Actualitate

Proiectul de lege care interzice vânzarea pungilor din plastic subțire cu mâner, aprobat de Senat

Ioana Oprean

Publicat

în

Senatul a adoptat luni, 19 februarie, un proiect de lege al Guvernului prin care pungile de transport din plastic subţire şi foarte subţire, cu mâner, vor fi interzise atât la introducerea pe piaţa naţională (începând cu 1 iulie 2018), cât şi la comercializare (1 ianuarie 2019).

Proiectul de lege care modifică şi completează Legea 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje a fost adoptat în unanimitate (101 voturi ‘pentru’) de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Actul normativ transpune prevederile Directivei 2015/720/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce priveşte reducerea consumului de pungi de transport din plastic subţire.

De asemenea, proiectul de act normativ prevede că, începând cu 27 mai 2018, Ministerul Mediului raportează cu privire la consumul anual de pungi de transport din plastic subţire, atunci când furnizează către Comisia Europeană date privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

Potrivit proiectului de lege, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, prin unităţile subordonate, precum şi autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale promovează campanii de informare şi educare a publicului şi a operatorilor economici privind: sistemele de returnare, colectare şi valorificare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje care le sunt disponibile; contribuţia lor la refolosirea, valorificarea şi reciclarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje; sensul marcajelor de pe ambalajele existente pe piaţă; elementele corespunzătoare ale planurilor de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje; impactul dăunător asupra mediului al consumului excesiv de pungi de transport din plastic subţire.

Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care are rol decizional în acest caz.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Gică Hagi, noul selecționer al României: Când va fi prezentat oficial

Ioana Oprean

Publicat

în

Gică Hagi, noul selecționer al României: Când va fi prezentat oficial Federația Română de Fotbal a anunțat că luni, 20 aprilie 2026, de la ora 13.30, va avea loc o conferință de presă la care vor lua parte Răzvan Burleanu, Mihai Stoichiță și Gică Hagi. Cu toate că FRFnu a precizat explicit acest detaliu, conferința […]

Citește mai mult

Actualitate

Stadionul Dinamo va purta numele lui Mircea Lucescu: „Un omagiu pentru o legendă a fotbalului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stadionul Dinamo va purta numele lui Mircea Lucescu: „Un omagiu pentru o legendă a fotbalului” Noul stadion Dinamo se va numi ”Mircea Lucescu”. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a semnat Ordinul prin care noul stadion al celor de la Dinamo, aflat în plin proces de construcție, va purta numele marelui jucător și antrenor Mircea Lucescu, […]

Citește mai mult

Actualitate

O nouă ZI LIBERĂ pentru români în 2027: 10 mai, Ziua Independenței Naționale, propusă ca sărbătoare legală

Ioana Oprean

Publicat

în

O nouă ZI LIBERĂ pentru români în 2027: 10 mai, Ziua Independenței Naționale, propusă ca sărbătoare legală Angajații din România ar putea avea, începând de anul viitor, de o nouă zi liberă plătită. Un proiect legislativ depus recent în Parlament propune ca data de 10 mai, cunoscută drept Ziua Independenței Naționale, să fie inclusă oficial […]

Citește mai mult