţi timp să vedeţi un film? Ce filme vă plac? Mai aveţi timp de concerte, de spectacole? Mai găsiţi timp pentru concedii cu familia?
– Timp de filme, concerte sau spectacole am foarte rar, dar când am, le savurez cu maximă plăcere. Iar concediile cu familia sunt regulă, pentru că fără ele cred că am ajunge în scurt timp la epuizare
(burnout).
– Ce profesie are soţia dvs.?
– Medic infecţionist.
– Oare să mai întreb cine merge de obicei la… şedinţele cu părinţii…?!
– Soţia! Oare de ce îmi puneţi această întrebare?!
– În relaţiile interumane, ce calităţi apreciaţi cu precădere la semenii dvs.?
– Sinceritatea şi respectul reciproc.

Dumnezeu are un plan de iubire pentru fiecare
– Aveţi vreun prin­­cipiu după care v-aţi croit şi vă urmaţi destinul?
– Principiul meu: “Nimic nu este întâmplător! Dumnezeu are un plan de iubire pentru fiecare”. Trebuie numai să fim sensibili la ceea ce ne şopteşte Dumnezeu, care ne indică drumul de urmat. De fiecare dată când am încercat să fac cum am dorit, la un moment dat am întâlnit o uşă închisă, care nu s-a deschis indiferent cât de mult m-am străduit. Iar cu cât m-am străduit mai mult să deschid acea uşă, cu atât mai mari au fost rănile suferite. Dar Dumnezeu, în bunătatea lui, când ne închide o uşă, automat ne deschide o alta. Iar noi trebuie să avem înţelepciunea de a păşi pe uşa indicată de Dumnezeu şi a nu persevera în a încerca să deschidem uşa închisă pe veci.
– Vă doresc cât mai multe “uşi deschise” spre folosul numeroşilor dvs. pacienţi!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI