Proiectarea și executarea reparațiilor podului peste Valea Ruzi la Izvorul Ampoiului, lansată recent în SEAP
Proiectarea și executarea reparațiilor podului peste Valea Ruzi la Izvorul Ampoiului, lansată recent în SEAP
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat în SEAP o licitație pentru proiectarea și executarea lucrărilor în cadrul proiectului „Proiectare si executie reparatii la Pod pe DN 74 km 59+100 peste Valea Ruzi la Izvorul Ampoiului”.
Durata de elaborare a Proiectului Tehnic va fi de 20 de zile, iar durata de execuție va fi de 6 luni, astfel durata totală a realizării proiectului este de 6 luni și 20 de zile.
Calea pe pod are îmbrăcăminte asfaltică, partea carosabilă este delimitată de borduri și nu sunt guri de scurgere. Racordarea cu terasamentele se face cu sfert de con în amonte mal drept, cu aripi din zidărie în amonte mal stâng și cu taluz în aval și nu s-au amenajat scări și casiuri la capetele podului. De consola amonte sunt suspendate două conducte (protecție cabluri), iar datorită rezemării necorespunzătoare a grinzilor marginale pe culee, grinda marginală aval – care susținea trotuarul, s-a desprins de restul suprastructurii și s-a rotit spre aval, făcând imposibilă circulația pe trotuarul aval.
Lucrările prevăzute la infrastructură sunt:
Cămășuirea elevațiilor culeelor cu 15cm la fețele acestora și cu câte 30cm pe lateral;
Demolarea zidului de gardă și a banchetei de rezemare pe o grosime de 40-50cm, după înlăturarea grinzilor; Odată cu acestea se vor demola și partea superioară a zidurilor întoarse;
Se vor reface banchetele de rezemare și zidurile de gardă din beton armat C30/37, care va avea pantă spre aval și este prevăzută cu opritori din confecție metalică, înglobați în banchete; Totodată, după montarea grinzilor, se vor realiza și zidurile de gardă din beton armat C30/37 și partea superioară a zidurilor întoarse și consolele acestora.
se vor monta aparate de reazem din neopren;
Intre cele două culee se va realiza un pereu din piatră brută și beton care va fi încadrat de doi pinteni din beton, dintre care cel din aval se va realiza mai sus având și rol de prag de fund;
Racordarea culelor cu terasamentele se va realiza cu ziduri întoarse și sferturi de con în amonte, iar în aval cu taluz.
Execuția noii suprastructuri se va realiza etapizat pe câte o bandă, în următoarele etape:
Se desface calea pe jumătate de suprastructură, se demontează grinzile tip fâșii cu goluri aferente; După realizarea lucrărilor de la capitolul Infrastructură se vor monta grinzile tip T întors (9 buc.) cu lungimea de 12,00m, cu capetele oblice la 70° dreapta;
Se realizează umplutura între grinzi și placa de suprabetonare pe jumătate de cale și grinda de parapet, după care se va așterne hidroizolația și straturile căii.
Se montează parapetele de siguranță tip H4b (impus prin caietul de sarcini) și cel pietonal metalic; Se va relua aceeași ordine a lucrărilor și pentru jumătatea cealaltă de suprastructură.
Peste placa de suprabetonare se va realiza hidroizolația și calea din îmbrăcăminte asfaltică pe carosabil. Trotuarele, conform caietului de sarcini, sunt prevăzute a fi la același nivel cu carosabilul căii.
Pentru evacuare apelor pluviale sunt prevăzute casiuri pe latura din aval, mal stâng.
La limita carosabilului s-au prevăzut parapetele de siguranță tip H4b.
Parapetele pietonale metalice zincate se vor monta pe grinzile de parapet (amonte și aval) și vor fi executate din profile metalice cu secțiune deschisă.
La capetele plăcii de suprabetonare, se vor monta dispozitive de acoperire a rosturilor de dilatație.
Pe pod s-au identificat rețele de utilități care se vor fixa de noua suprastructură.
Pe perioada lucrărilor acestea vor fi sprijinite provizoriu.
Profilele longitudinale vor fi racordate la cotele existente, asigurând accesul și deplasarea pietonilor inclusiv a persoanelor cu deficiențe locomotorii. Astfel s-a prevăzut frezarea și preluarea denivelărilor pe câte 20 m pe fiecare rampă.
Se vor realiza lucrări de semnalizare pe orizontală, indicatoarele rutiere se vor monta numai cu acordul poliției rutiere, conform prevederilor SR 1848/1/2/3:2011, 1848/7-2015.
Toate lucrările vor fi semnalizate corespunzător pe întreaga durată de realizare a obiectivului de investiție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Pană MAJORĂ de CURENT în zona Aiud: Mai multe localități în beznă în ajun de Anul Nou 2026
Pană MAJORĂ de CURENT în zona Aiud: Mai multe localități în beznă în ajun de Anul Nou 2026 O pană majoră de curent afectează miercuri, 31 decembrie 2025, în ajun de Anul Nou 2026, mai multe localități din zona Aiud. Mai multe străzi din localități din zona Aiudului au rămas în beznă începând cu ora […]
FOTO | Colonelul Liviu-Aurelian Nicoară, comandant al Centrului de perfecționare medico-militară Sebeș, a trecut în rezervă, după o carieră în slujba Armatei României
Colonelul Liviu-Aurelian Nicoară, comandant al Centrului de perfecționare medico-militară Sebeș, a trecut în rezervă, după o carieră în slujba Armatei României Colonelul Liviu-Aurelian Nicoară, comandant al Centrului de perfecționare medico-militară Sebeș, structură aflată în subordinea Direcției Medicale, a trecut în rezervă după o carieră în slujba Armatei României. Pe parcursul activității sale, colonelul Liviu-Aurelian Nicoară […]
Turismul în Alba, în cădere liberă, în octombrie 2025: Numărul de turiști și de înnoptări, scădere drastică față de anul trecut. Județul, codaș și pe Regiunea Centru
Turismul în Alba, în cădere liberă, în octombrie 2025: Numărul de turiști și de înnoptări, scădere drastică față de anul trecut. Județul, codaș și pe Regiunea Centru Turismul în Alba a fost în cădere liberă în luna octombrie 2025, o arată datele oficiale ale Direcției Regionale de Statistică Alba. Numărul de turiști și înnoptările au […]


