Actualitate

Producția de vin a României va înregistra cea mai mare creștere procentuală din lume în acest an

Ioana Oprean

Publicat

în

În acest an, producția mondială de vin va coborî cu 5% comparativ cu 2015, din cauza vremii nefavorabile care a redus sever producția în Franța și Africa de Sud, însă, în cazul României, este așteptată o creștere de 37%, cea mai mare înregistrată la nivel mondial, potrivit estimărilor publicate joi de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV).

Petrecerea Divorțaților

vinPotrivit OIV, după două recolte slabe, România a revenit la un nivel bun de producție, pentru 2016 fiind estimată o producție de 4,8 milioane hectolitri, cu 1,3 milioane hectolitri sau 37% mai mult decât în 2015, ceea ce o plasează pe locul 13 în clasamentul celor mai mari producători mondiali de vin.

În schimb, producția mondială de vin în 2016 este estimată la 259,5 milioane de hectolitri, cu 5% mai puțin decât în 2015. OIV subliniază că este vorba de una dintre cele mai mici producții din ultimii 20 de ani, care este însă marcată de situații foarte diferite din cauza evenimentelor climatice.

În acest context, Italia ar urma să-și păstreze poziția de cel mai mare producător mondial de vin, cu 48,8 milioane hectolitri (-2% comparativ cu  2015), urmată de Franța, cu o producție de 41,9 milioane hectolitri (-12%). Urmează Spania, cu o producție de 37,8 milioane hectolitri (creștere de 1% comparativ cu 2015), SUA — cu o producție de 22,5 milioane de hectolitri (+2%), și Australia — cu o producție de 12,5 milioane de hectolitri (+5%).

Scăderi semnificative ale producției de vin s-au înregistrat în emisfera sudică, în special în Chile (minus 21%, până la 10,1 milioane hectolitri), Argentina (minus 35%, până la 8,8 milioane hectolitri), Brazilia (minus 50%, până la 1,4 milioane hectolitri) și Africa de Sud (minus 19%, până la 9 milioane hectolitri), scrie Agerpres.ro.

Producția mondială de vin a atins un nivel record de 276,6 milioane de hectolitri în 2013, dar de atunci a scăzut din cauza numeroaselor probleme climatice.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult