Prof. univ. dr. Heribert Franz Koeck: „Sunt mândru că am devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii «1 Decembrie 1918» Alba Iulia”
La ceremonie a participat şi ambasadorul Austriei, E.S. Michael Schwarzinger

Comunitatea academică albaiuliană s-a îmbogăţit cu încă o personalitate de talie europeană, în urma decernării titlului „Doctor Honoris Causa” prof. univ. dr. Heribert Franz Koeck, fost decan al Facultăţii de Drept a Universităţii „Johannes Kepler” Linz. Propunerea pentru acordarea acestui onorant titlu academic a venit din partea Departamentului de Ştiinţe juridice şi administrative al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale, ca o încununare a excelentei colaborări dintre cele două şcoli de drept din Linz şi Alba Iulia.
Ceremonia a avut loc ieri, 20 ianuarie, în sala Senatului Universităţii „1 Decembrie 1918”, în prezenţa membrilor Senatului, dar şi a Excelenţei Sale Michael Schwarzinger, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Austriei în România şi Republica Moldova, el însuşi DHC al instituţiei albaiuliene de învăţământ superior. De asemenea, a ţinut să fie prezent primarul comunei Pianu, Marin Petruse, un apropiat al celor două personalităţi austriece.
După intonarea imnului „Gaudeamus igitur”, prof. univ. dr. ing. Moise Ioan Achim, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, a declarat: „Cu ani în urmă, când Universitatea «1 Decembrie 1918» a avut onoarea să înceapă colaborarea cu prof. univ. dr. Heribert Franz Koeck, am avut certitudinea că suntem o instituţie privilegiată. Am avut atunci şansa de a cunoaşte una dintre marile personalităţi europene din domeniul dreptului internaţional, căruia i-am admirat nu doar profesionalismul academic şi diplomatic, ci şi valoarea umană şi dăruirea cu care a acceptat să ne sprijine în toate acţiunile în care am colaborat”.
Decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale, conf. univ. dr. Ioan Gânfălean, a arătat în „Laudatio” că: „În argumentarea acestui eveniment (n.r. – decernarea titlului DHC) au fost avute în vedere, pe lângă raţiunile academice, şi o profundă relaţie sufletească ce izvorăşte dintr-o fructuoasă colaborare cu prof. Heribert Franz Koeck, un exemplu de consecvenţă în afirmarea dreptului, ca fundament pentru construcţia şi menţinerea unei societăţi moderne”.
Prof. univ. dr. Heribert Franz Koeck s-a născut în 7 februarie 1941, la Viena şi, după ce a absolvit liceul cu „summa cum laude”, a urmat dreptul la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Guvernamentale de la Universitatea din Viena. Apoi, a studiat dreptul american şi internaţional la Academia de Drept American şi Internaţional din Dallas şi a urmat cursuri de drept internaţional, drept american şi drept comparat la Universitatea din Michigan. Din 1965 a urcat treptele academice iar în 1981 a devenit profesor universitar, cu specializare în domeniile drept internaţional, drept european şi filozofie juridică, ajungând să conducă Facultatea de Drept a Univesităţii „Johannes Kepler” între 1988 – 1992 şi 1994 – 2009, an în care a fost declarat profesor emerit în drept, având o bogată activitate publicistică. În prezent, este reprezentant al universităţii austriece pentru Europa de Est şi de Sud-Est.
Când a luat cuvântul, prof. univ. dr. Heribert Franz Koeck i-a surprins pe toţi cei prezenţi, citind în limba română mesajul său de mulţumire adresat rectorului Moise Ioan Achim, decanului Ioan Gânfălean şi lect. univ. dr. Miruna Tudoraşcu, iar apoi a ţinut o prelegere de 45 de minute în limba engleză, intitulată „Uniunea Europeană – o comunitate a valorilor”. La final, atât prof. univ. dr. Heribert Franz Koeck, cât şi ambasadorul austriac Michael Schwarzinger au primit medalia Universităţii „1 Decembrie 1918”. „Sunt mândru că am devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii «1 Decembrie 1918» Alba Iulia”, şi-a încheiat alocuţiunea profesorul Heribert Franz Koeck.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în TRANSILVANIA până în 15 februarie 2026: Încălzire semnificativă în perioada următoare
Cum va fi VREMEA în TRANSILVANIA până în 15 februarie 2026 Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat, luni, 2 februarie 2026, o estimare a evoluției valorilor termice și precipitațiilor, pe regiuni istorice ale României, în intervalul 2-15 februarie 2026. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF […]
Calendar Evaluare Naţională 2026: Când vor susține elevii de la clasa a VIII-a examenele la română și matematică
Calendar Evaluare Naţională 2026: Când vor susține elevii de la clasa a VIII-a examenele la română și matematică Susţinerea examenului de Evaluare Naţională este probabil unul dintre cele mai importante momente din viaţa unui adolescent, acţiune care îi poate asigura un liceu de top şi un parcurs corespunzător în viaţă. În principiu se pot susţine […]
PENSII 2026 | Ministrul Muncii: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Ce valoare au sumele
Ministrul Muncii: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Ce valoare au sumele Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat, luni, 2 februarie 2026, că una dintre propunerile PSD care urmează să fie prinse în bugetul pe anul 2026 este ca pensionarii cu venituri mici să primească ajutoare în două tranșe, […]