Proiectul de lege privind distribuția de asigurări a fost adoptat de Camera Deputaților
Proiectul de lege privind distribuția de asigurări a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaților, cu 259 de voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” și două abțineri.
Proiectul are ca obiect de reglementare transpunerea integrală a Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului European din 20 ianuarie 2016 privind distribuția de asigurări.
Potrivit raportului comisiei de buget a Camerei Deputaților, scopul acestui proiect este reglementarea activității de distribuție a produselor de asigurare și reasigurare, organizarea și funcționarea distribuitorilor de asigurări și reasigurări, supravegherea activității de distribuție și a altor activități conexe acesteia, înregistrarea intermediarilor, inclusiv autorizarea sau avizarea acestora la Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), în vederea asigurării unui nivel ridicat de protecție și informare de care să beneficieze consumatorii în ceea ce privește posibilitatea de a achiziționa separat diferitele componente ale unui pachet oferit (vânzarea combinată – cross-selling).
Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui proiect.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Spirit civic: Un bărbat care a găsit 400 de dolari i-a predat imediat Poliției, deși situația sa materială este modestă
Spirit civic: Un bărbat care a găsit 400 de dolari i-a predat imediat Poliției, deși situația sa materială este modestă Un bărbat din județul Hunedoara a ales să facă ceea ce este corect, după ce a găsit o sumă de bani pe domeniul public. Zilele trecute, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din […]
FOTO | Sprijin acordat de România autorităților din Republica Moldova pentru gestionarea situației generate de poluarea fluviului Nistru
Sprijin acordat de România autorităților din Republica Moldova pentru gestionarea situației generate de poluarea fluviului Nistru Sprijinul acordat de România autorităților din Republica Moldova pentru gestionarea situației generate de poluarea fluviului Nistru a fost suplimentat cu noi echipamente și materiale de specialitate, a anunțat, în dimineața zilei de sâmbătă, 14 martie 2026, Inspectoratul General pentru […]
Ministrul Energiei, propunere de plafonare a prețurilor benzinei și motorinei: Care ar fi prețul maximal de vânzare
Ministrul Energiei, propunere de plafonare a prețurilor benzinei și motorinei: Care ar fi prețul maximal de vânzare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis premierului Ilie Bolojan şi liderilor coaliţiei un set de propuneri pentru atenuarea efectelor negative ale conflictului din Orientul Mijlociu asupra pieţei petroliere din România, printre care emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă privind […]