Ştirea zilei

PSD și PNL își vor împărți șefia Inspectoratului Școlar Alba – susține deputatul Clement Negruț

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD prin Marcela Dărămuș și PNL prin Elena Ignat sau Camelia Dumitrean își vor împărți șefia Inspectoratului Școlar Alba, în urma concursului care va fi organizat de Ministerul Educației Naționale în perioada 11-20 martie, susține deputatul Clement Negruț.

Clement Negrut03La concurs, din județul Alba, și-au anunțat candidatura doar cele trei doamne sus menționate – Marcela Dărămuș, Elena Ignat, Camelia Dumitrean. (click pentru detalii)

Deputatul PMP și-a permis să facă și o previziune: PSD va pune inspectorul școlar general, iar PNL va pune inspectorul școlar general adjunct și una dintre cele două candidate nu va mai participa la concursul organizat de MEN.

Acesta a criticat și prestația lui Dorin Sandea pe care l-a numit ”omul de casă al PSD-ului”.

”Omul de casă al PSD-ului, domnul Sandea, și-a făcut datoria cu prisosință. Probabil cei din PSD o să-i mulțumească, eu cred că nu avem de ce să-i mulțumim. Și dacă e să fac referire la unul dintre scandaluri – este cel legat de Grădinița nr. 12 Alba Iulia. Sub auspiciul acesta și-a desfășurat activitatea. În rest aș cataloga ce a făcut domnia sa, mult zgomot pentru nimic. Am văzut anunțate candidaturile pentru cei care doresc să ocupe această funcție. Nu e o surpriză pentru mine niciuna dintre nominalizări. Nu e o surpriză că PSD-ul își aruncă în bătălie un candidat sau că PNL-ul aruncă doi candidați: doamna Dumitrean și doamna Ignat, e aceeași strategie de imagine pe care o încearcă PNL-ul. Ei doresc să arate că lucrurile merg foarte bine și e o democrație în partid. Una se va retrage sau i s-a promis că va fi adjunct. E foarte sigur că PNL-ul va ocupa această funcție de inspector școlar general adjunct”, a afirmat joi, Clement Negruț, în cadrul unei conferințe de presă.

Cu alte cuvinte, deputatul crede că examenul organizat de MEN e doar de fațadă.

(D.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Un copil, de 9 ani, a CĂZUT de la etajul al doilea al unui bloc din Alba Iulia: A fost transportat de urgență la spital

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un copil a CĂZUT de la etajul al doilea al unui bloc din Alba Iulia: Un echipaj SMURD a intervenit de urgență Un echipaj SMURD TIM, cu medic, intervine miercuri, 4 februarie 2026, pe strada Vasile Goldiș din Alba Iulia, unde un copil a fost rănit după ce a căzut de la etajul al doilea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Ritmul de topire a gheții în Peștera Ghețarul de la Scărișoara, cel mai mare din ultima sută de ani: Temă fierbinte de dezbatere la un atelier internațional în Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Ritmul de topire a gheții în Peștera Ghețarul de la Scărișoara, cel mai mare din ultima sută de ani: Temă fierbinte de dezbatere la un atelier internațional în Alba Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, organizează, în perioada 8-14 februarie 2026, cea de-a unsprezecea ediție a International Workshop on Ice Cave, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Medic din Sebeș, REȚINUT pentru luare de MITĂ: ar fi primit între 100 și 600 de euro de la șase pensionari de invaliditate. Nu este la prima ,,ispravă” de acest fel

Bogdan Ilea

Publicat

în

Medic din Sebeș, REȚINUT pentru luare de MITĂ: ar fi primit între 100 și 600 de euro de la șase pensionari de invaliditate. Nu este la prima ,,ispravă” de acest fel Un medic din Sebeș, angajat al Institutului Național de Expertiză Medicală, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă […]

Citește mai mult