Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Raportul de activitate al deputatului CORNELIU OLAR în cei 4 ani de mandat: M-am zbătut să fac măcar un pic mai bună viaţa de zi cu zi a moţilor mei şi a teiuşenilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După cum vă este cunoscut, prin votul dumneavoastră, am fost ales deputat în Parlamentul României pentru Colegiul V Apuseni – Teiuş, această decizie a dumneavoastră fiind o cinste pentru mine, dar şi o mare responsabilitate. Se împlinesc peste puţine zile 4 ani, perioadă foarte importantă pentru mine, dar şi pentru cei care m-au ales. Pot să spun, cu mâna pe inimă, că m-am zbătut să fac măcar un pic mai bună viaţa de zi cu zi a moţilor mei şi a teiuşenilor, dar şi a altor locuitori ai judeţului. Şi cred că am reuşit.

Aş dori să spun de la început că a fost foarte greu şi pentru mine, care totuşi am lucrat ani buni în administraţia locală. Cunoşteam şi cunosc problemele cu care se confruntă cetăţenii din cele 30 localităţi care compun Colegiul V. A fost însă una dintre cele mai dificile perioade ale României postdecembriste. Am preluat guvernarea cu un mare deficit bugetar, ţara a intrat într-o puternică CRIZĂ ECONOMICĂ, pe care ne-am străduit să o trecem cu unele sacrificii resimţite îndeosebi de către cei care lucrează în sistemul bugetar şi de către unii pensionari, cărora le mulţumesc că au înţeles greutăţile şi măsurile de AUSTERITATE.

Iată de ce consider că este obligatoriu şi necesar să mă prezint în faţa dumnevoastră cu ceea ce am făcut pentru oamenii şi localităţile din acest COLEGIU, în calitatea mea de PARLAMENTAR.

I. ÎN DOMENIU LEGISLATIV:
– Propunere legislativă pentru modificarea Legii 215/2001 şi a Legii 393/2004, privind Statutul aleşilor locali ( alegerea primarului din primul tur ).
– Proiect de lege pentru modificarea articolului 25 din Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorului. (O mai mare grijă pentru ceea ce cumpărăm, de unde cumpărăm şi calitatea produselor ).
– Propunere privind completarea unor articole din Codul Silvic, care să dea posibilitatea proprietarilor de păduri să exploateze şi să valorifice mai eficient masa lemnoasă, prelungirea timpului pentru autorizaţiile de transport.
– Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 cu privirea la regimul juridic al drumurilor, trecerea unor drumuri forestiere în administrarea consiliilor locale pentru a putea fi mai bine întreţinute în folosul cetăţenilor.
– Noi modificări pentru CARNETUL DE MOŢ, care să aducă beneficii tuturor cetăţenilor din zona Munţilor Apuseni în valorificarea masei lemnoase, cât şi a produselor pe care aceştia le realizează în urma prelucrării lemnului.
– Înfiinţarea în oraşul Câmpeni a Agenţiei naţionale pentru zonele de munte. La aceasta am consultat specialişti din mai multe domenii de activitate. Ea a fost aprobată prin HOTĂRÂRE DE GUVERN anul acesta de către Guvernul Boc. Nu s-a mai realizat din cauza incapacităţii actualei guvernări PONTA, care nu înţelege problemele cu care se confruntă zona Munţilor Apuseni.

Am prezentat doar câteva din propunerile pe care le-am făcut în dezbaterile din PARLAMENT, ele regăsindu-se materializate în conţinutul unor legi adoptate în această perioadă. Să nu credeţi că a fost uşor, a fost greu să le impun. Mulţi dintre colegii parlamentari m-au înţeles şi m-au ajutat, iar eu le-am mulţumit în numele dumnevoastră.

