Război între AJVPS Alba şi proprietarii de terenuri, pentru administrarea fondurilor de vânătoare
Între Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Alba şi asociaţiile proprietarilor de terenuri pe care se află fondul cinegetic (vânatul) din judeţul nostru, a început de la sfârşitul anului trecut un război surd. Pentru a înţelege natura conflictului declanşat trebuie să ştiţi că AJVPS Alba a administrat fondul cinegetic al judeţului nostru încă dinainte de 1989, fără a fi tulburată în vreun fel, şi a continuat şi după aceea, în virtutea unui contract încheiat cu ministerul de resort, respectiv Ministerul Mediului şi Pădurilor. Contractul respectiv a luat sfârşit anul trecut, în data de 27 noiembrie, şi trebuie încheiat unul nou. Dar iată că între timp legislaţia s-a schimbat şi, dacă până acum ea favoriza net AJVPS-ul, acum toate asociaţiile similare acesteia au aceleaşi drepturi. Astfel, potrivit Legii nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, modificată şi completată prin OUG nr. 102/2010, proprietarii de terenuri, persoane fizice sau juridice, precum şi administraţia publică locală, pot constitui asociaţii de proprietari. Dacă acestea, conform legii, fac dovada că au în proprietate terenuri ce reprezintă peste 50% din suprafaţa unui fond de vânătoare, pot PROPUNE gestionarului faunei cinegetice (ministerul) ORICE ASOCIAŢIE doresc, pentru a le administra fondul cinegetic. În acest context, dacă avem în vedere că în ultimii ani din AJVPS Alba s-au desprins mai multe asociaţii legale şi licenţiate, este posibil ca AJVPS Alba să nu mai deţină monopolul asupra fondurilor de vânătoare din judeţul nostru. Dacă ministerul va decide, ţinând cont de propunerea asociaţiilor de proprietari, că anumite fonduri de vânătoare pot fi la fel de bine întreţinute şi exploatate de alte asociaţii, atunci contractele se vor încheia cu acestea. Şi iată care sunt asociaţiile de acest gen legal constituite în judeţul nostru, desprinzându-se din AJVPS-ul „mamă”: „Mistreţul” Cugir, „Căprioara” Cib, „Diana” Aiud, „Târnavele” Blaj, „Cerbul Carpatin” Zlatna şi „Cerbul” Câlnic.
lAJVPS atacă „la baionetă” consiliile locale şi solicită sprijinul Prefecturii Alba
Simţind că poate pierde multe dintre fondurile de vânătoare pe care le-a avut în administrare, AJVPS Alba a găsit cu cale să atace asociaţiile de proprietari legal constituite. La redacţia noastră s-au prezentat mai mulţi consilieri locali care ne-au declarat că au fost ameninţaţi, mai mult sau mai puţin voalat, cu dosare penale, pentru că au fost de acord cu înfiinţarea asociaţiilor respective. Mai mult decât atât, repezentanţii AJVPS s-au prezentat la Prefectura Alba cu jalba-n proţap, solicitând atacarea în contencios administrativ a hotărârilor consiliilor locale prin care s-au constituit asociaţiile. La această solicitare prefectul a răspuns printr-un control al legalităţii hotărârilor de consiliu şi, în urma acestuia, s-a trezit acuzat de intervenţii în favoarea AJVPS Alba. Contactat de către noi, prefectul Ştefan Bardan ne-a demonstrat însă că nu şi-a făcut decât datoria: „Noi nu am făcut decât să verificăm legalitatea actelor emise de consiliile locale, pentru că asta intră în atribuţiile noastre. De asemenea, pentru că, în virtutea legii informaţiilor de interes public, ni s-au cerut date cu privire la suprafeţele de teren pe care le deţin diferite asociaţii de proprietari, am luat legătura cu OCPI (Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară) cu ADS (Agenţia Domeniilor Statului) şi cu autorităţile administrative locale, am solicitat la rândul nostru datele respective şi le-am pus la dispoziţia petenţilor de la AJVPS. Eram obligaţi prin lege să procedăm ca atare, iar dacă unii au intrat în panică la nivel local, aflând că ne-am interesat despre terenuri şi despre proprietari, au greşit. Nu trebuiau să interpreteze demersurile noastre ca pe nişte presiuni, ci ca pe nişte acţiuni strict legale, care ne-au fost solicitate printr-o petiţie…”
Prefectul a mai declarat că au fost două cazuri în care a atacat în contencios astfel de hotărâri, dar în mod justificat: în asociaţiile respective (constituite chiar cu sprijinul unor primari PDL!!!) fuseseră cooptate şi persoane fizice, anterior apariţiei OUG 102/2010. Odată cu aparţia ordonanţei, care permite şi acest lucru, acţiunea Prefecturii a fost retrasă… În concluzie, prefectul Bardan apreciază pe bună dreptate că asociaţiile respective sunt constituite legal şi că legea le permite să propună orice administrator doresc pentru fondul de vânătoare de pe terenurile lor. Dar, desigur, atribuirea o va face ministerul! Conform legii: prin încredinţare directă, la solicitarea asociaţiilor, sau prin licitaţie, dacă asociaţiile nu optează pentru o asociaţie anume. Iar la licitaţie pot participa toate asociaţiile de vânători legal constituite şi licenţiate.
