Protecția Consumatorilor confirmă! Producători de zahăr, mălai, făină, orez și sare fură la gramaj
Un control al ANPC vine să confirme încă odată că în România nimic nu este ceea ce pare. Cu drepturi de consumatori ai Uniunii Europene suntem furați sistematic cu tupeu, în stil românesc.
Inspectorii Autorității Nationale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au verificat recent dacă agenţii economici respectă cantitatea inscripţionată pe eticheta produselor pe care le cumpărăm, la alimente de larg consum precum zahăr, mălai, făină, sare şi orez.
Ce au constatat? 10 % din alimentele verificate nu respectau cantitatea netă declarată pe etichetă, consumatorii fiind practic înșelați. In cazul fainii de malai, in loc de o mie grame, cat era inscriptionat pe etichetă, in pungă existau doar intre 922 si 972 de grame, iar in cazul zahărului cantitatea gasită a fost de 971-978 de grame.
Potrivit ANPC, în urma analizării pachetelor cu alimente s-au constatat abateri în minus faţă de 1 kg înscris pe etichetă de până la 72 grame la zahăr, 60 g făină, 36 g orez, 80 g mălai, 48 g sare.
Controlul a vizat produsele alimentare amintite, de larg consum, comercializate in hiper/supermarketuri, depozite en-gros și lanturi de magazine. Alte nereguli depistate de inspectori s-au referit la calitatea ambalajelor: pungi deteriorate, neetanşe, care permiteau scurgeri de conţinut.
“Au fost controlati 474 operatori economici din reteaua comerciala, dintre care la un numar de 153 (32%) au fost constatate deficiente (neinscrierea in abaterea negativa pentru cantitatile nete, neconformitatea ambalajelor, etichetarea incorecta);
A fost verificata o cantitate de aproximativ 1.140 tone de produse (684 tone zahar, 162 tone faina, 132 tone orez, 134 tone malai, 28 tone sare), din care circa 102,6 tone (9%) nu respectau cantitatea neta declarata :
Masuri dispuse:
– oprirea definitiva de la comercializare a cca. 62 tone de produse (53,5 tone zahar, 3,5 tone faina, 0,5 tone orez, 4 tone malai, 0,5 tone sare iodata) in valoare de 230.000 lei;
– oprirea temporara de la comercializare a unei cantitati de cca. 40,6 tone de produse (29 tone zahar; 3 tone faină; 0,1 tone orez; 7,5 tone malai, 1 tona sare iodata), in valoare de 147.000 lei, pana la remedierea neconformitatilor constatate;
– aplicarea a 158 sanctiuni contraventionale dintre care 111 amenzi contraventionale in valoare de 540.000 lei si 47 avertismente pentru incalcarea reglementarilor privind protectia consumatorilor”, se arată într-un comunicat de presă al ANFP.
Bogdan Cristian Nica, Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor:” Atrag atentia tuturor consumatorilor care observa diferente de cantitate pentru produsele uzuale – zahar, malai, faina, orez, sare – sa ne sesizeze prin structurile noastre teritoriale. Vreau sa intaresc faptul ca cei care comercializeaza astfel de produse care nu respecta legislatia in vigoare si care afecteaza buzunarul consumatorilor vor fi aspru pedespsiti. Rezultatele controlului national au aratat abateri de pana la 80g fata de 1 kg, iar ANPC a dat amenzi in valoare de aproximativ 540.000 lei ”.
sursa foto stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
