Programul „Prima Casă” 2018: Fondurile au fost distribuite băncilor după noi reguli. Vezi cum se dau banii anul acesta
Fondurile programului „Prima Casă” 2018 au fost distribuite băncilor după noi reguli. Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunțat finalizarea distribuirii plafonului de garanții acordat programului „Prima Casă” în 2018. Cele două miliarde de lei au fost împărțite la 15 bănci participante, după noi reguli.
Plafonul de garanţii aprobat luna trecută de Ministerul Finanţelor Publice pentru acest an este cu 20% mai mic faţă de cel din 2017.
La finalul anului trecut, Ministerul Finanţelor Publice a venit cu regulile de funcţionare noi ale programului, valabile din 2018.
Până acum, plafonul de garanţii Prima Casă, distribuit anual de Fondul de Garantare, se aloca băncilor cu cea mai mare cotă de garanţii atrase din totalul garanţiilor puse la dispoziţie de stat într-un an. Anul acesta, instituţiile de credit înscrise în program au primit un raport de evaluare pe baza căruia s-au alocat noile plafoane.
Practic, băncile dependente de programul de creditare Prima Casă şi cele cu multe dosare incomplete pot pierde de anul acesta până la 20% din plafonul de garanţii care le-a fost alocat în 2017. Cu alte cuvinte, sunt favorizate băncile în bilanţul cărora creditele Prima Casă au cea mai mică pondere în totalul creditelor clasice pentru locuinţe acordate de acea bancă persoanelor fizice. În acelaşi timp, sunt penalizate băncile cu cele mai multe dosare invalidate de Fondul de Garantare. De asemenea, sunt penalizate instituţiile de credit care care au beneficiat cel mai mult de pe urma Prima Casă.
O altă noutate cu care vine programul în acest an este reducerea marjei maxime de dobândă de la 2,5% la 2% pentru construcţia de locuinţe. Executivul a redus deja marja de dobândă încă din 2016 pentru achiziţia de locuinţe, care este tot la 2%. Astfel, dobânzile creditelor Prima Casă sunt formate acum din dobânda ROBOR cu scadenţă la trei luni, care astăzi este de 2,09%, şi o marjă de 2%.
„Programul Prima Casă a extins accesul la creditul ipotecar către segmentul persoanelor tinere, cu vârste până în 35 de ani, cu efect direct în crearea unei premize de stabilitate pentru tânăra generaţie. Pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor, FNGCIMM a demarat în cursul anului trecut implementarea unor proiecte destinate simplificării procesului de analiză şi facilitării accesului la informaţii direct din site-ul instituţiei”, a declarat Alexandru Petrescu, director general al FNGCIMM.
Noua strategie de alocare a plafoanelor se aliniază cu reducerea graduală a intervenţiei statului în procesul de creditare ipotecară prin garantare, anunţată prin Strategia Programului Prima Casă 2017-2020, în contextul dezvoltării pieţei creditului ipotecar şi a creşterii accesului populaţiei la produsele standard ale băncilor.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Dumitru Chisăliță, șeful AEI: Black friday-ul motorinei. Întâi s-a scumpit, apoi ne-o vând drept ,,ieftinire”
Dumitru Chisăliță, șeful AEI: Black friday-ul motorinei. Întâi s-a scumpit, apoi ne-o vând drept ,,ieftinire” Legea prezentată drept un sprijin important pentru șoferii din România intră în vigoare duminică, iar efectele s-ar putea vedea rapid la pompă. Potrivit unei analize semnate de Dumitru Chisăliță, președintele AEI, prețul motorinei ar putea scădea până la aproximativ 10-10,20 […]
5 august 2026 | Restricții de circulație pe sensul Sibiu-Sebeș al Autostrăzii A1: Ce lucrări se fac
Restricții de circulație pe sensul Sibiu-Sebeș al Autostrăzii A1: Ce lucrări se fac Miercuri, 5 august 2026, sunt restricții temporare de circulație pe sensul Sibiu-Sebeș al Autostrăzii A1. Restricțiile sunt în vigoare până la ora 12.00 între kilometrii 256+700 și 257, între Sibiu și Cristian. Concret, se efectuează lucrări de înlocuire parapet metalic lateral. Banda […]
Reacția lui Nicușor Dan după ce a urmărit dezbaterile privind modificarea legislaţiei referitoare la decarbonizare: ,,Interesul naţional înseamnă securitate energetică şi respectarea angajamentelor asumate de România”
Reacția lui Nicușor Dan după ce a urmărit dezbaterile privind modificarea legislaţiei referitoare la decarbonizare: ,,Interesul naţional înseamnă securitate energetică şi respectarea angajamentelor asumate de România” Președintele Nicușor Dan a transmis, marți seară, că a urmărit îndeaproape dezbaterile privind modificarea legislației referitoare la decarbonizare, subliniind că interesul național presupune atât asigurarea securității energetice, cât și […]