Proiect: Concediu medical şi indemnizaţie pentru îngrijirea unui copil grav bolnav, până la vârsta de 16 ani
Părinții care au în îngrijire un copil grav bolnav vor putea beneficia de concediu medical şi de indemnizaţie pentru îngrijirea lui până la vârsta de 16 ani, în condiţiile în care, până acum, limita de vârstă era de şapte ani, potrivit unui proiect de OUG.
Lista acestor afecţiuni grave se va stabili de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi va fi prevăzută în Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.
De asemenea, actul normativ, care va fi discutat în şedinţa de miercuri, simplifică procedura de acordare a certificatelor de concediu medical pentru situaţiile în care asiguraţii beneficiază de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, dacă însoţesc copilul la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, ori pe teritoriul unui alt stat decât cele menţionate anterior. În aceste cazuri, s-au stabilit că certificatul de concediu medical va putea fi eliberat atât unuia dintre părinţi, cât şi unei persoane împuternicite de acesta.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă prevede şi crearea cadrului legal pentru realizarea şi implementarea unei soluţii informatice pentru eliberarea certificatelor de concediu medical în format electronic, potrivit Mediafax.
Astfel, medicii prescriptori vor putea completa şi transmite angajatorilor/beneficiarilor certificatele de concediu medical în format electronic, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Certificatele vor fi semnate de medici cu semnături electronice calificate.
Pe lângă măsuri menite să simplifice modul de acordare a certificatelor de concediu medical, actul normativ reglementează şi posibilitatea acordării indemnizaţiei de maternitate calculate în raport cu toate veniturile pe baza cărora s-a calculat şi plătit contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Taxă de procesare de 2 euro pentru coletele venite din afara UE, achiziţionate de pe platforme online precum Shein, Temu sau Aliexpress, de la 1 noiembrie 2026: Se adaugă taxei de 3 euro pentru coletele mici
Taxă de procesare de 2 euro pentru coletele venite din afara UE, achiziţionate de pe platforme online precum Shein, Temu sau Aliexpress, de la 1 noiembrie 2026: Se adaugă taxei de 3 euro pentru coletele mici O nouă taxă de procesare în valoare de 2 euro/categorie produs pentru comenzile online intră în vigoare de la […]
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 8 noiembrie 2026: Ninsori și temperaturi frecvent negative la munte. Prognoza meteo pe 2 săptămâni
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 8 noiembrie 2026: Ninsori și temperaturi frecvent negative la munte. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-un proces de răcire treptată la final de octombrie și început de noiembrie. Potrivit estimării meteorologice pentru intervalul 26 octombrie – 8 noiembrie 2026, temperaturile maxime vor […]
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv: Tribunalul București a dispus plasarea sub control judiciar
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv: Tribunalul București a dispus plasarea sub control judiciar Tribunalul București a respins ca neîntemeiată solicitarea DIICOT de prelungire a arestării preventive în cazul lui Călin Georgescu și a dispus înlocuirea acestei măsuri cu controlul judiciar. Procurorii pot contesta decizia în termen de 48 de ore. Hotărârea vine în dosarul […]
