Raport al AJPIS Alba pentru luna martie 2023: Au fost verificate centre pentru copii, persoane cu handicap și vârstnici
Raport al AJPIS Alba pentru luna martie 2023: Au fost verificate centre pentru copii, persoane cu handicap și vârstnici
Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba (denumită în continuare A.J.P.I.S. Alba) este organizată şi funcţionează în baza O.U.G. nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cu modificările și completările ulterioare, precum și în baza HG nr.151/2012 privind aprobarea Statutului propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cu modificările ulterioare.
A.J.P.I.S. Alba este serviciu public deconcentrat cu personalitate juridică, aflat în subordinea directă a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
A.J.P.I.S. Alba are misiunea de a asigura în teritoriu aplicarea unitară a prevederilor legislative în vigoare în domeniul beneficiilor sociale și a programelor de servicii sociale, în domeniul inspecţiei sociale, formare profesională a adulților dar şi pe aceea de a promova la nivel judeţean principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în toate domeniile societăţii româneşti.
Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba, în calitate de reprezentant în teritoriu al Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale, respectiv al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, îşi propune îmbunătăţirea actului guvernamental prin aplicarea cu responsabilitate şi eficienţă a legislaţiei, politicilor şi strategiilor privind beneficiile sociale, serviciile sociale, egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.
Obiectivele generale ale agenției sunt:
A. Administrarea într-un sistem unitar de plată a beneficiilor de asistență socială și gestionarea programelor privind serviciile sociale susținute de la bugetul de stat.
B. Asigurarea unei activități riguroase de control și inspecție a aplicării măsurilor legale privind activităţile de stabilire și acordare a beneficiilor de asistenţă socială și defurnizare a serviciilor sociale în vederea reducerii erorii şi fraudei în sistemul de asistenţă socială.
C. Asigurarea derulării în bune condiții a activității instituției prin gestionarea eficientă a resurselor și implementarea unui management performant în cadrul AJPIS.
Scopul agenției este de dezvoltare și implementare a unui sistem unitar de administrare a beneficiilor de asistenţă socială şi de evaluare, monitorizare şi control în domeniul asistenţei sociale.
I.Activitatea serviciului beneficii de asistenţă socială, programe de servicii sociale, incluziune socială, egalitate de şanse
În luna martie 2023, în urma solicitărilor care au fost transmise către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba, direct de titulari ai beneficiilor de asistenţă socială sau de către primării, s-a asigurat stabilirea dreptului în vederea asigurării plăţii şi punerea în plată, pentru următoarele beneficii de asistenţă socială:
1. Alocaţia de stat pentru copii, s-a acordat în baza Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată şi a H.G nr. 577/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru reglementarea modalităţilor de stabilire şi plata a alocaţiei de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un număr de 57.828 beneficiari pentru care în luna martie 2023 s-a plătit suma de 17.833.366 lei.
2. Alocaţia pentru susţinerea familiei s-a acordat în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei republicată, pentru un număr de 1949 beneficiari. Suma plătită cu acest titlu a fost de 354.260 lei, în cursul lunii martie 2023.
3. Alocaţia de întreţinere pentru copiii aflaţi în plasament familial, prevăzută de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare s-a acordat pentru un număr de 802 beneficiari, pentru care s-a plătit, în martie 2023, suma de 954.893 lei.
Începând cu 01.10.2022, conform prevederilor Legii nr.191/2022 de modificare și completare a Legii nr.272/2004, persoana sau familia care are în plasament sau a fost numită tutore beneficiază suplimentar față de alocația de plasament de o indemnizație de sprijin pe perioada în care asigură creșterea și îngrijirea copilului. Cuantumul acesteia este de 478 lei/lună, iar în cursul lunii martie 2023 au beneficiat de acest drept un număr de 253 beneficiari pentru care s-a plătit suma de 121.354 lei.
Totodată, prevederile Legii 191/2022 precizează faptul că, tinerii care fac dovada că urmează o formă de învățământ la zi sau care are un loc de muncă, până la împlinirea vîrstei de 26 de ani și care optează în scris pentru încetarea măsurii de protecție specială, beneficiază de o indemnizație în cuantum lunar de 2.870 lei, în luna martie 2023 au beneficiat de acest drept un număr de 16 beneficiari pentru care s-a plătit suma de 45.920 lei.
4. Indemnizaţia lunară de hrană cuvenită persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA s-a acordat pentru un număr de 45 persoane adulte, iar suma plătită cu acest titlu a fost de 46.035 lei, în luna martie 2023.
5. În baza OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare, s-au acordat un număr de 3.348 indemnizaţii lunare, plătindu-se, pentru această perioadă, suma de 9.065.924 lei şi 1.429 stimulente, în valoare totală de 1.130.211 lei.
6. Venitul minim garantat (ajutorul social) s-a acordat în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un număr de 3.497 de beneficiari, pentru care, în această perioadă a anului 2023, s-a plătit suma de 930.355 lei.
7. În baza OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare, un număr de 372 beneficiari, persoane cu dizabilitate gravă sau accentuată beneficiază de indemnizație sau sprijin lunar, pentru care s-a plătit suma de 439.915 lei.
8. Plata indemnizaţiei lunare acordate persoanelor cu handicap grav şi accentuat, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap grav, accentuat şi mediu şi a indemnizaţiei de însoţitor pentru adultul cu handicap vizual grav în cursul lunii martie 2023 s-a efectuat pentru un număr mediu de 17.745 beneficiari, pentru care s-a plătit suma de 8.077.506 lei.
9. Indemnizaţia de acomodare, prevăzută de Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, s-a acordat în luna martie 2023, pentru un număr mediu lunar de 11 beneficiari, suma plătită cu acest titlu fiind de 30.121 lei, iar pentru un număr de 38 beneficiari s-a plătit suma de 33.906 lei cu titlu de indemnizație sprijin privind susținerea adopției.
10. Persoanele adulte și copiii diagnosticați cu tuberculoză, beneficiază (numai pe perioada în care sunt tratați în ambulatoriu), de o indemnizație lunară de hrană, până la vindecare, abandonul tratamentului sau până la decesul pacientului. Indemnizaţia lunară de hrană se plăteşte prin agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială în baza documentelor transmise de direcțiile de sănătate publică județene. În luna martie 2023 au beneficiat de indemnizația lunară de hrană un număr de 35 beneficiari, suma plătită cu acest titlu fiind de 26.136 lei.
11. Acordarea de subvenţii organizaţiilor care oferă servicii sociale categoriilor defavorizate – Legea 34/1998
În luna martie 2023, Asociaţia Caritas Mitropolitan Greco Catolic Blaj, Asociația AS 2001 Alba Iulia și Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia au beneficiat de subvenţii de la bugetul de stat, acordate în baza Legii nr. 34/1998 pentru un număr mediu de 679 beneficiari lunar, pentru care s-a plătit suma de 417.088 lei.
12. Ajutorul pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și HG nr.1073/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.226/2021, s-a acordat în luna martie 2023 pentru un număr de 201 beneficiari, persoane singure sau familii, care au primit cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței cu lemne suma de 130.074 lei, iar pentru un număr de 9.228 beneficiari, s-a plătit suma de 188.760 lei cu titlu de supliment pentru energie.
II. Activitatea Biroului de inspecţie socială:
În perioada 01.03.2023–31.03.2023, inspectorii sociali din cadrul A.J.P.I.S. Alba au derulat următoarele activităţi:
Inspectorii sociali au efectuat controale de monitorizare în teren pentru verificarea îndeplinirii standardelor minime de calitate care au stat la baza acreditării inițiale: Centrul Educațional de Zi ”Sf. Nicolae” Alba Iulia, al furnizorului de servicii sociale Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Centrul de Zi „O Șansă Pentru Școală” Sebeș, al furnizorului Asociația Diakonierwerk Internațional, Centrul de Zi pentru copii nevăzători și cu Dizabilități Multiple Alba Iulia, al furnizorului Asociația Proiectul Viziunea Nevăzătorilor, Centrul de Zi cu Specific Ocupațional pentru Persoane cu Dizabilități Sebeș, al furnizorului Asociația Diakonierwerk Internațional, Centrul de Consiliere și Îngrijire la Domiciliu, al furnizorului Asociația Diakonierwerk Internațional, Centrul de Consiliere și Sprijin Pentru Părinți și Copii, al furnizorului Serviciul de Ajutor Maltez în România, Centrul de zi Pentru Copii „Sfântul Nicolae” Roșia de Secaș, al furnizorului de servicii sociale Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Pentru serviciile sociale verificate s-a propus menținerea licențelor de funcționare.
