Propunere: Angajatorii să acorde salariaților tichete de sănătate
Pe sistemul tichetelor de masă sau a vocherelor pentru vacanţă angajatorii ar putea acorda salariaţilor tichete de sănătate. Acestea ar putea fi folosite pentru a plăti servicii medicale de specialitate, de la stomatologie la investigaţii paraclinice, dar şi reţetele medicale prescrise de medicii din unităţile afiliate.
Sună foarte bine, rămâne însă să devină şi realitate. Nu de alta, dar nici măcar acele tichete de vacanţă nu ajung la oameni deşi unii dintre angajatori trebuie să le ofere potrivit legii. Plus, e abia o propunere depusă în Parlament care va intra în dezbatere doar la începutul toamnei.
Potrivit iniţiativei legislative, anual, un angajat ar putea primi tichete în cuantum maxim de 7.500 de lei. Evident, fiecare angajator va avea dreptul să decidă care va fi valoarea tichetului cu condiţia să nu depăşească această sumă.
Gheorghe Udrişte, deputat neafiliat, iniţiatorul legii: „De multe ori, resursele oferite de CNAS sunt sub nivelul cerinţelor oamenilor, în general, pentru că medicii de familie au plafoane limitate şi atunci intervine acest aspect de a nu avea posibilitatea să îţi procuri toate medicamentele care îţi sunt prescrise la un moment dat”.
Tichetele de sănătate ar putea fi folosite pentru orice tip de serviciu medical. În plus, cu tichetele ar putea fi cumpărate şi medicamente din farmacii.
Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România: „Învaţă cetăţeanul român, angajat, care este beneficiarul tichetului de sănătate, că sănătatea este un lucru în care el însuşi trebuie să investească de vreme ce patronul său o face.”
Analiştii spun că astfel de tichete sunt preferate de către patroni datorită neimpozitării lor.
Adrian Benţa, analist economic: „Aceste tichete de sănătate vor fi supuse numai impozitului de 16 la sută, impozitul pe venituri din salarii al persoanei fizice, fără a se plăti pentru ele asigurările sociale şi celelalte taxe aferente salariului”
În acest moment, în România, există cinci tipuri de tichete pe care angajatorii le pot da salariaţilor lor. Vorbim de tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele pentru vacanţă, tichetele pentru grădiniţă şi cele pentru creşă.
Dintre acestea, cel mai des folosite sunt tichetele de masă şi cele cadou. Angajaţii spun că, probabil, ar trece mai des pe la medic dacă ar primi şi tichete de sănătate.
Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Parlamentului la începutul toamnei.
sursa: digi24.ro, foto – arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
