Primarul orașului Zlatna, acuzat de conflict de interese de ANI. Edilul ar fi semnat acte adiționale cu societatea administrată de fiul său
Silviu Ponoran, primarul orașului Zlatna, a fost acuzat de conflict de interese administrativ de Agenția Națională de Integritate (ANI). Edilul ar fi semnat acte adiționale la contractele dintre primărie și firma pe care o administrează fiul său, Răzvan Ponoran.
Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Naționale de Integritate, în perioada exercitării mandatului de primar a semnat două acte adiționale la contractele încheiate în anul 1999 şi 2001 între Primăria orașului Zlatna și S.C. SPONI S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia fiul persoanei evaluate, deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic începând).
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.
Primarul orașului Zlatna a declarat, pentru ziarulunirea.ro, că a semnat cele două acte adiționale de care este acuzat ”la calup, alături de alte 20 de documente de același fel”, după ce acestea au fost aprobate în Consiliul Local, el fiind împuternicit pentru acest lucru ”prin hotărâre”.
”Când am primit înștiințarea ANI că există elemente de natura conflictului de interese în care aș fi implicat am procedat imediat la verificarea și anularea actelor respective, ele fiind înlocuite cu alte două acte adiționale semnate de viceprimar. Actele respective au fost semnate din neatenție, la calup, alături de alte 20 de documente de același fel, care vizau alte entități sau persoane fizice din oraș. Înainte ca actele respective să fie semnate a fost dată o hotărâre de consiliu local prin care s-a aprobat prelungirea mai multor contracte printre care și a celor două. Ulterior nu am făcut decât să procedez la semnarea acestora fără să constat că printre ele se aflau cele două acte adiționale de prelungire a contractelor de închiriere la care e asociat unic și administrator fiul meu. Raportul ANI va fi contestat în instanță. Mai mult, actele respective au prelungit termenul, dar au majorat prețul de închiriere”, a spus Ponoran.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Paul Tomiță, ardeleanul „neaoș” de la Pianu care a promovat golful în România comunistă: Povestea profesorului de golf care a înființat primul club și teren de golf din țară
FOTO | Paul Tomiță, ardeleanul „neaoș” de la Pianu care a promovat golful în România comunistă: Povestea profesorului de golf care a înființat primul club și teren de golf din țară Golful nu este printre sporturile preferate de români. Este perceput, mai degrabă, un sport scump, destinat elitelor. În plus, a avut „ghinionul” de a […]
VIDEO | Prezență INEDITĂ la Alba Iulia, de Mica Unire: Bianca Gavrilă, deputata POT de Alba, la manifestările din 24 ianuarie. ,,Acest eveniment sărbătorește faptul că strămoșii noștri au avut curajul să se unească”
Prezență INEDITĂ la Alba Iulia, de Mica Unire: Bianca Gavrilă, deputata POT de Alba, la manifestările din 24 ianuarie. ,,Acest eveniment sărbătorește faptul că strămoșii noștri au avut curajul să se unească” Prezență inedită sâmbătă la Alba Iulia, de 24 ianuarie 2026, la 167 de ani de la Mica Unire. La eveniment a participat nimeni […]
APEL UMANITAR pentru Carla, o fetiță de 12 ani din Alba, cu multiple afecțiuni, care are nevoie de investigații și tratamente costisitoare: ,,Este o povară greu de dus singuri în fața suferinței ei”
APEL UMANITAR pentru Carla, o fetiță de 12 ani din Alba, cu multiple afecțiuni, care are nevoie de investigații și tratamente costisitoare: ,,Este o povară greu de dus singuri în fața suferinței ei” Carla, fetița de 12 ani din Alba, diagnosticată cu multiple afecțiuni, are din nou nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet mare. Micuța […]