II. ÎN DOMENIUL INVESTIŢIILOR
Am fost şi sunt conştient că nivelul de trai, posibilitatea de a primi o pensie, de a-ţi creşte copiii, sunt locurile de muncă. Tocmai de aceea, împreună cu Consiliul Judeţean Alba, având un sprijin permanent în preşedintele ION DUMITREL, am analizat şi ne-am preocupat pentru obţinerea de fonduri necesare unor investiţii în cadrul Colegiului Munţii Apuseni – Teiuş, printre care aş aminti:
– regularizarea râurilor ARIEŞ şi MUREŞ, constând în lucrări de punere în siguranţă a Barajului Mihoieşti – suma de 83.657 mii lei, regularizare pârâu Abrud – 3.291 mii lei, îndiguire mal drept Mureş, la Beldiu – 8.626 mii lei, amenjare râu Arieş pentru localităţile Câmpeni, Bistra, Baia de Arieş şi Lunca Arieşului cu o valoare de 36.321 mii lei, suma totală a investiţiilor fiind numai în 2012 de 153.259 mii lei. Aici au fost încadraţi şi au lucrat 250 muncitori. Necazul este că aceste investiţii au fost reduse la jumătate, iar altele anulate aproape în totalitate de către Guvernul Ponta. Oamenii au fost trimişi astfel în şomaj, iar alţii au rămas fără loc de muncă.
– au fost repornite lucrările la Combinatul Cuprului Roşia Poieni, unde lucrează în prezent circa 600 salariaţi din localităţile Abrud, Ciuruleasa, Bucium, Mogoş, Lupşa, Câmpeni, Bistra, Roşia Montană. În prezent se fac demersurile necesare pentru PRIVATIZAREA acestui obiectiv foarte important al Apusenilor. Eu unul aş fi de acord ca statul român să păstreze Cupru Min în portofoliul său, ca unitate strategică de stat, având în vedere importantele resurse naturale de cupru ce se află aici şi să găsească resursele financiare necesare pentru dezvoltarea capacităţii de producţie precum şi sporirea numărului locurilor de muncă. Iar în cazul în care chiar nu se reuşeşte, abia atunci, eventual, să se facă o privatizare transparentă, care să fie în beneficiul nostru. Zăcământul de aici trebuie să aducă bunăstare în primul rând pentru moţi şi nu pentru afacerişti, ca de altfel şi cel de la Roşia Montană.
– doresc să vă spun că am conlucrat foarte bine cu preşedintele Consiliului Judeţen, ION DUMITREL, şi cu primarii din toate localităţile ce compun Colegiul V, indiferent de culoarea lor politică. Acest mod de a lucra ne-a dat posibilitatea să realizăm investiţii şi lucrări de maximă importanţă pentru cetăţenii din fiecare localitate. În urma analizelor efectuate împreună cu preşedintele Consiliului judeţean în localităţile ce compun acest colegiu, am stabilit măsuri menite să asigure resursele financiare necesare realizării acestor obiective. Muncind în acest fel au beneficiat de drumuri asfaltate locuitorii din Mogoş, Bucium, Ciuruleasa, Vidra-Valea Morii, Poşaga, Ocoliş, Livezile, Rimetea, Sohodol, Roşia Montană, Lupşa şi alte localităţi, unele dintre acestea realizate în întregime, iar altele refăcut covorul asfaltic. Pe bună dreptate cetăţenii, beneficiari ai acestor lucrări, ne-au adus în permanenţă mulţumirile cuvenite.

Desigur, aşa cum am mai spus, această perioadă a fost deosebit de grea. A conduce după cum se ştie este o artă, o ştiinţă. Spre satisfacţia noastră este faptul că am găsit în permanenţă soluţiile cele mai bune. Iată, spre exemplu, administraţiile locale, primarii, cărora le mulţumesc, din Albac, Sălciua, Vidra, Avram Iancu, Sohodol, Ciuruleasa, Sântimbru, Gârda, Ponor, Bucium, Ocoliş, Scărişoara, Baia de Arieş, Abrud au realizat lucruri de maximă importanţă pentru cetăţeni. Au construit din temelii sediile primăriilor (Albac, Avram Iancu, Vidra, Sălciua), iar Consiliul Local Sohodol a reabilitat clădirea primăriei şi cea a Căminului cultural. S-au făcut canalizări, au fost reparate drumurile săteşti, s-a introdus curentul electric, în unele localităţi din cadrul colegiului.
Mă bucur că la multe lucrări am putut să fiu prezent şi să dau o mână de ajutor pentru amenajarea unor baze sportive, printre care cele din Abrud, Sohodol, Ciuruleasa, Baia de Arieş, Horea, Bistra, cât şi construirea unor spaţii pentru „Expoziţiile etnografice”, devenite muzee, aşa cum sunt cele din Sălciua, Vidra, Ocoliş, Mogoş, Bucium şi Ciuruleasa. Desigur, aici meritul principal este al primarilor, dar conlucrarea şi înţelegerea dintre noi a dat roade.

Nu cred că trebuie trecut cu vederea sprijinul dat de Guvernul României, condus de Emil Boc, pentru realizarea unor lucrări de maximă importanţă pentru zona Munţilor Apuseni, aşa cum este investiţia pentru construirea clădirii ce adăposteşte Judecătoria din Câmpeni, cu o valoare de peste 9.370 mii lei, sau podul peste Arieş ce a fost distrus de ape în dreptul localităţii Vidolm, cu o valoare de peste 6 miliarde lei.

