Proiectul „Tabere: Valori pentru mâine” a ajuns la final: 40 de copii și tineri din județul Alba au participat la tabere gratuite de dezvoltare personală
Proiectul „Tabere: Valori pentru mâine” a ajuns la final: 40 de copii și tineri din județul Alba au participat la tabere gratuite de dezvoltare personală
Asociația Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc a finalizat cu succes cea de-a doua ediție a proiectului „Tabere: Valori pentru Mâine”, desfășurat în perioada iulie-august 2024, la Centrul de Agrement Costești din județul Hunedoara. Proiectul a oferit celor 40 de copii și tineri din județul Alba oportunitatea de a participa la tabere de dezvoltare personală, axate pe optimizarea competențelor socio-emoționale și promovarea incluziunii sociale. Rezultatele au arătat o creștere cu 11,4% a competențelor socio-emoționale ale participanților și o creștere cu 10% a nivelului de conștientizare a importanței incluziunii persoanelor vulnerabile în societate.

Proiectul „Tabere: Valori pentru Mâine”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow, a fost conceput pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare personală ale tinerilor, oferindu-le un mediu sigur și stimulant pentru a-și dezvolta abilitățile sociale și emoționale. Participanții, atât din plasament, cât și din familii de origine, au beneficiat de un program complex care a inclus ateliere de consiliere psihologică de grup, psihoterapie, activități recreative și creative. Scopul principal a fost de a promova incluziunea și valorile morale.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de iniţiativă.
„Suntem mândri că am reușit să aducem împreună copii și tineri din diverse medii sociale în activități menite să dezvolte empatia și toleranța. Feedback-ul pozitiv primit din partea participanților ne încurajează să continuăm această inițiativă și în anii următori. Ne dorim ca fiecare participant să plece din aceste tabere nu doar cu amintiri plăcute, ci și cu abilități și cunoștințe care îi vor ajuta în viața de zi cu zi. Viziunea noastră este de a crea o comunitate inclusivă și solidară, în care fiecare tânăr să se simtă valorificat și susținut în dezvoltarea sa personală și socială”, a declarat Popescu Ioana-Mirela, psihoterapeut și președinte al Asociației Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc.
Echipa de organizatori și facilitatori a proiectului a fost formată din experți și profesioniști cu vastă experiență în dezvoltarea personală a copiilor și tinerilor. Aceștia au asigurat implementarea eficientă a programului, oferind fiecărui participant atenție personalizată și sprijin emoțional pe tot parcursul taberelor.
Asociația Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc este o organizație care își desfășoară activitatea în domeniul social și educațional, în județele Sibiu și Alba. Din 2016 desfășurăm proiecte pentru copii, tineri și adulți, proiecte de dezvoltare personală, proiecte de consiliere și orientare în carieră, proiecte de formare și dezvoltare a competențelor adulților care lucrează în domeniul social sau educațional.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prezența unui urs, semnalată în Cugir: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs, semnalată în Cugir: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În orașul Cugir a fost semnalată prezența unui urs în seara zilei de 4 noiembrie 2026, potrivit jandarmilor din Alba. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea […]
Prezența unui urs, semnalată pe o stradă din Aiud: A fost emis mesaj RO-ALERT Prezența unui urs a fost semnalată în municipiul Aiud, pe strada Sergent Hațegan, miercuri seara. Autoritățile au emis în urma cu cateva minute un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”. Ursul a fost filmat de către un grup de adolescenți, iar […]
Îngrijirile medicale și paliative la domiciliu, în creștere în ultimii ani în județul Alba: Tot mai mulți pacienți oncologici beneficiază de servicii
Îngrijirile medicale și paliative la domiciliu, în creștere în ultimii ani în județul Alba: Tot mai mulți pacienți oncologici beneficiază de servicii Numărul pacienților care beneficiază de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu este în creștere în județul Alba, iar datele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Alba arată o extindere a serviciilor în perioada […]
