Pungile subţiri de plastic vor fi interzise în magazine din 2019
Pungile subţiri de plastic nu vor mai putea fi introduse pe piață de la jumătatea anului 2018, iar din 2019 vor fi interzise în magazine
Amenzile pentru comercianții care nu vor respecta regula vor ajunge și la 25 de mii de lei. Proiectul de lege referitor la această interdicție a fost adoptat deja de Guvern, ca urmare a unei directive europene.
De aproape un an, a expirat termenul până la care statul român era obligat să transpună în legislaţie directiva pentru reducerea consumului de pungi.
În ianuarie, Comisia Europeană ne-a avertizat că riscăm să plătim amenzi mari. Aşa că guvernul a aprobat proiectul de lege care interzice, din 1 iulie, anul viitor, punerea pe piaţă a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire, cu mâner, care nu pot fi refolosite. Vânzarea lor va fi interzisă din 1 ianuarie 2019.
Comercianţii vor mai putea vinde pungi de plastic, însă doar din cele rezistente, care pot fi refolosite de multe ori. Şi pungile subţiri, fără mâner, vor putea fi folosite în continuare.
Comercianţii vor fi obligaţi să le ofere clienţilor posibilitatea de a returna ambalajele contra cost, pentru a fi reciclate. Amenzile pentru cei care încalcă legea ajung şi la 25.000 de lei.
Pentru ca natura să nu mai fie sufocată, Comisia Europeană a impus ţinte clare. Consumul trebuie să scadă la cel mult 90 de pungi de plastic de persoană pentru un an întreg, până la sfârşitul lui 2019. Termenul bate la uşă. Plafonul scade la cel mult 40 de pungi de persoană, anual, la sfârşitul lui 2025.
Fiecare european foloseşte până la 200 de pungi de plastic pe an. În Uniunea Europeană, se consumă în jur de 100 de miliarde de bucăţi anual. Sunt surse majore de poluare și pun în pericol animalele, care le confundă cu hrana.
Sursa Tvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Care este temperatura ideală pentru ca bradul de Crăciun să reziste mai multe. De ce alte aspecte trebuie ținut cont
Care este temperatura ideală pentru ca bradul de Crăciun să reziste mai multe. De ce alte aspecte trebuie ținut cont Când vine vorba de bradul de Crăciun, trebuie ținut cont de mai multe aspecte pentru ca bradul sau molidul să arate perfect pentru sărbătorile de iarnă. Multă lume păstrează pomul de Crăciun la interior până […]
Referendumul lui Nicușor Dan, respins de Secția pentru judecători a CSM: „Nu va tolera nicio formă de ingerință în activitatea autorității judecătorești”
Referendumul lui Nicușor Dan, respins de Secția pentru judecători a CSM: „Nu va tolera nicio formă de ingerință în activitatea autorității judecătorești” Secția pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat oficial duminică, 21 decembrie 2025, la declarațiile făcute de președintele Nicușor Dan privind organizarea unui „referendum” în rândul magistraților, subliniind că exercitarea atribuțiilor […]
VIDEO | Nicușor Dan propune referendum intern în cadrul CSM, cu o singură întrebare: „Acționează în interes public sau în interesul unui grup?”
Nicușor Dan propune referendum intern în cadrul CSM, cu o singură întrebare: „Acționează în interes public sau în interesul unui grup?” Președintele Nicușor Dan a anunțat duminică, 21 decembrie 2025, că va crea în ianuarie 2026, un referendum dedicat magistraților, în care vor avea de răspuns la întrebarea: „Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes […]