Proteste în justiție din cauza tăierii PENSIILOR SPECIALE: Mii de dosare aflate pe rol, blocate pe termen nedeterminat
Proteste în justiție din cauza tăierii PENSIILOR SPECIALE: Mii de dosare aflate pe rol, blocate pe termen nedeterminat
Începând de miercuri, Tribunalul Municipiului București și Curtea de Apel București își vor suspenda
activitatea, pe perioadă nedeterminată, asta însemnând că mii de dosare aflate pe rolul acestor instanțe vor fi blocate.
Magistrații sunt nemulțumiți pentru că pe masa parlamentarilor se va afla, în 28 ianuarie, legea privind eliminarea pensiilor de serviciu, după ce Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a emis deja un raport favorabil pentru abrogarea pensiilor speciale.
„Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, întrunită în şedinţa din 21 ianuarie 2020, la convocarea Secţiei pentru judecători din cadrul CSM: a hotărât, cu unanimitate, că iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu pentru judecători, este de natură a încălca independenţa şi a afecta statutul constituţional al acestora; a hotărât, cu majoritate, suplimentarea ordinii de zi şi suspendarea activităţii de judecată începând cu data de 22 ianuarie 2020 şi până la revenirea celorlalte puteri ale statului asupra demersului de eliminare a pensiei de serviciu a magistraţilor”, a anunțat, marți, CAB.
Același tip de anunț l-a făcut și Tribunalul Capitalei.
Astfel, judecătorii vor soluționa, începând de miercuri, doar cazurile urgente. Vor fi luate în discuție, în materie civilă, cauzele cu minori, iar în materie penală, cauzele referitoare la măsurile preventive.
În acest dosar, câteva mii de dosare, care ar fi trebuit luate în discuție doar miercuri, vor fi blocate. Printre ele și cel al lui Sorin Blejnar sau Cristian Poteraș.
În ultimele săptămâni, mai mulți magistrați, dar și alți angajați din sistemul de justiție și-au manifestat nemulțumirea față de măsurile Parlamentului și spun că dispozițiile sunt și neconstituționale și incorecte.
De altfel, Tribunalul Capitalei, Curtea de Apel București și alte instanțe din țară și-au suspendat activitatea și în luna decembrie, având la bază aceleași considerente.
Acțiunilor de protest li s-au alăturat și procurori din cadrul mai multor parchete din țară, dar și grefieri
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat de 38 de ani, din Alba Iulia, reținut: Și-ar fi agresat partenera și ar fi amenințat cu moartea trei persoane
Bărbat de 38 de ani, din Alba Iulia, reținut: Și-ar fi agresat partenera și ar fi amenințat cu moartea trei persoane Un bărbat de 38 de ani din Alba Iulia a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-ar fi agresat partenera și ar fi amenințat-o cu moartea. A amenințat cu moartea pe tatăl […]
Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj
Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj Investițiile în infrastructura energetică și în stabilizarea rețelei electrice de distribuție primesc un nou impuls în județul Alba. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a emis decizia etapei de încadrare pentru un proiec de […]
Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată
Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două societăți comerciale cu sediul în municipiul Sebeș, active în industria […]