Actualitate

Programul ”Prima vacanţă” pentru copii din familiile defavorizate

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Muncii a declarat marți că se lucrează la programul ”Prima vacanţă” pentru copiii care provin din familii defavorizate..

Rovana Plumb02”Sunt foarte mulţi copii care nu au avut posibilitatea de a merge într-o vacanţă şi atunci dacă tot venim şi gândim un pachet integrat de servicii sociale pentru copii, ne-am gândit să le dăm această şansă, de a avea prima vacanţă. Mă refer la copiii care provin din familii defavorizate (…)”Lucrăm acum la programul ”Prima vacanţă”. A fost o dezbatere în cadrul departamentului pentru tineret al Consiliului Naţional, unde împreună cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, Consiliul Naţional al elevilor, organizaţiile de tineret, ne-am îndreptat atenţia către cei care nu au putut până acum să meargă într-o vacanţă şi de aceea gândim programul”, a spus Rovana Plumb.

BT


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi

Ioana Oprean

Publicat

în

Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor – ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit și a murit pe cruce, vine cu interdicții creștine sau cu diferite obiceiuri ce diferă de la regiune la regiune. Multe persoane respectă aceste obiceiuri cu speranța că […]

Citește mai mult

Actualitate

Legea salarizării unice | Ministrul Investițiilor: Sunt inechităţi care sunt acum mai mari decât erau în 2017

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Investițiilor: Sunt inechităţi care sunt acum mai mari decât erau în 2017 Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat joi, 9 aprilie 2026, că succesul noii legi a salarizării unice depinde de elaborarea unui proiect „bun și realist”, arătând că forma adoptată în 2017 nu a respectat aceste criterii. El a adăugat […]

Citește mai mult

Actualitate

AUR pe primul loc, USR a depășit PNL și este la egalitate cu PSD în preferințele alegătorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR pe primul loc, USR a depășit PNL și este la egalitate cu PSD în preferințele alegătorilor AUR se situează pe primul loc în intenția de vot a românilor, cu 36%, în timp ce liderul formațiunii, George Simion, ocupă prima poziție în clasamentul încrederii în politicieni, potrivit unui sondaj realizat de Sociopol în perioada 26 […]

Citește mai mult