Rămâi conectat

Actualitate

Programul de încurajare a elevilor să consume fructe continuă și în anul școlar 2016-2017

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii din învățământul primar și gimnazial vor beneficia și în anul școlar 2016-2017 de Programul de încurajare a consumului de fructe în școli, finanțat din fonduri europene și naționale, potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Executiv.

Actul normativ stabilește tipul de fructe distribuite, perioada și frecvența de distribuție, limita valorii zilnice/elev, măsurile adiacente distribuției de fructe, bugetul alocat, precum și modalitatea de implementare efectivă și de gestionare la nivelul administrației publice, în cadrul Programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli în anul școlar 2016-2017.

Programul va fi implementat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, alături de consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor Municipiului București.

Astfel, în anul școlar 2016-2017, vor fi acordate gratuit mere, în limita aceleași valori de 0,37 lei/elev, ca și în anul precedent, pentru o perioadă de maximum 88 de zile de școlarizare. Conform datelor comunicate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării științifice, în acest an vor beneficia aproximativ 1.760.000 de elevi din clasele pregătitoare și clasele I-VIII din învățământul public și privat autorizat/acreditat.

Hotărârea mai stabilește și unele măsuri adiacente distribuției de mere, care susțin încurajarea alimentației sănătoase pentru elevi, precum organizarea de vizite la ferme pomicole/legumicole, la stațiuni de cercetare pomicolă/legumicolă, la zilele recoltei, expoziții, târguri sau alte evenimente și/sau activități similare, organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe și/sau legume, inclusiv degustarea de fructe și/sau legume, cu acordarea de premii, precum și organizarea de activități de grădinărit la nivelul școlii, organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe și legume sau de activități educative practice.

Fondurile UE alocate României pentru acest an școlar sunt de 6.869.985 euro, iar rata de cofinanțare este de 89%. Măsurile adiacente distribuției de fructe sunt eligibile pentru sprijinul financiar al Uniunii Europene și trebuie să se încadreze valoric în limita a 15% din alocarea finală a fiecărui stat membru. Astfel, bugetul total al programului este de aproximativ 66 milioane lei, din care 31,6 milioane lei provenite din fonduri UE și 34,4 milioane lei reprezintă co-finanțare publică și cheltuieli, altele decât cele eligibile.

Programul Uniunii Europene de încurajare a consumului de fructe în școli este implementat în România începând din anul 2009-2010, în conformitate cu prevederile OUG nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în școli, cu modificările și completările ulterioare.

SURSA: Biroul de presă al Guvernului


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vor pleca multinaționalele din România și se vor naționaliza firmele dacă iese George Simion președinte? Ce spune economistul Radu Georgescu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vor pleca multinaționalele din România și se vor naționaliza firmele dacă iese George Simion președinte? Ce spune economistul Radu Georgescu Economistul Radu Georgescu a explicat într-o postare pe rețelele de socializare care este opinia sa în ceea ce privește principalele îngrijorări ale românilor. „Vreau o țară ca afară! Să nu mă tragă nimeni pe sfoară! […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremea în România: Cea mai friguroasă noapte din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vremea în România: Cea mai friguroasă noapte din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac Meteorologii au înregistrat o temperatură minimă de minus 6,3 grade Celsius în cursul nopții la Bâlea Lac, aceasta fiind cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani, după ce termometrele au arătat minus 5,5 grade în […]

Citește mai mult

Actualitate

Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ În cazul în care România s-ar îndepărta de Uniunea Europeană, economia românescă va avea extrem de mult de suferit,  iar fără accesul la fondurile europene, nu vom mai putea avea nici pe departe nivelul actual de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea