Rabla și Casa Verde Fotovoltaice, principalele ,,victime” ale tăierilor bugetare: Programele ar putea fi suspendate total în 2026. Ce modificări sunt pregătite de anul viitor
Rabla și Casa Verde Fotovoltaice, principalele ,,victime” ale tăierilor bugetare: Programele ar putea fi suspendate total în 2026. Ce modificări sunt pregătite de anul viitor
Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri de austeritate pentru anul 2026, iar printre victimele principale ale tăierilor bugetare numărându-se Programul Rabla și Programul Case Verde Fotovoltaice.
Surse guvernamentale au declarat pentru „Adevărul” că Executivul ia în calcul suspendarea totală, în 2026, a programelor Rabla și Casa Verde Fotovoltaice. Decizia vine în contextul în care Guvernul lucrează intens la construcția bugetului de stat și caută surse de economisire pentru a ține sub control deficitul bugetar.
Potrivit informațiilor obținute de „Adevărul”, prioritățile investiționale se vor schimba radical anul viitor. Fondurile care mergeau tradițional către subvenționarea autoturismelor noi sau a panourilor fotovoltaice vor fi redirecționate către proiectele de infrastructură critică. Mai exact, banii vor avea ca destinație lucrările de apă, canalizare și iluminat public, sectoare considerate vitale și deficitare în multe zone ale țării.

Totuși, există o mică speranță pentru cei interesați de independența energetică. Sursele citate susțin că o variantă de lucru aflată pe masa guvernanților prevede continuarea programului Casa Verde, dar într-o formă limitată. Finanțarea ar putea fi acordată exclusiv pentru achiziția de baterii de stocare a energiei, nu și pentru panouri, o măsură menită să stabilizeze rețelele electrice.
Vestea proastă vizează și mult discutatul program de leasing social pentru mașini electrice. Deși era așteptat de mulți români cu venituri reduse, sursele afirmă că implementarea acestuia se va amâna cu cel puțin un an.
200 milioane de lei pentru Programul Rabla 2025
În 2025, Programul Rabla a oferit persoanelor fizice posibilitatea de a casare autovehicule vechi și de a achiziționa modele noi mai puțin poluante, cu o sumă totală alocată de 200 de milioane de lei. Din aceasta, 80 milioane de lei au fost destinate autovehiculelor cu propulsie termică sau hibride, iar 120 milioane de lei pentru autovehicule electrice, plug-in hibrid sau cu pilă de combustie cu hidrogen. Valoarea ecotichetelor varia între 10.000 și 18.500 de lei, în funcție de tipul vehiculului. Lansarea sesiunilor s-a făcut prin aplicația AFM, însă întârzierile și blocajele administrative au creat incertitudini pentru solicitanți.
Banii pentru Casa Verde Fotovoltaice s-au epuizat în câteva secunde
În 2025, Casa Verde Fotovoltaice a fost relansat cu un buget record de 2,2 miliarde de lei, incluzând și baterii de stocare a energiei, cu un sub-buget dedicat de 400 de milioane de lei.
Componenta Casa Verde Plus a finanțat pompe de căldură, extinzând sprijinul pentru tranziția energetică a gospodăriilor. Lansarea sesiunilor a urmat blocajelor din 2024, când mulți beneficiari au întâmpinat întârzieri la decontări și clarificări administrative.
Ca în fiecare an, statul a alocat banii pe principiul „primul venit, primul servit”, fapt ce a dus la epuizarea bugetului în mai puțin de 1 minut de la deschiderea înscrierilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2026 | Categoria de pensionari care are nevoie de un document obligatoriu și care trebuie trimis până pe data de 30 septembrie
Categoria de pensionari care are nevoie de un document obligatoriu și care trebuie trimis până pe data de 30 septembrie Pensionarii români care locuiesc în străinătate și beneficiază de pensii prin sistemul public trebuie să transmită periodic un certificat care să ateste că sunt în viață. Documentul trebuie trimis de două ori pe an, din […]
Traian Băsescu, despre Legea Salarizării: Îți bați capul degeaba încercând să ajungi la un rezultat
Traian Băsescu, despre Legea Salarizării: Îți bați capul degeaba încercând să ajungi la un rezultat Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că discuția privind Legea Salarizării este inutilă atât la nivel național, cât și european. El susține că, în negocierile cu Comisia Europeană, România nu își poate asuma reducerea deficitului bugetar în condițiile adoptării […]
Cum va fi vremea în România până în 21 septembrie 2026: Toamna începe cu temperaturi peste normal. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi vremea în România până în 21 septembrie 2026: Toamna începe cu temperaturi peste normal. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri, 21 august 2026, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) indică un început de toamnă cu temperaturi mai ridicate decât cele normale în vestul, sud-vestul, nordul și […]