Inspectorii sociali au efectuat controale de evaluare în teren pentru verificarea îndeplinirii standardelor minime de calitate a serviciilor sociale nou înființate ale Asociația Steaua Speranței : Apartamentul de Tip Familial nr.2 Abrud, Apartamentul de Tip Familial nr.3 Abrud, Apartamentul de Tip Familial nr.6 Câmpeni, Apartamentul de Tip Familial nr.15 Abrud, Centrul de Îngrijire și Asistență Pentru Persoane cu Dizabilități.
Pentru serviciile sociale verificate, s-a propus acordarea licențelor de funcționare pentru o perioadă de 5 ani.
În cadrul campaniei „Verificarea calității serviciilor sociale rezidențiale destinate persoanelor Vârstnice” care se desfășoară în perioada martie-mai 2023 au fost verificate următoarele entități:
-Centru Rezidențial Pentru Persoane Vârstnice „Acoperământul Maicii Domnului” Unirea al Furnizorului Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia Filiala Unirea.
-Cămin Pentru Persoane Vârstnice Sebeș al furnizorului Direcția Generală de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș.
-Cămin Pentru Persoane Vârstnice „Casa Iope” Alba Iulia, al furnizorului Societatea de Ajutorare Diakonia Alba Iulia.
-Cămin Pentru Persoane Vârstnice „Casa Filadelfia” Alba Iulia, al furnizorului Societatea de Ajutorare Diakonia Alba Iulia.
-Centrul de Îngrijire „Casa Bunicilor” Vințu de Jos, al furnizorului Asociația Centrul de Îngrijire Casa Bunicilor Vințu de Jos.
-Căminul Pentru Persoane Vârstnice ”Petru & Pavel” Cenade, al furnizorului Societatea de Ajutorare Diakonia Alba Iulia.
-Căminul Pentru Persoane Vârstnice Blaj, al furnizorului Primăria Municipiului Blaj.
-Cămin Pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Andrei 1” Bărăbanț, al furnizorului Asociația Sfântul Andrei Bărăbanț.
-Cămin Pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Andrei 2” Bărăbanț, al furnizorului Asociația Sfântul Andrei Bărăbanț.
În urma controalelor au fost întocmite procese verbale de control, rapoarte de monitorizare. Nu au fost dispuse măsuri.
A fost efectuat un control inopinat la Primăria Orașului Câmpeni, în urma unei sesizări, cu privire la modul de încadrare a asistenților personali, respectiv, salarizarea acestor persoane și acordarea sporului de 15% pentru condiții vătămătoare. S-a încheiat un proces verbal de control, nu au fost dispuse măsuri.
De asemenea s-a mai realizat un control inopinat la Casa Vârstnicilor Câmpu Goblii SRL, cu sediul social în comuna Vințu de Jos, sat Câmpu Goblii, jud. Alba. Inspectorii sociali s-au autosesizat în legătură cu funcționarea unui cămin clandestin. S-a încheiat un proces verbal de control și au fost dispuse 2 măsuri pentru intrarea în legalitate, respectiv solicitarea acreditării ca furnizor de servicii sociale și efectuarea demersurilor necesare în vederea licențierii serviciului social, conform prevederilor Legii nr.197/2012-privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
SURSE: Crin Antonescu, susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale pentru a candida la alegerile prezidențiale. Marcel Ciolacu va rămâne premier
SURSE: Crin Antonescu, susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale pentru a candida la alegerile prezidențiale. Marcel Ciolacu va rămâne premier Liderii coaliției PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale au adoptat sâmbătă, 21 decembrie 2024, două decizii majore: Crin Antonescu va fi susținut pentru a candida la alegerile prezidențiale, în timp ce Marcel Ciolacu va rămâne premier. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun