Ştirea zilei

PROTEST: 50 de sindicaliști au pichetat Prefectura Alba

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Doar aproximativ 50 de sindicaliști au fost prezenți la protestul organizat astăzi, în fața Prefecturii Alba. Printre aceștia au fost și reprezentanți ai sindicatul Sanitas, singura formațiune ce face parte din alt bloc sindical, care s-a afiliat la acțiunile organizate în această săptămână de Cartel Alfa.

Potrivit liderilor de sindicat, protestul a fost mai mult unul simbolic pentru ca a fost vorba, de fapt, de o pichetare, fiecare sindicat trimițându-și reprezentanți.

Acţiunea de  astăzi se încadrează în contextul protestelor declanşate la nivel naţional de Cartel Alfa, în colaborare cu celelalte confederaţii reprezentative la nivel naţional. La nivelul judeţului Alba ne aflăm în stradă astăzi, sindicate din filiala Alba a Cartel Alfa şi filiala Sanitas Alba din cadrul CNSLR Frăţia. Principala revendicare pe care o avem este modificarea Legii 62/2011 a dialogului social, lege pe care membrii actualului Guvern, când se aflau în opoziţie, au promis că o vor abroga în momentul în care vor ajunge la putere. Pe lângă această revendicare mai avem și altele, foarte importante pentru noi, de exemplu stoparea privatizării companiilor strategice, creşterea salariului minim pe economie la 850 de lei începând din luna ianuarie 2013, deblocarea posturilor din sistemul bugetar, crearea de locuri de muncă pentru că actualul legistlativ a promis acest lucru, dar vedem că acestea se diminuează. Sperăm ca acest mesaj al nostru să fie recepţionat ca atare de Guvern şi în cel mai scurt timp să vedem modificărea legistlaţiei actuale care este subiectivă şi doar în avantajul angajatorului”, a declarat preşedintele Cartel Alfa Alba, Ioan Petruţ.

Reprezentanții sindicaliștilor au avut și o întâlnire cu subprefectul de Alba, Cornel Murg, căruia i-au prezentat revendicările pentru a fi transmise Guvernului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]

Citește mai mult