Actualitate

Programul Manifestărilor dedicate Zilei de 1 Decembrie 1918 este în lucru. Preşedintele României şi fostul Rege Mihai – invitaţi deja de Prefectul Judeţului Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Din luna octombrie, cele trei instituţii cu responsabilităţi principale în organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României – Instituţia Prefectului, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba – au intensificat activitatea de pregătire a acţiunilor care vor avea loc pentru aniversarea Marii Uniri.

La ultima întâlnire de lucru, care a avut loc ieri la sediul Instituţiei Prefectului, a fost schiţat deja un program al manifestărilor, urmând ca după ce Guvernul României va comunica bugetul alocat autorităţilor din Alba, acest program să fie definitivat.

„Dorim să organizăm nişte manifestări reuşite, care să fie apreciate de cetăţenii Alba Iuliei şi nu numai. Vom avea, ca în fiecare an, acţiuni şi evenimente culturale, sportive, ştiinţifice, dar şi concerte de folclor şi spectacole pentru tineri. Vom încerca să realizăm un program care să se întindă pe parcursul unei săptămâni şi invităm pe această cale instituţiile, ONG-urile sau grupurile de iniţiativă care doresc să propună evenimente care să fie cuprinse în calendarul manifestărilor să ne contacteze la sediul instituţiei, sau pe e-mail [email protected]” a declarat prefectul Ştefan Bardan.

Acesta a adăugat: „Am văzut în ultimele zile agitaţia din presa locală a unor persoane şi partide care îşi puneau problema dacă să fie invitat fostul Rege Mihai şi cine să o facă. Le transmit pe această cale să fie liniştiţi, am transmis această invitaţie în urmă cu 10 zile Majestăţii Sale şi Familiei Regale, cum de altfel am făcut-o în fiecare an de când sunt prefect. A fost transmisă bineînţeles o invitaţie şi Preşedintelui României”. (B.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi vremea în România în noaptea de Înviere: Ce temperaturi vom avea de Paște 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în România în noaptea de Înviere: Ce temperaturi vom avea de Paște 2026 În noaptea de Înviere, temperaturile în România se anunță  a fi mai scăzute decât este normal pentru această perioadă, iar cerul va fi în mare parte noros. În unele zone sunt posibile și ploi slabe, însoțite de vânt […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce trebuie să facă credincioșii înainte de spovedanie și împărtășanie: Reguli pentru spovedanie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce trebuie să facă credincioșii înainte de spovedanie și împărtășanie: Reguli pentru spovedanie Spovedania și împărtășania, două dintre cele mai importante Taine ale Bisericii Ortodoxe, sunt considerate momente de apropiere de Dumnezeu și de curățire sufletească. Pentru ca aceste Taine să fie primite corespunzător, credincioșii ortodocși trebuie să respecte anumite pregătiri și să aibă o […]

Citește mai mult

Actualitate

În pandemia de Covid-19 românii au plătit rate mai mari în mod incorect: Ce amenzi riscă băncile. Raport al Consiliului Concurenței

Ioana Oprean

Publicat

în

În pandemia de Covid-19 românii au plătit rate mai mari în mod incorect: Ce amenzi riscă băncile. Raport al Consiliului Concurenței Consiliul Concurenței ar putea da cea mai mare amendă din istoria sa, în cazul în care, după mai bine de trei ani de investigații și volume uriașe de informații analizate, va ajunge la concluzia […]

Citește mai mult