Sport

Program modificat în eșalonul terț, “intermediară” în 10 aprilie | Prima săptămână de foc, din retur, pentru conjudețene

Dan HENEGAR

Publicat

în

Program modificat pentru cele 4 conjudețene ce activează în Seria a 4-a a Ligii a 3-a, ce au aflat recent că vor susține prima etapă intermediară din retur în cursul săptămânii viitoare, în 9 și 10 aprilie, în loc de 16 și 17 aprilie, așa cum fusese stabilit încă din toamnă la anunțarea țintarului întregului sezon!

Asta, după hotărârea Comitetului de Urgență a FRF, de la finele lunii martie, în contextul în care miercuri, 17 aprilie, este programată Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal, situație în care s-a decis schimbarea (la fel s-a petrecut anul trecut, din pricina alegerilor FRF). În plus, etapa a 25-a se va disputa integral în Vinerea Mare, 26 aprilie. Așadar, va fi prima săptămână încărcată pentru reprezentatele județului în Liga a 3-a din partea secundă a campionatului, a doua intermediară fiind prevăzută în 7 și 8 mai, etapa a 27-a.

“Etapa 22 programată inițial la data de 13 aprilie 2019 se va disputa miercuri, 10 aprilie 2019. Etapa 23 programată inițial la data de 17 aprilie 2019 se va disputa sâmbătă, 13 aprilie 2019. Etapa 25 programată inițial vineri, 26 aprilie și sâmbătă, 27 aprilie 2019, se va disputa integral vineri, 26 aprilie 2019”, este anunțul Federației Române de Fotbal pe această temă. În cele ce urmează vă prezentăm programul formațiilor din Alba în această săptămână de foc, cu 3 jocuri oficiale, toate programate la ora 17.00:

*Metalurgistul Cugir

etapa a 21-a: acasă cu LPS Cetate Deva (sâmbătă, 6 aprilie); etapa a 22-a (intermediară): deplasare la Reșița (miercuri, 10 aprilie); etapa a 23-a: acasă cu FC Avrig (sâmbătă, 13 aprilie);

*Unirea Alba Iulia

etapa a 21-a: acasă cu CSM Școlar Reșița (vineri, 5 aprilie); etapa a 22-a (intermediară): deplasare la Avrig (marți, 9 aprilie); etapa a 23-a: acasă cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii (vineri, 12 aprilie);

*Industria Galda de Jos

etapa a 21-a: acasă cu ACS Dumbrăvița (sâmbătă, 6 aprilie); etapa a 22-a (intermediară): deplasare la Deva (miercuri, 10 aprilie); etapa a 23-a: deplasare la Gloria Lunca Teuz-Cermei (sâmbătă, 13 aprilie), găldenii fiind cei mai dezavantajați, cu două deplasări la rând în câteva zile;

*CS Ocna Mureș

etapa a 21-a: deplasare la Crișul Chișineu Criș (sâmbătă, 6 aprilie); etapa a 22-a (intermediară): acasă cu CSM Lugoj (marți, 9 aprilie); etapa a 23-a: deplasare la CS Hunedoara (sâmbătă, 13 aprilie).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]

Citește mai mult

Sport

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]

Citește mai mult