Răni care ne mai dor

Aşa îmi trebuie dacă m-am ambiţionat să mă uit miercuri toată ziua la televizor. După maratonul cu pricina, m-am simţit oribil, poate nu chiar la fel de rău ca în martie 1990, dar pe aproape, mai ales că mi-am adus aminte de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 21 de ani, la Târgu Mureş. Atunci mă uitam la Televiziunea Română (zisă) Liberă, care a întrerupt brusc transmisiunea evenimentelor sângeroase de acolo din motive de ceaţă, deşi nimeni cu excepţia reporterului ei special nu văzuse aşa ceva în zonă. Eram cu mama, Dumnezeu s-o odihnească, ardeleancă marcată pe viaţă de faptul că, înainte de a se refugia din secuime, unde fratele ei cel mic, un copilandru pe atunci, fusese grav lovit la cap cu o piatră de un maghiar pe care ura îl transformase în fiară. „E o diversiune, am spus eu încercând s-o liniştesc, dar pe mama n-am putut-o convinge câtuşi de puţin”. „Habar n-ai tu cât de răi pot să fie ungurii şi cât de tare ne duşmănesc”. Este adevărat, habar n-aveam şi mă bucur că Dumnezeu m-a ferit de traume de felul celei care i-a însângerat ei sufletul la o vârstă fragedă. Sigur că maghiarii nu sunt răi în general şi nici ea nu credea asta din moment ce una dintre prietenele ei cele mai bune era unguroaică, dar tensiunile etnice din martie 1990 au redeschis nişte răni pe care, mi-am dat seama, mama le avea în comun cu mulţi alţi ardeleni din generaţia ei.
Asemenea răni nu pot fi tratate, din păcate, cu afirmaţii de felul celor conţinute în mesajul premierului Viktor Orban,  transmis maghiarilor care au participat marţi la manifestările ce marcau Revoluţia de la 1848 – 1849, organizate de Partidul Civic Maghiar (PCM) şi de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) la Târgu Mureş. „Să fie Ardealul cum a fost şi naţiunea ungară cum a fost” este fraza din mesaj care l-a determinat pe senatorul liberal Puiu Haşotti să propună miercuri, în şedinţa Camerelor reunite, introducerea pe ordinea de zi a Parlamentului a unei declaraţii privind atitudinile antiromâneşti ale unor oficiali maghiari pe 15 martie. N-are nimic o asemenea declaraţie cu moţiunea de cenzură pe Codul Muncii, mesajul lui Viktor Orban a fost trucat, se încearcă ruperea alianţei PDL – UDMR, cam astea au fost obiecţiile premierului Emil Boc şi ale colegilor săi faţă de iniţiativa liberală, care a aruncat în aer Parlamentul.
Sinceră să fiu, aceste obiecţii, coroborate cu reacţiile vehemente ale unor comentatori m-au cam destabilizat, mai ales că „vadimizarea” lui Antonescu şi Ponta, dacă ar fi adevărată, mi s-ar părea un lucru detestabil. Prin urmare, am citit textul atribuit de Agerpres lui Viktor Orban din care citez: „Un lucru este foarte important: să nu lăsăm steagul să cadă la pământ, pentru că, dacă va cădea, cineva tot trebuie să-l ridice. Trebuie să predăm generaţiilor tinere capacitatea noastră intelectuală, forţa noastră, credinţa noastră, coloana noastră vertebrală. Este un mesaj de viitor, de speranţă. Să fie Ardealul cum a fost şi naţiunea ungară cum a fost. Asta vă doresc din suflet”, dixit Victor Orban în mesajul său citit de Erzsebet Ajtay, din partea Ambasadei Ungariei la Bucureşti. În mesajul premierului Orban se mai arată că poetul Petofi Sandor ştia, în timpul Revoluţiei maghiare, că adevăratele bătălii se vor da în Ardeal şi că forţa maghiarilor este această regiune.
Ce-i drept, realitatea postdecembristă ne-a demonstrat că maghiarii din Ardeal, în frunte cu politicienii, sunt plini de forţă şi că nu-şi lasă drapelul să cadă, în această bravură ei fiind susţinuţi de orbirea românilor care se urăsc şi se mănâncă între ei cu o forţă mai devastatoare decât aceea a reactoarelor nucleare de la Fukusima.
Maria Lucia MUNTEANU
P.S. Ambasadorul ungar la Bucureşti, Oszkar Fuzes, a declarat ieri în Parlamentul României „că a fost confundat, amestecat, mesajul oficial al premierului Viktor Orban cu un poem de Petofi Sandor”. No comment.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI