Supremia Grup a inaugurat cea mai mare fabricã de condimente din sud-estul Europei
La ieşirea din Alba Iulia spre Ciugud, în Zona de Dezvoltare s-a inaugurat ieri cea mai mare investiţie de producţie din ultimii 20 de ani – fabrica de condimente aparţinând Supremia Grup, cu acest prilej aniversându-se şi 10 ani de la înfiinţarea companiei. La eveniment au fost prezente oficialităţi locale: Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, Ion Dumitrel – preşedintele CJ Alba, prefectul Ştefan Bardan, subprefectul Raul Tudoraşcu, Alin Cucui şi Sorin Bumb – vicepreşedinţii CJ Alba, senatorul Alexandru Pereş, precum şi reprezentanţi ai furnizorilor de materii prime şi echipamente, manageri ai firmelor din judeţ şi din afara lui, dar şi numeroşi invitaţi. Levente Bara Hugo, proprietarul Supremia Grup s-a declarat mulţumit că fabrica la care a visat în urmă cu 4 ani a ajuns să fie inaugurată. Valoarea investiţiei se ridică la peste 9 milioane de euro, din care contribuţia proprietarului este de 6,3 milioane de euro – din surse proprii şi credite – iar restul sunt fonduri europene. Fabrica este cea mai modernă din România şi una dintre cele mai performante din Europa graţie tehnologiei şi standardelor utilizate. „Proiectele noastre nu se vor opri aici, dorim să preluăm vechea fabrică din Sântimbru şi să cultivăm o parte din materiile prime folosite pentru condimente, să nu le importăm. Trebuie să spun că în tot ceea ce am realizat am beneficiat de sprijinul unor echipe şi instituţii: Primăria municipiului Alba Iulia, care a creat această Zonă de Dezvoltare şi ne-a pus la dispoziţie gratuit un teren în suprafaţă de 5 hectare pe care-l vom achiziţiona în curând; Banca Raiffeisen, căreia îi mulţumim pentru buna colaborare pe care am avut-o; specialiştii în construcţii de la Pomponio şi subantreprenorii acestei firme, cu toţii au executat lucrări de o calitate excepţională; mulţumesc furnizorilor de echipamente pentru calitatea lucrărilor şi încadrarea în bugetele alocate investiţiei; mulţumesc familiei mele şi familiei Supremia pentru că m-a înţeles şi m-a susţinut”, a spus Levente Bara la inaugurarea fabricii. Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba le-a mulţumit tuturor celor care au făcut posibilă dezvoltarea unei astfel de investiţii, o echipă de excepţie, condusă de un om deosebit. „Parteneriatul între administraţia locală şi oamenii de afaceri poate conduce la ceea ce vedem azi aici. Doresc tuturor oamenilor de afaceri mult succes, iar noi ne dorim să reuşim să-i sprijinim”, a precizat preşedintele CJ Alba. Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia a mărturisit că este încântat să vadă atâţia oameni deosebiţi în sală. „Nu ştiu ce este mai important: că în urmă cu mai bine de 20 de ani s-a născut fiul meu sau că azi a prins contur un proiect pentru care am muncit împreună cu specialişti din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia. În urmă cu 2 – 3 ani puţini credeau că vom reuşi. S-a întâmplat azi ceva ce nu cred că mai există în ţară şi pentru asta îi mulţumesc lui Levente de 1 milion de ori! Mai sunt 3 proiecte care vor prinde contur în jurul Supremia. Consider că trebuie să ai curajul să faci ceva de care albaiulienii să fie mândri şi de care să poată profita! N-am nici o acţiune la Supremia, singura mea acţiune e municipiul Alba Iulia! Iată că într-o perioadă de criză se pot construi fabrici dacă oamenii de afaceri vor”, a spus primarul Hava.
Apoi, invitaţii au vizitat noua investiţie, ghidul nostru fiind chiar patronul Supremia, Levente Bara Hugo, care ne-a explicat cu răbdare fiecare etapă de producţie a ingredientelor pentru industria alimentară. Am observat echipamentele de excepţie, unele dintre ele unice în Europa sau concepute chiar de patronul Supremia, toate utilizate la realizarea amestecurilor de condimente şi ingrediente necesare în industria cărnii, a laptelui şi în panificaţie. Supremia Grup foloseşte o linie de producţie automatizată asistată de un sistem informaţional performant şi de laboratoare de analize moderne ce garantează calitatea produselor. Nu în ultimul rând, la Supremia munceşte o echipă tânără, care a înţeles ce înseamnă profesionalismul, performanţa şi respectul.
Adriana DURIGĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Spirit civic la Sebeș: Un bărbat de 66 de ani, din Daia Română, a găsit aproape 700 de lei într-un coș de cumpărături la un hipermarket din municipiu și i-a predat poliției
Spirit civic la Sebeș: Un bărbat de 66 de ani, din Daia Română, a găsit aproape 700 de lei într-un coș de cumpărături la un hipermarket din municipiu și i-a predat poliției Un bărbat din comuna Daia Română a predat poliţiei suma de 687 de lei, pe care a găsit-o într-un coș de cumpărături al […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei 2024
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Actualitateacum 6 minute
MESAJE HAIOASE de SFANTUL ANDREI 2024: SMS-uri, felicitari și urări amuzante de Sfantul Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum o zi
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Actualitateacum 10 ore
29 noiembrie: Ziua Infanteriei Marine Române