Publicitate electorală| Ne-am săturat să ne fure? Atunci alegem ALDErnativa județului Alba!
Ceea ce spuneam încă de acum aproape un an de zile, se confirmă din ce în ce mai mult. Am fost printre cei mai vocali în interiorul partidului care spuneam că o guvernare alături de PSD este una contra naturii, încă de când PSD rezista la guvernare sprijinit de parlamentarii ALDE.
Am salutat decizia de a ieși din acea guvernare, chiar dacă, în opinia mea, cam târziu. Sigur că am putut să înțeleg că sunt anumite alianțe și înțelegeri care se fac atunci când vine vorba de guvernarea unei țări, chiar dacă eu personal niciodată nu le-am agreat. Pe de altă parte, pot să o afirm public că prin natura și construcția mea profesională sunt un liberal autentic, cum puțini se găsesc astăzi în PNL-ul mânjit și confiscat de lujerii turnătorului Băsescu (PD-L). Pe cale de consecință, o alianță cu actualul PNL în forma de astăzi, pare a fi o alianță la fel de nenaturală…
Știu că am fost printre puținii lideri ALDE din țară care nu am încurajat o alianță cu PSD, dar pe de altă parte am fost și cel care am dat libertatea candidaților ca în fiecare comună și oraș din Alba să procedeze cum este cel mai bine pentru acea comunitate, pentru a scăpa de dictatura ciumei portocaliu-gălbejite.
ALDE este singurul partid care practic niciodată nu a condus județul Alba, deși suntem singurii liberali autentici de pe actualul eșichier politic. Știm ce înseamnă atât comunismul autentic (PSD), cât și neo-comunismul (PNL=PD-L) și cât de mult ne-au afectat într-o dezvoltare durabilă a județului nostru.
Sunt de ajuns numai câteva exemple pentru a înțelege cine ne conduc de fapt de 30 de ani:
Groapa de gunoi Galda de Jos (45 milioane de euro pe o investiție nefuncțională, cu utilaje de 10-12 milioane de euro ieșite deja din garanție)
APA CTTA (hoție prin prime și bonusuri de peste 50.000 euro/an plătite directorilor PNL-PDL)
DPL ALBA (S.C. DRUMURI SI PODURI LOCALE ALBA S.A – companie a CJ Alba unde se plătesc salarii, prime și sporuri de peste 200 milioane de lei vechi/lună directorilor PNL-PD-L)
Un lucru este cât se poate de clar: la acest moment, pentru toți social democrații cu viziuni liberale sau pentru nucleul dur al PNL-ului capturați sub bocancul PD-L-iștilor, partidul liberal ALDE este singura alternativă reală.
Pentru prima dată după 30 de ani, ACUM chiar avem o alternativă! Singura ALDErnativă reală!
#fermierulroman #cjalba #departeata #gospodaripentrualba
IOAN LAZĂR
Candidat ALDE la Președinția Consiliului Județean Alba
Comandat de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – Organizația Județeană Alba, EXECUTAT DE SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro/, Cod unic mandatar financiar 21200063
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul
Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]