III. ÎN DOMENIUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI, CULTURII ŞI CULTELOR
Cunoscând situaţia reală din fiecare localitate, problemele cu care se confruntă administraţiile locale, cultele, şcolile şi alte instituţii, am considerat că este necesar şi în mare parte am reuşit să sprijin şcolile şi bisericile, care erau în construcţie sau reabilitare, cu fonduri băneşti obţinute direct de la Guvernul României. Aşa, spre exemplu, Parohia din Râmeţ, în această perioadă a primit 600 de milioane de lei vechi, cea din Burzoneşti aproape 335 milioane, Stremţ II- 295 milioane lei, Câmpeni-Izvorul Tămăduirii – 285 milioane, Mănăstirea Muncel- 235 milioane, Livezile – 545 milioane, Mănăstirea Ponor – 1 miliard, Schitul Sălciua – 95 milioane, Câmpeni-Vale – 80 milioane, Sohodol – 550 milioane, iar exemplele ar putea continua şi cu celelalte parohii din cadrul colegiului, care au beneficiat de sprijin financiar.
În măsura posibilităţilor, m-am străduit să ajut şi unităţile de învăţământ. Astfel, au beneficiat de sume cuprinse între 50 şi 100 de milioane de lei vechi toate şcolile cu clasele I-VIII din fiecare localitate a colegiului. Spre exemplificare, Colegiul Naţional „Avram Iancu”, Şcoala generală şi Grupul Şcolar Forestier din Câmpeni, grupurile şcolare din Abrud, Baia de Arieş, cât şi şcolile din Teiuş, Sohodol, Albac, Horea, Lupşa, Gârda şi Vidra. Aceste sume au fost întrebuinţate pentru continuarea şi terminarea unor lucrări de reparaţii capitale, modernizarea şi implementarea unor programe şcolare. Trebuie să menţionez şi faptul că şcolile din Câmpeni, Avram Iancu, Poiana Vadului şi Baia de Arieş au fost dotate cu microbuze pentru transportul elevilor.

IV. ÎN DOMENIUL SOCIAL
Am considerat şi consider că una din preocupările fundamentale ale unui PARLAMENTAR trebuie să fie întâlnirea permanentă cu oamenii, cunoaşterea problemelor cei frământă, necazurile şi nevoile care nu sunt puţine. Tocmai de aceea, mare parte din timpul meu l-am dedicat audienţelor, întâlnirilor cu alegătorii, atât la Biroul parlamentar din Câmpeni, cât şi în fiecare localitate, în mod organizat sau cu diferite ocazii. Aşa, spre exemplu, anual am primit în audienţe la Câmpeni, Teiuş, Abrud, Baia de Arieş şi alte localităţi, peste 300 de cetăţeni, multe din problemele ridicate fiind locurile de muncă, retrocedarea unor terenuri şi alte bunuri, realizarea unor lucrări edilitar gospodăreşti, probleme legate de pensii, sănătate şi învăţământ. Multe dintre acestea au fost rezolvate, iar altele nu s-a putut. La foarte multe situaţii am luat legătura cu instituţiile abilitate de la nivel local, judeţean şi ministerial. Aici doresc să dau un singur exemplu. În anul 2010, un grup important de cetăţeni din Sohodol şi Ponorel, prezenţi la audienţele de la Câmpeni, au avut mari necazuri legate de obţinerea unor fonduri prin A.P.I.A. La scurt timp, l-am adus în comuna Sohodol pe ministrul Agriculturii de la acea vreme, Valeriu Tabără, precum şi pe directorul agenţiei naţionale ( A.P.I.A. ) din Bucureşti şi alţi factori de decizie de la nivel judeţean, problemele fiind în marea lor majoritate lămurite, cetăţenii obţinându-şi drepturile cuvenite.

Mă bucură faptul că în această perioadă au beneficiat de acest sprijin ţăranii şi micii fermieri din colegiul meu, numărul acestora ridicându-se la peste 12.300 persoane, iar sumele primite de aceştia pentru terenuri şi animale fiind substanţiale. Consider că la obţinerea acestor fonduri o contribuţie ESENŢIALĂ a avut organizarea în lunile martie şi aprilie 2010, în oraşul Câmpeni şi comuna Gârda, la INIŢIATIVA MEA, a cursurilor pentru FERMIERI. În urma acestora au fost atestaţi şi şi-au primit CERTIFICATUL DE FERMIER un număr de 570 persoane. Acest document a fost hotărâtor în activitatea prezentă şi viitoare a celor care muncesc în agricultura montană. Aici se cuvine să amintesc sprijinul primit din partea ministrului Agriculturii, a specialiştilor care au condus şi coordonat programul, respectiv Centrul de formare profesională în domeniul agricol de la Vatra Dornei.

