Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, în Alba! *Se intenţionează înfiinţarea unui Centru de Excelenţă la Sebeş
Răzvan Burleanu, noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal se va afla pentru două zile, în acest weekend în judeţul Alba, motivul fiind în primul rând legat de înfiinţarea unui centru de excelenţă la Sebeş.
„Discuţiile cu FRF au început doi de zile, prin intermediul domnilor Iovan şi Bumbescu. Noi vrem să ne implicăm şi punem la dispoziţie baza din „Arini”, unde este loc şi de cantonament. În acelaşi timp având în vedere că aici există un liceul cu profil sportiv cred sunt argumente în favoarea Sebeşului, mai ales că, pe lângă baza materială, ar trebui să se implice şi autorităţile locale şi Consiliul Judeţean Alba. N-am discutat însă de costuri şi partea financiară, dar există disponibilitate pe plan local şi judeţean„, a precizat Adrian Bogdan, viceprimarul Sebeşului.
În acest sens, şeful FRF se va întâlni vineri, în jurul prânzului, la primăria municipiului Sebeş cu primarul Alexandru Dăncilă, oamenii de afaceri interesaţi din urbe şi conducerea AJF, în ideea de a promova înfiinţarea unui centru de excelenţă în Sebeş. Tema primordială a discuţiilor va fi includerea Sebeşului în proiectul gândit de Burleanu şi echipa sa pentru revigorarea fotbalului juvenil, în plan fiind vizitarea bazei din „Arini” şi a cantonamentului de la Luncile Prigoanei. Burleanu se află în turneu prin ţară, a trecut pe la Tg. Mureş, Arad, iar sâmbătă urmează se se deplaseze şi la Deva. „Noi milităm pentru ca la Sebeş să funcţioneze un asemenea Centru de Excelenţă, un proiect al colaborării dintre autorităţile locale şi FRF. Ar fi extraordinar de benefic pentru această parte a ţării, din punct de vedere fotbalistic„, a declarat antrenorul Florian Brumaru (Unirea Alba Iulia).
De asemenea, Răzvan Burleanu profită de ocazie pentru a fi prezent, pe terenul „Cetate” din Alba Iulia, sâmbătă, la turneul zonal al Cupei „Hagi Danone”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Joi, 9 aprilie 2026, ora 17.00, Corona Brașov – Volei Alba Blaj, în semifinalele Diviziei A1 | Campioana, la o victorie de finală
Joi, 9 aprilie 2026, ora 17.00, Corona Brașov – Volei Alba Blaj, în semifinalele Diviziei A1 | Campioana, la o victorie de calificarea în finală Joi, 9 aprilie 2026, de la ora 17.00, se dispută partida dintre Corona Brașov și Volei Alba Blaj, al doilea joc din semifinalele Cupei României la volei feminin. Citește și: […]
FOTO | 90 de ani de la înființarea Federației Române de Handbal: Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, reprezentat la eveniment
90 de ani de la înființarea Federației Române de Handbal: Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, reprezentat la eveniment În cadrul unei gale extraordinare desfășurate la Hotel JW Marriott din București, Federația Română de Handbal a celebrat marți, 7 aprilie 2026 90 de ani de existență. Evenimentul a fost încărcat de emoție și a […]
FOTO | Marele Mircea Lucescu și legăturile sale speciale cu fotbalul din Alba: Pe ce stadioane din Alba a fost prezent și ce fotbaliști din județ a antrenat
Marele Mircea Lucescu și legăturile sale speciale cu fotbalul din Alba: Pe ce stadioane din Alba a fost prezent și ce fotbaliști din județ a antrenat „Il Luce”, regretatul antrenor român plecat în istorie, s-a intersectat în repetate rânduri, atât ca jucător cât și ca tehnician, cu fotbalul din Alba. Au fost meciuri în care […]