Publicitate electorală| Pentru Lenuţa Aldea, Cergăul înseamnă „acasă”, de aceea a luptat în cele trei mandate de primar de până acum ca această casă să fie gospodărită şi bine administrată
A reuşit proiecte importante (alimentare cu apă potabilă, reţea de canalizare şi staţii de epurare, realizare sală de sport, teren sintetic, două cămine culturale noi în Cergău Mic și Lupu, reabilitare și extindere cămin cultural Cergău Mare, modernizarea iluminatului public şi alte investiţii în infrastructura educaţională şi culturală, etc.), iar investiţiile vor continua.
În ultimii patru ani, investiţiile din fonduri europene au fost completate cu cele din fonduri naţionale şi locale, rezultând un portofoliu vast:
• modernizare străzi în localităţile Cergăul Mare, Lupu şi Cergăul Mic – asfaltare, executare rigolelor betonate şi realizare accese proprietăţi. Complementar, alte drumuri comunale au fost reabilitare, prin pietruire;
• construcţie cămin cultural în satul Lupu şi dotarea acestuia cu costume populare, dulapuri şi cortină;
• construcţia unui dispensar medical în comună, care cuprinde cabinet pentru medicul de familie, cabinet stomatologic şi farmacie;
• reparaţii interioare şi exterioare la Şcoala Gimnazială „Aron Cotruş” din Cergăul Mare;
• dotarea Căminului Cultural din Cergăul Mare cu sistem audio-video, mese şi scaune;
• achiziţia unui tractor, dotat cu utilajele necesare pentru desfăşurarea activităţilor comunale: remorcă, cositoare, sărăriţă, met pentru erbicidat;
• lucrări de întreţinere şi reparaţii a terenului sintetic şi amenajarea curţii interioare a şcolii;
• includerea comunei în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, prin care se cadastrează gratuit toate terenurile din extravilanul localităţii şi clădirile neînscrise în evidenţele oficiale;
• înfiinţarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale.
Totodată, prin intermediul fondurilor provenite de la APA CTTA, în localităţile Cergăul Mic şi Lupu s-au realizat branşamente şi o staţie de pompare, iar prin fonduri locale a fost retehnologizată staţia de epurare din localitatea Cergău şi s-au efectuat branşamente, cât şi construirea unei staţii de pompare a apei uzate la Cergău Mic.
Pentru următorul mandat, Lenuța Aldea are în plan realizarea următoarelor proiecte:
1.Introducerea gazului metan în comuna Cergău (inclusiv branșamente)
2.Reabilitare și modernizare (rigile betonate, accese la proprietăți și covor asfaltic) la drumurile comunale DC36 Cergău Mic și DC 37 Lupu
3.Rigole betonate , accese la proprietati si covor asfaltic pe strada Ulita Rosii -in intravilanul locatatii Cergau Mare.
4.Capele mortuare in satele Cergău Mare, Cergău Mic si Lupu
5.Modernizare și extindere Cămin Cultural Cergău Mare
6.Construire sediu Primărie (constructie nouă)
7.Amenajare spații de joacă pentru copii în satele Cergău Mare, Cergău Mic și Lupu
8.Dotare sala de sport cu aparate de fitness
9.Asfaltarea străzilor:
– Sub Coastă 2, După Bufet, Gorgăneasa- Hodăi Gogon, Ilie D-zeu din Cergău Mare
– Pe Părău, Pe Hudiță, În Dâlmă, La Căldare, Spre Pârloage, Pe Nuc din satul Lupu
– În Vale, Victoria 2, Spre Pășune, Școala Veche 2, Spre Ferme din satul Cergău Mic
10.Centru pentru persoane vârstnice
11.Amenajere zonă de agrement pentru tineret
Împreună cu președintele Ion Dumitrel, Lenuţa Aldea va dezvolta în continuare comuna Cergău, pentru a crea un mediu sigur şi prosper pentru locuitori. Are nevoie şi de sprijinul consilierilor locali şi judeţeni şi de aceea vă rugăm să votaţi candidaţii de pe listele de Consiliu Local şi Consiliu Judeţean ale PNL!
Împreună, om lângă om, umăr la umăr, vom putea continua dezvoltarea judeţului!
Comandat de Partidul Național Liberal, Distribuit de SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro, cod unic mandatar financiar coordonator 21200012
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Fosta consilieră USR Carmen Spătăcean obține în justiție suspendarea ordinului de prefect prin care a fost demisă din Consiliul Local Blaj. Femeia a fost exclusă din partid după un conflict cu conducerea organizației USR Alba
Fosta consilieră USR Carmen Spătăcean obține în justiție suspendarea ordinului de prefect prin care a fost demisă din Consiliul Local Blaj. Femeia a fost exclusă din partid după un conflict cu conducerea organizației USR Alba Fosta consilieră USR din Consiliul Local Blaj, Carmen Spătăcean, a obținut în justiție suspendarea ordinului emis de prefectul județului Alba, […]
FOTO | Un sat din comuna Sântimbru, în continuă dezvoltare: Mai multe străduțe, modernizate. Primar: ,,Pentru noi, fiecare gospodărie este importantă”
Un sat din comuna Sântimbru, în continuă dezvoltare: Mai multe străduțe, modernizate. Primar: ,,Pentru noi, fiecare gospodărie este importantă” Localitatea Coșlariu din comuna Sântimbru se bucură de o serie de modernizări la mai multe străduțe. Anunțul a fost făcut de primarul comunei. Astfel, drumurile din zona terenului de fotbal, stația de euprare și ieșirea înspre […]
FOTO | Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac, dotat cu mobilier și tehnică de ultimă generație: De unde au provenit fondurile
Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac, dotat cu mobilier și tehnică de ultimă generație: De unde au provenit fondurile În 2025, printr-un proiect PNRR, Primăria Albac a reușit să obțină fondurile necesare pentru dotarea Liceului Tehnologic „Țara Moților” cu mobilier și tehnică de ultimă generație. Astfel, fiecare sală de grădiniță și fiecare sală de clasă au […]