Publicitate electorală| Partidul Acțiunea Națională Alba are voinţa, soluţiile şi mai ales viziunea pentru a vitaliza și a aduce Municipiul Alba Iulia în parametrii normali
Publicitate electorală| Partidul Acțiunea Națională Alba are voinţa, soluţiile şi mai ales viziunea pentru a vitaliza și a aduce Municipiul Alba Iulia în parametrii normali
M-am stabilit în Alba Iulia după ce paşii vieţii m-au purtat în Cluj, unde am terminat Facultatea de Medicină Veterinară. Încă de pe băncile facultăţii, am lucrat pentru necuvântătoare, fiind de mic copil pasionat de acest domeniu, şi am învăţat că viaţa are prioritate. După terminarea studiilor am încercat să îmi găsesc un rost şi am deschis un cabinet veterinar, pe care îl am până în ziua de azi.
Am stat şi m-am uitat la ce se petrece în jurul meu, în oraşul în care locuiesc şi mi-am dat seama cu uşurinţă că este un oraş cu “probleme de sănătate”. Din cauza meseriei şi studiilor pe care le am, pot să îmi dau seama că asemeni unui organism viu funcţionează şi un oraş: cu artere de comunicare, cu organe cheie pentru metabolizarea nutrienţilor, transportul lor, transformarea lor, eliminarea substanţelor nefolositoare şi lista poate continua.
Semnele vitale ale oraşului sunt alarmant de dereglate, se stă câte 20-30 de minute în fiecare dimineaţă la intrarea în oraş dinspre Șard, există soluţii pentru fluidizarea circulaţiei, la fel ca în medicină. Spaţiile de recreere, spaţiile verzi ale oraşului, locurile de sport, adevăraţi plămâni ai urbei, crearea lor. Rezolvarea cu cap a problemei câinilor comunitari, nu cu bestialitatea de până acum, extinderea reţelelor de apă, gaz, electricitate (în zona în care locuiesc este organizarea de şantier de 15 ani!!!!! pentru curent electric). Acestea sunt doar o mică parte din semnele vitale ale unui oraş, parametrii care ne spun atât de limpede despre starea întregului. Cum arată un om care în zonele corporale ale extremităţilor (degete, nas, urechi) nu are vascularizaţie, inervaţie? Aşa este şi Alba Iulia, cu zonele limitrofe subdezvoltate sau prea puţin băgate în seamă.
Sunt sigur că partidul Acțiunea Națională Alba, din partea căruia candidez pentru funcţia de consilier local, are voinţa, soluţiile şi mai ales VIZIUNEA pentru a vitaliza şi aduce Municipiul Alba Iulia în parametrii fiziologici normali, pe care trebuie să îi aibă orice municipiu. Asistam la o întâlnire a consiliului local în urmă cu 6-7 luni de zile (aceeaşi problemă cu reţeaua electrică de pe strada Pădurii şi străzile adiacente) şi unul dintre viceprimari ne spunea că oamenii vin la ei doar ca să ceară şi să îşi arate nemulţumirile, şi nu vin să mulţumească. Aş vrea să îi răspund distinsului vice şi anume: ăsta este rolul primăriei, să rezolve problemele cetăţeanului de rând atunci când acesta se confruntă cu ele, iar mulţumirea (sau în cazul multora, nemulţumirea) se arată prin vot. Să îi mulţumeşti unuia pentru un lucru pe care el trebuie să îl facă este ca şi cum ai mulţumi bancomatului că îţi dă bani.
Să ne vedem la vot!
George POPA, candidat al Partidului Acțiunea Națională Alba la Consiliul Local Alba Iulia
Comandat de Partidul Acţiunea Naţională Alba, publicat de SC UNIREA PRES SRL pe portalul https://ziarulunirea.ro/, cod unic mandatar financiar 21200094
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Adrian Bara, Deputat PSD de Alba: Vaccinarea anti-HPV va fi disponibilă gratuit pentru adolescenți și tineri cu vârste între 11 și 26 de ani
Adrian Bara, Deputat PSD de Alba: Vaccinarea anti-HPV va fi disponibilă gratuit pentru adolescenți și tineri cu vârste între 11 și 26 de ani Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătății, o serie de modificări legislative fundamentale care vizează îmbunătățirea accesului pacienților la servicii de sănătate și sprijinirea reformei din sistemul sanitar. Una dintre […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba – Întâlnire la Ministerul Transporturilor pentru dezvoltarea municipiului Aiud
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba – Întâlnire la Ministerul Transporturilor pentru dezvoltarea municipiului Aiud Municipiul Aiud are, datorită poziționării și resursei umane, un potențial foarte mare de dezvoltare. Împreună cu primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, am avut o întâlnire constructivă cu mai mulți reprezentanți ai Ministerului Transporturilor în cadrul căreia am […]
FOTO | Trecerea de pietoni din centrul Aiudului, retrasată: „Asigurăm astfel o circulație mai fluentă și mai sigură pentru aiudeni dar și pentru turiști”
Trecerea de pietoni din centrul Aiudului, retrasată Trecerea de pietoni din centrul municipiului Aiud a fost retrasată. „Pași mici, dar extrem de importanți pentru patrimoniul central al Aiudului. Am retrasat trecerea de pietoni din centrul orașului, pentru a asigura o circulație mai fluentă și mai sigură, atât pentru aiudeni, cât și pentru turiștii care ne […]