Ştirea zilei

Primarul comunei Arieșeni, trimis în judecată de DNA pentru infracțiuni de corupție

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Primarul comunei Arieșeni, Jurj Vasile Marin, a fost trimis în judecată de Serviciul Teritorial DNA Alba Iulia pentru fapte de corupție.

Acesta este acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals intelectual, în formă continuată și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Alături de acesta au mai fost deferiți instanței pentru infracțiuni similare Bădică Ștefan Horațiu și Bădică Anamaria, precum și persoana juridică Alfa Ștef Proiect SRL.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2009-2014, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile („Campus învățământ profesional și tehnic”), inculpatul Jurj Vasile Marin, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a folosit în relația cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice mai multe documente false, inexacte și incomplete având ca rezultat avizarea, de către reprezentanții instituției amintite anterior, a cererilor de rambursare, cu consecința aprobării la plată a sumelor solicitate, în cuantum total de 383.855 lei.

În cauză, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 348.891 lei din care suma de 263.399 lei fonduri FEDR, suma de 40.242.86 lei fonduri de la bugetul de stat și suma de 74.249,50 lei reprezentând TVA.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparțin Jurj Vasile Marin, Bădică Ștefan Horațiu și Bădică Anamaria.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba. Până la pronunțarea unei decizii definitive, inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Urmărire ca-n filme pe străzile din Alba Iulia: Tânăr de 23 de ani, din Sebeș, REȚINUT de polițiști după ce s-a urcat drogat la volan

Ioana Oprean

Publicat

în

Urmărire ca-n filme pe străzile din Alba Iulia: Tânăr de 23 de ani, din Sebeș, REȚINUT de polițiști după ce s-a urcat drogat la volan Un tânăr de 23 de ani, din Sebeș, a fost reținut de polițiști pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive după o urmărire ca-n filme pe străzile din Alba Iulia.  Potrivit […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Muncitorii de la Prebet Aiud au oprit din nou lucrul: Încă un protest spontan din cauza întârzierii salariilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Muncitorii de la Prebet Aiud au oprit din nou lucrul: Încă un protest spontan din cauza întârzierii salariilor Muncitorii de la Prebet Aiud au înterupt din nou lucrul marți, 24 martie 2026. Restanțele la plata drepturilor salariale i-au determinat iar pe salariați să recurgă la un asemenea gest. Muncitorii din schimbul întâi au protestat aproximativ […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT la Sântimbru: Albaiulian de 63 de ani rănit, după coliziunea dintre două TIR-uri

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT la Sântimbru: Albaiulian de 63 de ani rănit, după coliziunea dintre două TIR-uri Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit în dimineața zilei de marți, 24 martie 2026 pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în localitatea Sântimbru. „În accident sunt implicate 2 TIR-uri. O persoană necesită […]

Citește mai mult