Actualitate

Rabla auto 2025: Când speră autoritățile că va fi lansat programul și care vor fi valorile voucherelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Rabla auto 2025: Când speră autoritățile că va fi lansat programul și care vor fi valorile voucherelor

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că Programul Rabla auto 2025 nu ar trebui să întârzie mai mult de data de 1 septembrie.

Citește și: RABLA 2025: Cum va funcționa noul program și ce valoare vor avea voucherele. Anunțul ministrului Diana Buzoianu

„Mă bucur să spun că am reuşit să salvăm parte din programul Rabla. Anul acesta, pentru persoane fizice, am reuşit să ducem bugetul de 200 de milioane de lei.

Avem voucherele pentru termice, pentru hibrid, care sunt relativ mici, acolo nu se va modifica valoarea voucherului, în schimb, pentru maşinile electrice, unde valoarea vocuherelor era de 37.000 de lei, este un voucher pe care bugetul statului pur şi simplu nu-l mai suportă, va trebui să facem nişte ajustări să-l coborâm”, a afirmat, duminică, 20 iulie 2025, la TVR Into, ministrul Diana Buzoianu.

Aceasta a precizat că programul va fi lansat imediat după ce va fi finalizat programul 2 de măsuri, care va stabili concret şi noul buget.

„Vom face o modificare simplă, prin ordin, la Ghidul pentru Programul Rabla, cel cu modificarea valorii. Deci asta va fi o modificare relativ uşor de pus în practică. Nu se va modifica nimic tehnic din platformă (…) noi sperăm să dăm drumul cât mai rapid posibil, imediat după planul al doilea de măsuri”, a mai spus ministrul Mediului.

Valorile voucherelor vor fi:

-10.000 de lei pentru maşina pe benzină

-12.000 de lei pentru maşina hibridă

Pentru maşinile electrice valoarea este încă în discuţii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Cum pot fi protejați producătorii români: Măsuri urgente propuse de ministrul Agriculturii

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum pot fi protejați producătorii români: Măsuri urgente propuse de ministrul Agriculturii Adaosul comercial asemănător pe aceeași categorie de produse, interzicerea refacturării și eliminarea discounturilor sub prețul de producție sunt cele trei măsuri urgente pe care le propune ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, pentru „o relație corectă producători – retail”. Ministrul a precizat […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Spirit civic: Un bărbat care a găsit 400 de dolari i-a predat imediat Poliției, deși situația sa materială este modestă

Ioana Oprean

Publicat

în

Spirit civic: Un bărbat care a găsit 400 de dolari i-a predat imediat Poliției, deși situația sa materială este modestă Un bărbat din județul Hunedoara a ales să facă ceea ce este corect, după ce a găsit o sumă de bani pe domeniul public. Zilele trecute, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Sprijin acordat de România autorităților din Republica Moldova pentru gestionarea situației generate de poluarea fluviului Nistru

Ioana Oprean

Publicat

în

Sprijin acordat de România autorităților din Republica Moldova pentru gestionarea situației generate de poluarea fluviului Nistru Sprijinul acordat de România autorităților din Republica Moldova pentru gestionarea situației generate de poluarea fluviului Nistru a fost suplimentat cu noi echipamente și materiale de specialitate, a anunțat, în dimineața zilei de sâmbătă, 14 martie 2026, Inspectoratul General pentru […]

Citește mai mult