Răzbunarea lui Istvan Szabo împotriva „alb-negrilor”
Aşa cum a promis, atacantul Istvan Szabo s-a răzbunat pe formaţia unde a activat în tur, fiind dat afară de la FC Unirea pe motive extrasportive. „Am demonstrat şi le-am închis gura tuturor celor de la Alba Iulia care au vorbit urât şi au inventat lucruri neplăcute, negative despre mine”, a spus fericit atacantul titularizat în premieră de Pelici. „Este cel mai plăcut gol al carierei, a fost revanşa mea, dar n-am nicio dedicaţie şefilor de la Unirea. Nu vreau să fiu răzbunător, dar astfel s-a făcut dreptate. Pentru foştii colegi, Rotaru, C. Cristea sau Cl. Oara îmi doresc ca Alba Iulia să se menţină în eşalonul secund”, a mai precizat I. Szabo. Expulzat din „Cetate”, vârful de pe Cibin a scris astfel un record, a marcat două goluri în actualul campionat, de fiecare dată în postura de adversar al fostei echipe de unde s-a transferat.
lO nouă mostră de strategie păguboasă: Selagea a devenit liber!
Ciprian Selagea este al 4-lea fotbalist ce a plecat liber de contract de la Alba Iulia în această stagiune, după Fl. Ilie, Dâlbea sau Poverlovici, o nouă mostră de management păgubos. După ce la începutul anului şi-a încasat, cu întârziere, restanţele cifrate la 3700 euro, internaţionalul de tineret a fost trimis să se pregătească separat, drept pedeapsă! Fotbalistul în vârstă de 21 ani pleacă astfel gratis (incredibilă eroarea clubului, care a ratat posibilitatea de a face bani de pe urma vânzării sale) de la echipa din oraşul natal ce l-a lansat în fotbal. Deja este prea mult şi aceste litigii pierdute pe bandă rulantă au devenit o regulă… „Acesta e drumul pe care am apucat, mă bucur că s-a terminat infernul. Cine e de vină că n-am fost plătit la timp? În ultimele luni am trăit un chin, m-am antrenat singur, fără să fiu asistat, de trei ori pe zi. O să aleg o echipă unde am şansa să joc”, a precizat Selagea, ultimul său joc la Unirea fiind în 19 februarie, „amicalul” cu „U Cluj, când a purtat banderola. Avându-l impresar pe Florian Iacob, acesta ar putea ajunge pe Bega, aflându-se la Timişoara de câteva zile. Astăzi Selagea urmează să se antreneze cu echipa secundă a clubului FC Timişoara (devenit un „aspirator” de unirişti – vezi Florin Ilie şi Andrei Zăgrean) şi e posibil să semneze un contract zilele viitoare, cu toate că şi alte grupări din elită, precum Oţelul Galaţi, „U” Cluj, FC Vaslui sau Rapid negociază eventuala înregimentare a tânărului mijlocaş.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]
FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți
Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională. În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]
FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20
Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]