lGestionarii fondului cinegetic trebuie să plătească un anumit tarif proprietarilor de terenuri
Cele declarate de către prefectul Bardan sunt confirmate şi de reprezentantul ministerului de resort, respectiv secretarul de stat Cristian Apostol, de la Direcţia Generală Juridică din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor. Ba chiar mai mult, acesta vorbeşte despre faptul că administratorii faunei cinegetice de pe orice fond de vânătoare trebuie să plătească un tarif de gestionare propietarilor terenurilor pe care se află fondul respectiv. Plata se face pe baza documentelor de proprietate, conform prevederilor contractului cadru de gestionare, aprobat prin Ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 219/2010, la solicitarea proprietarului. Nu ştim dacă anterior acestui ordin exista obligativitatea vreunei plăţi din partea administratorului unui fond de vânătoare către proprietarul terenului pe care se află fondul, dar din afirmaţiile proprietarilor pe care i-am contactat reiese că până acum nimeni nu le-a plătit vreodată ceva pentru faptul că s-a vânat pe terenurile lor.
Încheiem aici cu menţiunea că legislaţia a fost modificată în acest sens la solicitarea Comisiei Europene, „pentru acordarea de şanse egale tuturor formelor de asociere în vederea adiministrării fondului cinegetic”. Sperăm, în acest context, că noile prevederi nu vor atrage după sine jefuirea iraţională a averii cinegetice a României. Pentru că administratorii nu trebuie doar să exploateze fauna ci şi s-o protejeze. Ar fi tragic dacă peste câţiva ani, după câteva „plimbări de plăcere” ale unor vânători europeni bine situaţi financiar, ne vom trezi că de pe la noi au dispărut mistreţii, cerbii, căprioarele şi cocoşii. E de-ajuns jaful pe care l-au făcut până acum „ai noştri”…
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Societate
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ 2025. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ 2025 – Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții Dacă săptămâna dinaintea Paştelui este cea a Patimilor sau Săptămâna Mare, săptămâna care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos este cunoscută în popor ca Săptămâna Luminată. Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare […]
FOTO | Studenții la Litere de la UAB, vizită la expoziția „Universul lui Salvador Dalí”, de la Cluj-Napoca: Călătoria s-a încheiat cu o experiență VR imersivă
Studenții la Litere de la UAB, vizită la expoziția „Universul lui Salvador Dalí”, de la Cluj-Napoca: Călătoria s-a încheiat cu o experiență VR imersivă Studenții Departamentului de Litere din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au pătruns în mintea unuia dintre cei mai vizionari artiști ai secolului XX, în cadrul unei vizite la […]
Cele mai noi mesaje şi urări de Paste pe care le poți trimite prietenilor, rudelor și cunoștințelor
Mesaje şi urări de Paste 2025. Felicitări de Paște pe care le poți trimite prin SMS prietenilor, rudelor și cunoștințelor de Paste 2025 Mesaje de Paște 2025: Mesaje pe care le poți trimite prin SMS prietenilor cunoștințelor, rudelor și apropiaților cu ocazia Sfintelor Paști – cea mai mare sărbătoare a creștinătății. MESAJE de PASTE fericit […]
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
MESAJE de PASTE fericit 2025 • Texte cu URARI, FELICITARI de Paste, SMS -uri frumoase, haiose şi amuzante de Sfintele Pasti • Felicitare de Paşte pentru persoanele dragi, prieteni, părinți, profesori, bunici, colegi, iubit(ă), sefi. Mesaje de Paște prin SMS, gânduri pe care le poţi trimite prietenilor cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Învierea Domnului aduce […]
Mesaje de Paște. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale
Cele mai frumoase și simple mesaje de Paște creștine. URARI și FELICITARI de Pastele 2026. Scurte mesaje pentru prieteni, profesori, colegi, pe care le puteți transmite prin SMS de Sfintele Paști Romanii trimit, rudelor și prietenilor, cu ocazia sărbătorilor de Paște milioane de mesaje simple prin SMS. Iată mai jos ce mesaje de Paşte poţi […]