Trebuie să spun cu toată responsabilitatea că un domeniu asupra căruia am multă aplecare, mă preocupă şi mi-e drag, este cel al organizării manifestărilor artistice, sportive, a valorificării tradiţiilor, obiceiurilor, a istoriei Munţilor Apuseni şi zona Teiuş. Aici, la loc de frunte a fost Festivalul judeţean „Cultură pentru cultură”, organizat de Consiliul Judeţean Alba, fapt pentru care îi mulţumesc domnului Ion Dumitrel şi administraţiilor locale. Premiile au fost substanţiale, localităţile câştigătoare obţinând peste un miliard lei, bani folosiţi pentru baza materială din cultură (dotări, costume populare pentru formaţii, instrumente muzicale, etc.). În acest an a câştigat comuna Ciuruleasa, care se alătură comunelor Horea şi Sohodol.

Mă bucur că în oraşul Câmpeni, la propunerea mea, a luat fiinţă, cu sprijinul Centrului Cultural „Augustin Bena” din Alba Iulia, o clasă specială pentru studierea instrumentelor populare, condusă de unul dintre cei mai de seamă profesori pe care-i are Ţara Moţilor, Gheorghe Bădău, iar la Sohodol o clasă de coregrafie condusă de prof. Oana Joldeş. Aceste două formaţii, prin valoarea interpreţilor, a costumaţiei şi al potenţialului de care dispun, au depăşit graniţele judeţului şi ale ţării. Trebuie să avem grijă de ei, să-i ajutăm, aceştia ne reprezintă cu adevărat.

La acestea se adaugă marile manifestări precum „Târgul de Fete de pe Muntele Găina” de la Avram Iancu, „Ziua minerului” şi „Mărie, dragă Mărie” de la Roşia Montană, „Zilele oraşului” la Câmpeni, zilele localităţilor la Bistra şi Baia de Arieş, „Târgul de turism” de la Albac, una dintre cele mai importante acţiuni din Transilvania în acest domeniu, dar şi alte manifestări dedicate eroilor pe care noi îi preţuim şi faţă de care trebuie să fim recunoscători câte zile avem de trăit – Horea, Cloşca, Crişan şi eroul naţional Avram Iancu.

Nu am scăpat din vedere sportul. Au apărut baze sportive, terenuri de sport şi, odată cu acestea, competiţii sportive pentru tinerii dornici să practice fotbalul, voleiul şi alte discipline sportive. Anual organizăm „Cupa Munţilor Apuseni” la fotbal, o acţiune la care participă foarte mulţi tineri.
M-am condus şi mă străduiesc să o fac şi în continuare după înţeleapta noastră zicală: „Ce poate fi mai demn pentru un moţ, cu atât mai mult pentru mine ca parlamentar al acestui neam, decât să creeze, îndeosebi tinerilor, condiţii pentru a vedea ţara şi a fi cunoscuţi ca adevăraţi mesageri ai tradiţiilor, obiceiurilor şi datinilor din acest frumos colţ de ţară!”. M-am gândit mult, cum şi ce trebuie să fac! Cu sprijinul Consiliului Judeţean Ilfov, al meseriaşilor din comuna Horea, al unor oameni de bine din Bucium, Albac, Sălciua şi alte localităţi, am realizat în comuna Baloteşti, la Săftica, lângă D.N.1 – „CASA MOŢILOR”, unii i-au spus „AMBASADA MOŢILOR” – ca un loc de odihnă, de relaxare şi de dialog al moţilor cu diferite personalităţi din viaţa politică, ştiinţifică şi artistică a ţării. Aici se află o adevărată locuinţă specifică pentru noi, moţii, un adevărat MUZEU în aer liber. În încăperi special amenajate se găsesc costume naţionale, obiecte din lemn, nu lipsesc tulnicele, fluierul şi ciuberele de diferite dimensiuni, cuptorul pentru făcut pâine, masa şi laviţa moţească, ştergarul, pantalonul şi cătrinţa, căciula şi pălăria moţului. Tot aici se găseşte o bisericuţă din lemn unde se ţine în multe momente slujba religioasă, căci moţul a avut întotdeauna dragoste şi iubire faţă de Dumnezeu.
Scopul principal al realizării acestui obiectiv a fost pentru tineri, pentru elevi. Aici sunt şi un număr de 45 locuri de cazare, camere dotate cu toate cele necesare pentru a se odihni în cele mai bune condiţii cei ce poposesc aici. În cei trei ani de zile au fost cazaţi peste 2.000 de elevi ai şcolilor din localităţile Bistra, Câmpeni, Lupşa, Abrud, Sălciua, Gârda, Arieşeni, Albac, Horea, Teiuş, Şugag, Zlatna elevi care au beneficiat de cazare şi masă gratuită. Cât priveşte modul în care au fost trataţi nu doresc să le spun eu, copiii dumneavoastră şi cadrele didactice au reuşit să le prezinte atât în presa scrisă, cât şi la televiziune. După odihna cuvenită şi o masă tipic moţească, elevii şi cadrele didactice au vizitat Palatul Parlamentului, Grădina Zoologică, Parcul Herăstrău, cât şi alte obiective din Bucureşti. Mă bucur că am reuşit să le fiu de folos, să-i ajut pe tineri, iar ei să fie purtători ai portului, cântecului şi frumoaselor obiceiuri din Ţara Moţilor, aceştia prezentând frumoase spectacole artistice. Toate acestea m-au ajutat şi pe mine să explic mai bine şi altora de ce este necesar să ne aplecăm cu mai multă gândire şi înţelepciune faţă de cei tineri, care sunt demni urmaşi ai lui Horea, Cloşca, Crişan şi Avram Iancu.

