Progonoplexia sau obsesia străbunilor

Grecia este leagănul civilizaţiei lumii, o ţară istorică binecuvântată de Dumnezeu unde pe 131,957 kmp trăiesc circa 11,1 milioane de cetăţeni care se bucură de marile bogăţii naturale ale ţării (peşte în toate apele cât vezi cu ochii, măslini şi citrice, adică un… meniu natural complet) şi mai ales de anticele vestigii ale trecutului extrem de glorios. Grecia a trăit şi mai trăieşte încă un fel de psihoză colectivă pe care ea însăşi a botezat-o, progonoplexia, ceea ce înseamnă obsesia străbunilor. Toată viaţa oficială şi neoficială, intelectuală şi materială a grecilor este determinată de ideea că grecii şi în special cei de azi sunt descendenţii direcţi ai grecilor antici şi continuatorii predestinaţi ai marilor tradiţii helene clasice şi că ei nu trebuie deci să se ocupe de altceva pentru că aveau şi au, ca greci, dreptul la recunoştinţa şi respectul celorlalte popoare ale Europei. O deviză exprimă această stare de spirit: Noi am civilizat Europa! Deci, Europa ne este datoare şi trebuie să ne fie recunoscătoare.
Cu această mentalitate, exaltaţi şi obsedaţi de apartenenţa la un trecut plin de măreţie, au trăit şi au muncit prietenii noştri ortodocşi din Grecia. Am avut prilejul timp de aproape două săptămâni să-i cunosc pe greci la ei acasă, la Aegio, oraş înfrăţit cu Alba Iulia şi să vizitez mai multe din marile oraşe ale Greciei şi câteva din insulele şi mănăstirile ortodoxe de aici. La Atena, toată Capitala era sub asaltul turiştilor care urcau şi coborau non-stop de pe Acropole pe o căldură năucitoare şi în zumzetul cărăbuşilor ce se ascundeau în măslini şi băteau continuu din aripi. La Atena ca şi la Patras, un alt mare oraş al Greciei, viaţa era mai mult matinală şi nocturnă aşa că ziua în plină vară, toată lumea era pe malurile mării, sub umbrela teraselor ce coborau până în apa extraordinar de curată şi de limpede, plină de peşti a litoralului ionic. De lucrat nu prea am văzut pe nimeni să transpire în fabrici, uzine sau pe ogoare, căci Dumnezeu le-a dat grecilor bogăţii naturale cu carul începând de la toată fauna şi flora marină comestibilă şi terminând cu livezile nesfârşite de măslini, portocali şi lămâi. Ce să mai vorbim de viaţa de la mănăstiri, aproape 5000, pline de odoare şi lucruri sfinte din aur, cele mai multe donaţii de la domnii ţărilor române care au avut grijă să le doteze inclusiv cu pământuri şi păduri, obicei păstrat până astăzi, când mulţi români, mai ales cei bogaţi bagă bani grei şi alte danii în visteria călugărilor grecotei.
Toate acestea, trecutul măreţ, obsesia străbunilor, mândria şi grandoarea istoriei, a trecutului pe care îl adoră au determinat grecii la o viaţă paşnică, contemplativă, liniştită, sub umbrela gloriei străbune.
Şi când te culci pe laurii istoriei, te trezeşti în plină criză, într-o ţară falimentară plină de datorii, interne şi externe, rezultat al huzurului, viciilor şi corupţiei, al statului cu mâinile în şold şi cu picioarele în apă, la umbra anticelor stafii ale istoriei. Progonoplexia sau obsesia străbunilor nu le-a făcut bine cu siguranţă grecilor. Aviz şi românilor care cred că o pot duce mai bine doar pentru că sunt urmaşii lui Decebal sau ai lui Horea ori ai dacilor şi romanilor! Ca şi celor care cred că turismul ne poate relansa economia. Dacă nu a făcut-o în Grecia, patria turismului, cum o s-o facă la noi? Mai ales că mai nou turismul trece prin… burtă iar în România principalul producător de alimente, agricultura, este chiar la pământ!
Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI