Propunere legislativă anti-birocrație: Instituțiilor publice le va fi interzis să ceară persoanelor fizice și juridice date și informații existente în sistemul public
Conform unei propuneri legislative inițiate de 41 de parlamentari liberali și depuse la Parlament, începând din 30 decembrie 2018 instituțiilor publice le va fi interzis să solicite persoanelor fizice și juridice, beneficiare ale serviciilor publice, date și informații care există deja în sistemul public.
Propunerea legislativă „Anti-birocrație” are ca obiectiv, potrivit inițiatorilor, reducerea birocrației, a aglomerației și a timpului petrecut la ghișeu de către cetățeni, a numărului de funcționari la ghișee, stimularea conectării bazelor de date între instituții, precum și eliminarea șpăgii.
„Este interzis ca o instituție sau autoritate publică să solicite persoanelor fizice sau juridice beneficiare ale serviciilor publice date sau informații existente în sistemul public. Începând cu data de 30 decembrie 2018, nicio persoană fizică sau juridică de drept privat nu are obligația de a transmite și nici nu îi pot fi solicitate, de către o instituție sau autoritate publică, date sau informații existente în sistemul public”, prevede proiectul.
Potrivit proiectului, funcționarii vor fi sancționați disciplinar.
„Fapta de a solicita persoanelor fizice și juridice de drept privat date sau informații care au fost comunicate unei alte instituții sau autorități publice, săvârșită de către persoana din cadrul unei instituții sau autorități publice, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acesteia, conform prevederilor legale”, mai stabilește proiectul.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, forul decizional fiind Camera Deputaților.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână
Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână Ninge joi noaptea pe Transfăgărășan, în zona înaltă a județului Argeș. Drumarii acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant pe DN7C, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București. Vremea se menţine […]
Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026
Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026 Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, prelungirea cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026, a reducerii temporare cu 25% a accizei pentru motorina standard, în urma celei mai recente evaluări bilunare prevăzute de […]
Industria României, în picaj: Producția a scăzut cu 3,4% în primele opt luni din 2026 Industria prelucrătoare trage în jos producția industrială a României, cu un declin de 4,4% în perioada ianuarie–august. În august, scăderea lunară a ajuns la 12,6% pe serie brută, deși datele ajustate sezonier indică o revenire modestă. Producția industrială a României […]
