Rămâi conectat

Actualitate

Rata anuală a inflației ar putea crește gradual în următoatele luni, depășind valorile prognozate în luna noiembrie. Anunțul BNR

Ziarul Unirea

Publicat

în

Rata anuală a inflației ar putea crește gradual în următoatele luni, depășind valorile prognozate în luna noiembrie. Anunțul BNR

În următoarele luni, rata anuală a inflației va crește, probabil, gradual, sub impactul șocurilor pe partea ofertei, depășind valorile evidențiate pe acest orizont de timp de prognoză pe termen mediu din luna noiembrie a anului 2021, arată banca centrală.

Potrivit sursei citate, determinante pentru înrăutăţirea perspectivei apropiate a inflaţiei sunt majorările mai ample de preţuri anticipate a fi consemnate de energia electrică şi gazele naturale – chiar şi în contextul aplicării măsurilor de compensare şi plafonare – precum şi de alimentele procesate, în principal pe fondul ascensiunii cotaţiilor produselor energetice şi ale mărfurilor agroalimentare. Impactul acestora este de natură să amplifice şi să prelungească mai mult deviaţia pozitivă a ratei anuale a inflaţiei de la limita de sus a intervalului ţintei, mai ales ulterior sistării măsurilor de compensare şi plafonare a preţurilor la energie, dar şi să genereze pe orizontul mai îndepărtat de timp efecte de bază dezinflaţioniste”, se precizează într-un comunicat al BNR remis luni AGERPRES.

Potrivit BNR, incertitudini semnificative rămân, totuşi, asociate efectelor măsurilor temporare de compensare şi plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţie, precum şi modului de evaluare şi de includere a acestora în calculul IPC. Incertitudini şi riscuri continuă, de asemenea, să vină din evoluţia cotaţiilor materiilor prime, mai ales a celor energetice şi agroalimentare, precum şi din situaţia blocajelor în lanţurile globale de producţie şi aprovizionare.

În acelaşi timp, banca centrală menţionează că evoluţia pandemiei şi a măsurilor restrictive asociate rămâne o sursă majoră de incertitudini şi riscuri la adresa previziunilor, cel puţin pe termen scurt, în contextul tendinţei de extindere la nivel naţional a valului pandemic provocat de varianta mai contagioasă a coronavirusului, Omicron, precum şi al progresului insuficient al vaccinării pe plan intern, dar şi prin potenţialul impact exercitat de acest val asupra economiilor europene, afectate puternic şi de criza energetică şi de persistenţa blocajelor în lanţurile de producţie şi aprovizionare.

Incertitudini şi riscuri continuă, de asemenea, să fie asociate conduitei politicii fiscale, date fiind, pe de o parte, deficitul bugetar potenţial inferior ţintei înregistrat în 2021 şi, pe de altă parte, coordonatele programului bugetar aprobat pentru anul în curs, ce vizează o accelerare a consolidării fiscale, conform angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv, dar într-un context economic şi social dificil pe plan intern şi la nivel global. O sursă de incertitudini şi riscuri rămâne şi absorbţia fondurilor europene, în special a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate.

În şedinţa de luni, 10 ianuarie 2022, pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2022, şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.

Totodată, Consiliul de administraţie al BNR a decis extinderea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ą1,00 punct procentual, de la ą0,75 puncte procentuale, implicând majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 3,00% pe an, de la 2,50% pe an şi menţinerea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 1,00% pe an. Aceste decizii se circumscriu procesului de normalizare treptată a conduitei politicii monetare pe care-l parcurge BNR, în condiţii de mari incertitudini. În acelaşi timp, Consiliul de administraţie al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Deciziile CA al BNR vizează readucerea şi menţinerea ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5% ą1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe orizontul mai îndepărtat de timp, într o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală, şi în condiţii de protejare a stabilităţii financiare.

BNR precizează că monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu.

Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul şedinţei de luni va fi publicată pe website-ul BNR în data de 20 ianuarie 2022, la ora 15:00. Conform calendarului anunţat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 9 februarie 2022.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024

Bera Larisa

Publicat

în

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea