Programul Noua Casă, mai interesant pentru bănci decât Prima Casă: Cât trebuie să câștige un român care accesează un credit pentru o locuință
15 bănci au semnat acorduri cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri pentru a da credite prin programul Noua Casă, varianta decisă de Guvern pentru a înlocui Prima Casă.
Directorul Fondului, Dumitru Nancu, spune că interesul este mai mare decât pentru Prima Casă, unde erau 14 instituții de credit care acordau împrumuturi.
Dumitru Nancu: „În cadrul programului Noua Casă, care a devenit operațional la 1 septembrie, avem 15 convenții semnate. Săptămâna trecută, Fondul a semnat toate cele 15 convenții, iar de pe data de 1 septembrie, băncile au început să primească cereri pentru Noua Casă.
Practic, săptămâna aceasta vor ajunge să încarce cererile. Din informațiile noastre, până la sfârșitul acestei săptămâni, volumul de cereri va depăși 1000.”
Cât ar trebui să câștige un român care accesează un credit pentru o locuință prin Noua Casă
În funcție de perioada creditului, rata începe de la 1500 de lei și ajunge la peste 1800 de lei, iar salariul minim trebuie să fie cuprins între 3.300 și 4.100 de lei.
Dacă vrem să cumpărăm un apartament de 80.000 de euro, trebuie să avem un salariu minim de 3800 de lei la un credit luat pe o perioadă de 30 de ani.
Pentru românii care vor o locuință mai scumpă, să spunem de 100.000 de euro, salariul câștigat trebuie să fie între 4.700 și 5.900 de lei, pentru că și rata va trece de 2000 de lei, indiferent de perioada de creditare.
În cazul unei locuințe în valoare de 140.000 de euro, câștigul minim trebuie să fie de 6.600 de lei.
Analiștii atrag atenția că noile condiții pentru obținerea unei locuințe, dublarea creditului maxim și creșterea garanției statului, vor duce la creșterea artificială a locuințelor noi.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Acciza redusă la motorină ar putea fi prelungită, iar adaosul benzinăriilor, plafonat: Cât ar costa un plin fără aceste măsuri
Acciza redusă la motorină ar putea fi prelungită, iar adaosul benzinăriilor, plafonat: Cât ar costa un plin fără aceste măsuri Șoferii din România scapă, cel puțin pentru moment, de noi scumpiri la pompă. Guvernul pregătește prelungirea măsurilor de pe piaţa carburanților: acciza la motorină rămâne redusă, iar adaosul benzinăriilor va fi plafonat. Fără aceste măsuri, […]
Cum a scăpat de un proces penal un tânăr prins cu droguri de mare risc: DIICOT a renunțat la urmărirea penală, iar Tribunalul Alba a confirmat decizia
Cum a scăpat de un proces penal un tânăr prins cu droguri de mare risc: DIICOT a renunțat la urmărirea penală, iar Tribunalul Alba a confirmat decizia Un tânăr cercetat pentru deținerea fără drept a 0,47 grame de 3-CMC, un drog de mare risc, a scăpat de continuarea urmăririi penale după ce procurorii DIICOT au […]
Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii
Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii Milioane de pensionari din România așteaptă să afle cu cât le vor crește veniturile de la 1 ianuarie 2027. Formula legală de indexare indică o posibilă majorare de aproximativ 7,7%, însă constrângerile bugetare și scenariile analizate […]
