PROIECT: Ce salarii vor avea șefii și directorii din Consiliul Județean Alba. Secretarul general, 11.600 de lei, aproape cât președintele Ion Dumitrel
În urma intrării în vigoare a noii legi a salarizării, consilierii județeni din Alba vor supune spre aprobare, în ședința ordinară din iulie, un proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Alba.
Secretarul general al județului Alba are coeficient de salarizare 8.00 și ar urma să câștige 11.600 de lei, aproape cât președintele Consiliului Județean, care, la nivel național, are coeficient 9, adică 13.050 de lei (valoarea brută)
Un punct din coeficient reprezintă salariul minim brut, adică 1.450 de lei.
Directorul general are coeficient 7,75 și ar urma să câștige 11.237 de lei
Arhitectul șef al județului – 10.875 de lei
Directorul general adjunct – 10.585 de lei
Director, șef compartiment, director executiv – 10512 de lei
Director adjunct, șef contabil, inginer șef, șef sector, director executiv adjunct – 10.150 de lei.
Șef serviciu – 7.975 de lei
Șef birou, șef oficiu – 7.975 de lei
În raportul de specialitate al proiectului se arată că potrivit art. 7 lit. a din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice „salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate”, iar potrivit lit. e „salariul lunar cuprinde salariul de bază (…) compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Un târg de animale din Alba, închis temporar: Focar de variolă ovină, descoperit la mai puțin de 30 de kilometri. Anunțul făcut de Directorul DSVSA Alba
Un târg de animale din Alba, închis temporar: Focar de variolă ovină, descoperit la mai puțin de 30 de kilometri. Anunțul făcut de Directorul DSVSA Alba Directorul executiv DSVSA Alba, dr. Vasile Spînu, a precizat că toate târgurile de animale din județ rămân deschise, cu excepția celui de la Unirea. Anunțul a fost făcut în […]
FOTO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Un adolescent de 19 ani a aterizat cu BMW-ul pe scuarul dintre sensurile de mers pe Bl. Revoluției. Trafic îngreunat
ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Un adolescent de 19 ani a aterizat cu BMW-ul pe scuarul dintre sensurile de mers pe Bl. Revoluției. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut loc joi după-masa, în jurul orei 17.20, în Alba Iulia. Un adolescent de 19 ani a ajuns cu BMW-ul pe scuarul dintre sensurile de mers […]
FOTO | ACCIDENT rutier la Sebeș: O tânără motociclistă, rănită după ce a pierdut controlul și s-a răsturnat. A fost transportată de urgență la spital
ACCIDENT rutier la Sebeș: O tânără motociclistă, rănită după ce a pierdut controlul și s-a răsturnat. A fost transportată de urgență la spital O tânără de 20 de ani, din Sebeș, a fost implicată într-un accident rutier, ieri, 27 mai, pe strada Mihail Kogălniceanu din oraș. Evenimentul rutier a avut loc după ce tânără nu […]