Actualitate

Primul cadru medical RĂPUS de COVID-19. O asistentă ATI din Constanța, în vârstă de 55 de ani, cu condiții pre-existente

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit unor surse din sistemul sanitar a fost înregistrat primul deces la Contanța. Este vorba despre o asistentă medicală, de la secția ATI Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.

Femeia în vârstă de 55 de ani, fost confirmată ca bolnavă de COVID-19 în 19 martie, după ce revenise în țară din Turcia cu 6 zile înaintea confirmării.

Potrivit informațiilor, aceasta avea condiţii medicale pre-existente (obezitate morbidă) şi suferise bronho-pneumonii repetate în ultimele 12 luni.

Așadar, este decesul cu nr. 117 în România.

„Un gând pios și o lumânare pentru colega noastră”, au transmis reprezentanții Sanitas Constanța.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ilie Bolojan, criticat de scriitorul Mircea Platon, pentru regulile fiscale: ,,Nu pot să mi-l închipui pe vreun scriitor român din trecut emițând e-facturi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ilie Bolojan, criticat de scriitorul Mircea Platon, pentru regulile fiscale: ,,Nu pot să mi-l închipui pe vreun scriitor român din trecut emițând e-facturi” Scriitorul Mircea Platon lansează critici dure la adresa noilor măsuri fiscale care ar urma să intre în vigoare de la 1 iunie 2026 și cere viitorului Guvern eliminarea obligației privind emiterea facturilor […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum pot verifica șoferii online punctele de penalizare și istoricul rutier. Cum afli dacă riști suspendarea permisului

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum pot verifica șoferii online punctele de penalizare și istoricul rutier. Cum afli dacă riști suspendarea permisului Șoferii din România au acum posibilitatea de a verifica rapid, online, ce puncte de penalizare au acumulat și ce sancțiuni rutiere figurează în evidențele oficiale, toate acestea direct prin platforma digitală a Ministerului Afacerilor Interne. Prin intermediul HUB […]

Citește mai mult

Actualitate

Trenurile Soarelui 2026: Biletele pentru cursele dedicate verii, scoase deja la vânzare de CFR Călători. Cât durează drumul până la litoral și ce rute sunt disponibile

Ioana Oprean

Publicat

în

Trenurile Soarelui 2026: Biletele pentru cursele dedicate verii, scoase deja la vânzare de CFR Călători. Cât durează drumul până la litoral și ce rute sunt disponibile Lansarea programului estival „Trenurile Soarelui 2026” este aproape, iar CFR Călători a scos deja la vânzare biletele pentru cursele dedicate verii, potrivit clubferoviar.ro. În paralel, operatorii privați își pregătesc […]

Citește mai mult