Nu pot să nu amintesc rezultatele deosebite obţinute de foştii primari din Baia de Arieş – Gheorghe Bora, Abrud – Tiberiu Raţiu şi Teiuş – Dorin Mateica. Aici, poate mai mult ca în celelalte localităţi, deşi fiecare a avut la dispoziţie un buget mic, rezultatele au fost dintre cele mai bune. În cele 3 localităţi s-au modernizat un număr important de străzi (asfaltare, trotuare, apă şi canal), precum şi zone verzi, s-au reabilitat însemnate clădiri care ajunseseră în paragină. Astfel, la Baia de Arieş, Clubul muncitoresc a fost transformat în Casă de cultură, care arată în prezent cu adevărat modernă. Abrudul, este o plăcere să-l traversezi sau să mergi în zona blocurilor, unde se vede mâna de gospodar a fostului primar Tiberiu Raţiu. Aceste localităţi au avut cele mai multe proiecte din zona Munţilor Apuseni şi oraşul Teiuş.

Păcat că au fost schimbaţi. Sunt sigur că mulţi cetăţeni îi regretă, dar timpul nu este pierdut. Ei sunt tineri, au experienţă administrativă, am convingerea că vor reveni în mijlocul concetăţenilor. Merită cu prisosinţă.

Dragi locuitori din Colegiul V Munţii Apuseni – Teiuş, ne mai despart puţine zile până la alegerile parlamentare din 9 decembrie a.c., zi foarte importantă pentru toţi locuitorii care trăiesc şi muncesc în localităţile din acest colegiu. La această dată au loc alegerile PARLAMENTARE, prilej de a stabili, pe cine vom alege, dacă cel ales ne reprezintă cu adevărat, dacă cei pe care-i propunem merită încrederea noastră.

Sunt conştient că în această calitate, de parlamentar, am avut şi unele neîmpliniri, nu am reuşit întotdeauna să vă satisfac dorinţele şi necazurile, dar am conştiinţa împăcată că tot ce s-a realizat în acest COLEGIU, este legat şi de contribuţia mea, în calitate de deputat. Mereu am ţinut seama de propunerile dumnevoastră, de ceea ce trebuia făcut în cele 30 localităţi. Iată de ce doresc să candidez pentru un nou mandat de parlamentar, ca deputat al dumneavoastră. Acum cunosc mult mai bine cum şi ce trebuie făcut. Cunosc îndeaproape care sunt nevoile dumneavoastră.

În curând vă voi prezenta şi obiectivele pentru noul mandat. Ele sunt îndeosebi legate de a propune acte legislative care să conducă la îmbunătăţirea vieţii dumneavoastră. Cine, mai bine decât un MOŢ, care acum are şi experienţă în acest domeniu, le cunoaşte? Nu cred că unul venit de pe alte meleaguri. Moţii şi toţi cei din Colegiul V trebuie să fie mândri de ceea ce am realizat împreună, şi înţelepţi pentru a-mi acorda un nou MANDAT de deputat în Parlamentul României.
Al dumnevoastră, actual şi viitor DEPUTAT,
Corneliu OLAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea

Bera Larisa

Publicat

în

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea