Publicitate electorală| Dragi sânceleni, Haideți să fim împreună, pentru o comună mai frumoasă!
Așa cum deja mă cunoașteți, sunt unul dintre fii satului Iclod, comuna Sâncel, care a ales să locuiască și să se implice în viața comunității locale. Sunt un om serios, harnic, devotat și dedicat oamenilor și bunăstării lor.
Una din dorințele mele este să las ceva în urma mea, să ajut, atât oamenii dragi mie cât și comunitatea din care fac parte, atât de mult pe cât pot, să ajung acolo unde pot face ceva folositor pentru cetățenii locului meu natal. Ani la rând, am auzit multe păreri dezamăgitoare, care m-au întristat, dar care m-au și ambiționat să mă implic, pentru a schimba lucrurile. De aceea, mi-am depus candidatura la Primăria comunei Sâncel și lista completă de consilieri locali.
În mandatul actual de consilier local am susținut, de fiecare dată, proiectele pe care le-am considerat că sunt bune pentru locuitorii comunei, am făcut propuneri de îmbunătățire a acestora, am venit cu soluții concrete, pentru rezolvarea anumitor probleme.
Sunt convins că, în comuna noastră, este loc de o mai bună gestionare a banului public. Am identificat probleme și am găsit soluții pentru rezolvarea acestora.
ÎMPREUNĂ CU ECHIPA DE CONSILIERI, AVEM CA OBIECTIVE PRIORITARE:
Implementarea unor proiecte de interes general:
- extinderea iluminatului public, de la Sâncel până la Iclod și Pănade;
- alocarea unor noi destinații spațiilor școlare dezafectate, în localitățile Iclod și Pănade (de exemplu: punct sanitar și farmaceutic, spațiu pentru activități culturale);
- susținerea proiectului pentru construirea Căminului Cultural, la Iclod;
- asfaltarea străzilor din Sâncel, construire de alei pietonale și rigole;
- introducerea canalizării, în satul Pănade;
- continuarea și finalizarea proiectelor aflate în derulare;
- Sprijin și consultanță pentru micii fermieri în accesarea fondurilor europene și asocierea în vederea valorificării produselor agricole;
- Susținerea cultelor religioase, a activităților culturale și sportive;
- Dotarea instituțiilor de învățământ cu bază didactică și materială;
- Comunicare reală cu cetățenii și transparență în luarea deciziilor;
- Atragerea de fonduri europene, prin accesarea de proiecte cu finanțare de la UE.
Vă îndemn ca, în 27 septembrie, să mergeți la vot și să votați:
BIIAN IOAN- PRIMAR
LISTA DE CONSILIERI LOCALI PMP
CLEMENT NEGRUȚ- PRȘEDINTE DE CONSILIU JUDEȚEAN
LISTA DE CONSILIERI JUDEȚENI PMP
Haideți să fim ÎMPREUNĂ, PENTRU O COMUNĂ MAI FRUMOASĂ! FAPTE ȘI TRANSPARENȚĂ!
Comandat de Partidul Mișcarea Populară Alba, Publicat de SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro, cod unic de identificare mandatar financiar 21200020.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
